Odată cu revărsatul zorilor în zi de Ajunul Crăciunului, în special femeile din sat , dar nu numai … și bărbați de asemenea , aleargă într-un suflet la Biserică pentru a aduce prinosul lor spre aducerea aminte și cinstirea așa cum se cuvine a moșilor și strămoșilor lor.
Obiceiul se numește al PIZĂRĂILOR( pițărăilor) și face legătura în arc, peste timp cu ancestralul, cu moșii și strămoșii lor, pe care îi consideră ca încă făcând parte din familie, iar bucuria Nașterii Domnului nu poate fi trăită altfel , decât în comuniune cu înaintașii. Astfel aduc fel de fel de dulciuri și colăcei, dar ce este cel mai interesant și specific locului sunt acei colăcei copți în cuptor având formă de îngerași( aripi de îngerași) ce simbolizează , cel mai probabil, sufletele celor care nu mai sunt!
Tot acum obiceiul ” Dubelor”, care vine să completeze tabloul ”Nașterii Domnului ” în sunetul inconfundabil al ”bătutului pe dubă”, și care vin să ne atenționeze despre ”cel mai important eveniment nou sub soare”- Nașterea lui Hristos”!! Tradiția își are ecoul mult în trecutul ancestral al poporului român, când evenimentele importante din viața comunității erau anunțate prin zgomotul dubelor în mijlocul așezărilor .Căprioara are în continuare privilegiul de a păstra acest minunat obicei și a-l promova în continuare, deși vremea și vremurile le-au fost de multe ori ostile!
De asemenea ,există un alt obicei frumos , ce se leagă ființial de sărbătoarea Crăciunului, Vertepul sau Viflaimul, unde sub forma unei scurte piese de teatru naiv readuce în fața ”spectatorilor” scena nașterii lui Hristos, obicei care încă este viu în comunitățile creștine ortodoxe de aici de la ”buza Banatului”.
Prin aceste câteva rânduri referitoare la obiceiuri din parohia noastră, acum la ceas de sărbatoare a Crăciunului, vă invităm pe toți cititorii să poposiți cu privirea pe câteva ”potrele”(poze) ce vă aduc în fața ochilor crâmpeie de eternitate din sânul poporului român, urându-vă tuturor sărbători binecuvântate alaturi de cei dragi!
Pr.ic.stavr. Laurențiu Ioan Suba