Biserica din Apateu (Körösszegapáti), din Ungharia, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, și-a sărbătorit cu anticipație hramul în Duminica a 31 după Rusalii (3 decembrie 2023), a vindecării orbului din Ierihon.
Cu acest prilej, Sfânta Liturghie Arhierească de hram a fost săvârșită de doi Ierarhi ai Bisericii noastre: Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu un sobor format din Părintele Paroh Sorin Dumitru Mureșanu, Părintele Protosinghel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial al Episcopiei din Ungaria, Arhidiaconul Emanuel Văduva de la Giula și Arhidiaconul Claudiu Condurache din Arad. Răspunsurile liturgice au fost date de doi protopsalți din Arad, Costică Doroftei și Cristian Magiaru, membri ai Grupului „Sfântul Ioan Damaschinul”. La slujbă, alături de credincioșii din Apateu, au participat și credincioși din Arad, dar și din Oradea, între care s-a numărat și Domnul Doctor Ioan George Oswald, membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei din Ungaria și în Adunarea Națională Bisericească, dar și credincios și Epitrop al biserici din Apateu, la care participă des la Sfintele Slujbe și pe care o susține din mai multe puncte de vedere.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a vorbit atât despre Lumina lui Dumnezeu, care a strălucit dintru începuturi și a adus lumină în lume și în sufletul omului, dimpreună cu minte și înțelepciune, pentru a putea cunoaște voia lui Dumnezeu și a-și urma calea și rostul pe acest pământ, dar care, în cazul orbului din Ierihon, ca un dar dumnezeiesc venit de la Creator deschide ochii acestuia, la rugămintea lui și îi redă vederea. Totodată. Ierarhul a vorbit și despre persoana și lucrarea Sfântului Ierarh Nicolae, Ocrotitor și al bisericii din Apateu, cel atât de iubit de copii și credincioși, care a împletit milostenia cu purtarea de grijă arhipăstorească a turmei sale și care, prin dragostea lui față de popor și ocrotirea celor necăjiți și aflați în primejdie, s-a învrednicit de multă iubire din partea credincioșilor, până în ziua de astăzi.
Preasfințitul Părinte Siluan a mulțumit Arhipăstorului arădean, care după mulți ani a revenit pentru slujire în această biserică românească din Bihorul Unguresc, care înainte de înființarea Episcopiei din Ungaria, cu Arhiereul său Eparhiot, s-a aflat împreună cu celelalte Parohii, pentru o vreme în purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, mai bine de 10 ani, care cunoaște această comunitate și s-a bucurat, la rândul său, de reîntâlnirea cu ea.
La final, Ierarhii și soborul slujitor au făcut parastas pentru ctitori și toți Preoții de la Apateu, de-a lungul vremii, iar cântăreții au cântat colinde. Cei doi Ierarhi au primit câte o icoană cu Maica Domnului, ca amintire a slujirii la Apateu.
Toți cei prezenți au fost invitați apoi și la o agapă frățească, oferită tot din partea Parohiei, cu sprijinul Autoguvernării Românești Locale din Apateu și a Domnului Profesor Ioan George Oswald. Agapa a avut loc în sala de mese a Centrului de formare profesională realizat aici, la Apateu, printr-un proiect european transfrontalier, iar după masă, cei doi Ierarhi au vizita și celelalte săli și dotarea lor, potrivit proiectului în care a fost angrenată această Parohie,
Biserica românească de zid, din Apateu, a fost construită între anii 1798-1807, în locul unei alte biserici de lemn, așezată pe vechea vatră a satului. Din 14 martie 2021, Parohia se află în purtarea de grijă a Părintele Sorin Dumitru Mureșanu. În curtea bisericii se află busturile în bronz ale Poetului Național Mihai Eminescu și Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, realizate cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte de la București și al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, iar în grădină se găsesc un altar de vară, un lac artificial, un mic parc dendrologic și un imobil pentru un centru de formare profesională, realizate anterior, de fostul Preot Paroh Origen Sabău, prin proiecte europene transfrontaliere.
Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria