Ne este astăzi încă sărbătoare! În a doua zi a Crăciunului aflându-ne, de prăznuirea Soborului Maicii Domnului și a Sfântului Nicodim de la Tismana, am găsit potrivit a fugi un pic mai departe de oraș. La Mănăstirea Feredeu. Ca noi, mulți, mulți alții.
Odată ajunși, la intrarea în biserica închinată Sfântului Proroc Ilie, cu Evanghelie, Cruce și flori în mâini, întru întâmpinarea Ierarhului care urma să sosească, Părintele Stareț Ilarion Tăuceanu, obștea și credincioșii creionau deja începutul de sărbătoare. Și cum de multe ori așezarea în odihna Liturghiei este strașnic legată de răspunsurile stranei, n-am putut decât să ne bucurăm când monahilor s-a adăugat în cântare unul dintre ”damaschini”. Vorbim, desigur, despre Grupul psaltic ”Sfântul Ioan Damaschin” și acel psalt care în momentele de solo de la concertele de la Palatul Cultural, de Crăciun, ne poartă până la Poarta Cerului prin ”Colindul tatălui”.
Întâmpinarea Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, părinteștile binecuvântări cu drag dăruite de Ierarh fiecăruia dintre cei prezenți și liniștea aparte a bisericii erau semnul că ”fuga” de astăzi spre mănăstire era mai mult decât prielnică. Chiar! Știați că un Tatăl nostru rostit parcă în șoaptă la strană te smulge din gânduri și te poartă cu mai multă ușurință spre Cer? Mai observasem asta, însă, parcă astăzi am aflat în alt fel acest lucru.
Noi și toți ceilalți fugisem, pentru câteva ceasuri, de agitația vremurilor, spre mănăstire. Despre Fugă a vorbit Evanghelia zilei: „Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Sa, fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare”, și tot despre fugă a vorbit și Preasfințitul Părinte Emilian, în Cuvântuld e Învățătură așezat la sufletele credincioșilor, spunând că „Fuga lui Dumnezeu Fiul în Egipt nu a fost o fugă de om, ci o fugă pentru om, pentru mântuirea lui”.
CUVÂNTUL IERARHULUI
„Biserica a rânduit a se citi astăzi, în ziua de prăznuire a Soborului Maicii Domnului, Sfânta Evanghelie de la Matei 2, 13-23, în care se relatează despre refugiul în Egipt al Fecioarei Maria împreună cu Pruncul Iisus și Dreptul Iosif, din cauza lui Irod care credea că Iisus Hristos ar dori să îi ia locul. Această plecare a Fecioarei Maria cu Dreptul Iosif, din înștiințarea Îngerilor, se numește Fuga în Egipt. O fugă a lui Dumnezeu Fiul nu pentru că se temea de oameni, ci pentru a împlini planul de mântuire. Pentru oameni se temea Mântuitorul Iisus Hristos. Plecarea în Egipt are o legătură și cu Adam cel căzut în păcat, căci El s-a ascuns prima dată de Dumnezeu pentru că nu ascultase porunca primită. „Doamne, m-am ascuns de Tine, pentru că sunt gol”. Această neascultare a fost reparată de Mântuitorul Iisus Hristos, răscumpărându-l pe om din păcat.
Astăzi, deși S-a Înălțat la Ceruri, Iisus Hristos este prezent în lume, iar la Sfânta Liturghie se arată prin darurile de pâine și vin care se transformă în Trupul și Sângele Său. Este real prin Sfânta Euharistie în mijlocul nostru, însă se ascunde în forma pâinii și a vinului, pentru că dacă ar sta în fața noastră cu toată strălucirea și dumnezeirea Sa ne-ar copleși.
Taina lucrării lui Dumnezeu din interiorul ființei umane este o lucrare prin care El nu dorește să apară ca un Dumnezeu care să împresioneze, contrar obișnuinței oamenilor de a epata, de a ieși cu orice preț în evidență. Dumnezeu, în lucrarea Lui, nu este o prezență strivitoare sau copleșitoare. Ne copleșește, însă, din interior, pentru că așteaptă transformarea noastră: să-L primim, să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Lui și să lucreze prin noi în mod tainic, având la bază dragostea și disponibilitatea noastră în a-L cunoaște și a-I înțelege această lucrare.
A fugit Fecioara Maria cu Pruncul Iisus și cu Dreptul Iosif, într-un loc în care, nu peste mult timp, această regiune avea să găzduiască mulți monahi: Sfinții Antonie cel Mare, Pahomie cel Mare, Eftimie cel Mare și mulți, mulți alții care au fugit din lume și au mers în pustie pentru a fi mai aproape de Dumnezeu.
Astăzi suntem într-o mănăstire, într-un loc în care părinții care viețuiesc aici au fugit de lume, pentru a se dedica vocației monahale. Nu este o vocație ușoară, pentru că așa cum în lume sunt necazuri și în mănăstire sunt probleme, ispite și încercări. Singurătatea nu este ușoară. O duce cine poate. Nici cei din lume nu sunt scutiți de singurătate, mulți oameni neavând cu cine să comunice. De multe ori și în familie se întâmplă la fel: soț, soție, copii se îndepărtează unii de alții. Fuga de responsabilitate, de ascultare față de Dumnezeu, față de părinții noștri sau față de părinții duhovnicești nu este o lucrare bună, pentru că este nevoie să fim ascultători față de Dumnezeu, față de părinții care ne-au născut și ne-au crescut. Are, așadar, fuga aceasta mai multe aspecte: a fugi de păcate este un lucru bun, iar a fugi de a face o faptă bună este un lucru rău. Să facem această diferență și să fugim din lumea aceasta de toate provocările ei și să nu-I întoarcem spatele lui Dumnezeu.
Pomenind pe Sfântul Nicodim de la Tismana astăzi, ne ducem cu gândul la ceea ce înseamnă monahismul românesc și ne încredințăm de viața monahață, de ascultare față de Dumnezeu, dar și ceea ce înseamnă fuga de lume, de păcat, fuga de ceea ce desparte pe om de Dumnezeu.
Îi felicităm pe Părinții acestei Mănăstiri și vă felicităm și pe dumneavoastră care fugiți de ceea ce înseamnă greșeală înaintea lui Dumnezeu. Să ne ajute Dumnezeu ca ieșirea la lumina zilei în fiecare dimineață să fie cu folos pentru noi, pentru familie, pentru comunitate și să ne bucurăm de prezența lui Dumnezeu în viețile noastre, de prezența și lucrarea Sfinților în viețile noastre spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire, Amin!, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, la Liturghia Arhierească săvârșită în a doua zi de Crăciun la Mănăstirea Feredeu.
26 decembrie 2023, ziua a doua după Nașterea Domnului, prăznuirea Soborului Maicii Domnului și a Sfântului Nicodim, Liturghie Arhierească la Mănăstirea Feredeu, locul spre care mulți credincioși au fugit pentru câteva ore de aparte liniște și împreună a cânta:
Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la Stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul Cel de sus, Doamne, Slavă Ţie!
