Preoți din Arhiepiscopia Aradului trecuți la viața cea veșnică în anul 2023

În anul 2023 s-au mutat la viața cea veșnică 10 preoți din Arhiepiscopia Aradului.

Pr. Ic. Stavr. Emil Roman

Părintele iconom stavrofor Emil Roman, pensionar, a încetat din viaţă în dimineaţa zilei de vineri, 17 februarie 2023, la vârsta de 84 de ani.

Date biografice:

Născut în data de 15 octombrie 1938 în localitatea Cristur, jud. Hunedoara din părinții Roman Alexandru și Didi. Se căsătorește cu Mihuța Eudochia Floare în data de 25 august 1966, are doi copii pe Angela și Emil.

Absolvent al Institutului Teologic de Grad Universitar din București, în anul 1962 și al cursurilor de doctorat în anul 1966, hirotonit preot de către Preasfinția Sa Teoctist, Episcopul Aradului, în 08 septembrie 1966 în Catedrala Veche din Arad – preot catedral, iar în anul 1974 este ridicat la rangul de iconom stavrofor.

Angajat la Episcopia Aradului din anul 1966 pe postul de preot catedral, transferat în 01 mai 1967 pe postul de preot paroh la Arad-Micălaca Veche, transferat în 1968 pe postul de secretar eparhial, apoi în același an inspector eparhial. Din 1974 ocupă postul de consilier bisericesc, iar din anul 1977 numit de Administrația Patriarhală ca preot paroh la Parohia Ortodoxă Română din Geneva.

Transferat în 1984 din nou la Parohia Arad-Micălaca Veche pe postul de preot, iar din 01 septembrie 1990, ocupă postul de vicar administrativ până în 16 octombrie 1992 când este ales deputat în Parlamentul României.

În 22 noiembrie 1996 își reia activitatea de preot la Arad-Micălaca Veche unde rămâne până în data de 01.06.2008 când solicită pensie la limită de vârstă.

În perioada 1997-2008 a fost profesor și director la Seminarul Teologic Ortodox Român din Arad, iar în 1991 este cel care se ocupă de redeschiderea Facultății de Teologie din Arad, fiind primul decan interimar.

După pensionare și până la plecarea la cele veșnice a slujit în toate duminicile și sărbătorile de peste an în biserica Parohiei Ortodoxe Arad-Micălaca Veche I.

Slujba de înmormântare a Părintelui Emil Roman s-a săvârșit duminică, 19 februarie, în biserica Parohiei Arad-Micalaca Veche I, după care a fost înmormântat în cimitirul parohial.

Pr. Ic. Gheorghe Petrișor

Părintele Gheorghe Petrişor, fost preot în Parohia Galşa, Protopopiatul Lipova, a încetat din viaţă în seara zilei de marţi, 28 februarie 2023, la vârsta de 75 de ani.

Date biografice:

Părintele Gheorghe Petrişor s-a născut la data de 16 august 1947, din părinţii Ileana şi Ioan, în satul Avram Iancu, județul Arad.

A urmat școala primară în satul natal, apoi liceul seral în orașul Petru Groza (Bihor), iar Facultatea de Teologie la Sibiu, licenţiat în teologie în anul 1976. Tot în acest an s-a căsătorit cu Elisabeta, în 24 iulie 1976, împreună având 5 copii: Adrian, Sebastian, Ciprian, Ioana și Violeta. A fost hirotonit preot în anul 1976 pentru Parohia Tăgădău unde a slujit 2 ani și jumătate, apoi numit preot în Parohia Beliu unde a slujit aproximativ 17 ani. Din anul 1993 devine preot paroh în satul Galșa de unde în noiembrie 2014 a ieșit la pensie. A  continuat să slujească în satul Galșa până în luna decembrie 2022 când starea de sănătate s-a agravat. A încetat din viață în ziua de marţi, 28 februarie 2023.

Slujba înmormântării Părintelui Gheorghe Petrișor s-a săvârșit în biserica parohială din Galșa, vineri, 3 martie, după care a fost înmormântat în cimitirul parohial.

Pr. Ic. Stavr. Ioan Braiț

Părintele pensionar Ioan Braiț, fost preot în Parohia Sâmbăteni, Protopopiatul Lipova, a încetat din viață luni, 1 mai 2023, la vârsta de 66 de ani.

Date biografice:

Părintele Ioan Braiț s-a născut la data de 9 iulie 1956, în Localitatea Pâncota, Jud. Arad.

După absolvirea şcolii gimnaziale a urmat cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș și ale Institutului Teologic din Sibiu.

În anul 1978 se căsătorește cu tânăra Voichița Gurban. La 25 decembrie 1978 este hirotonit preot pe seama Parohiei Sâmbăteni, Protopopiatul Lipova, unde slujește până în anul 2022, când se pensionează. Părintele Ioan Braiț desfășoară în această parohie o activitate intensă. De amintit este că după perioada comunistă, preotul paroh Ioan Braiț a fost primul preot din Patriarhia Română care la 11 ianuarie 1990 a deschis proces de revendicare a proprietăților parohiei. S-au purtat 12 procese câștigate în totalitate. Astfel, parohia și-a recuperat prin voia lui Dumnezeu, toate proprietățile avute înainte de regimul comunist. La 30 noiembrie 2004, cu ocazia resfințirii bisericii parohiale de către IPS Părinte Timotei, Părintele Ioan Braiț este ridicat la rangul de iconom stavrofor. În anul 2022, părintele Ioan Braiț se pensionează.

Trupul neînsuflețit al Părintelui Ioan Braiț a fost depus în biserica parohială din Sâmbăteni, Protopopiatul Lipova, unde, joi, 4 mai, s-a săvârșit Slujba înmormântării, după care a fost înmormântat în cimitirul parohial.

Pr. Ic. Aurel Jigovan

Părintele Aurel Jigovan, fost preot la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice Arad, a încetat din viață în seara zilei de  marți, 16 mai 2023, la vârsta de 54 de ani.

Date biografice:

Pr. Aurel Jigovan s-a născut în data de 14 iunie 1968, în localitatea Șilindia, jud. Arad, din părinții Teodor și Mărioara-Ileana Jigovan. În anul 1994 s-a căsătorit cu tânăra Camelia-Florica Brașovan, iar în 1997 li s-a născut singurul fiu Emanuel-Ștefan.

A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad în anul 1995, iar în anul 2009 a absolvit și cursurile postuniversitare de Master ale Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad.

În data de 1 ianuarie 1996 este hirotonit preot pe seama parohiei Barațca, protopopiatul Lipova, jud. Arad. Rămâne la parohia Barațca până în 1 septembrie 2014, când este numit preot la Sectorul Misionar-Social Arad din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Arad, desfășurându-și activitatea la Penitenciarul Arad. Din data de 1 martie 2017 își mută activitatea de la Penitenciarul Arad la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice Arad, unde rămâne până în prezent.

Trupul neînsuflețit al Părintelui Aurel Jigovan a fost înmormântat duminică, 21 mai, în Cimitirul Pomenirea din Arad.

Pr. Ic. Stavr. Nicandru Cuțaru

În ziua praznicului Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), Părintele ic. stravr. Nicandru Cuțaru, fost preot în Parohia Arad-Gai și duhovnic la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, a trecut la viața cea veșnică, la vârsta de 72 de ani.

Date biografice:

Părintele Nicandru Cuțaru s-a născut în ziua de 11 februarie 1951, în localitatea Cezieni, jud. Olt, din părinții Victor și Alexandra Cuțaru, veniți în refugiu din Basarabia. A fost cel mai mare din cei trei copii ai familiei având o soră, Veronica și un frate Petrișor, care a murit la o vârstă fragedă.

S-au mutat apoi în județul Arad, în localitatea Nadăș, prin detașarea cu serviciu a tatălui său.

Cursurile Școlii Generale le-a urmat în satul Nadăș (1958 – 1966). În perioada anilor 1966 – 1971 a fost elev la Seminarului Teologic din Caransebeș. În urma concursului de admitere, a urmat Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu (1971 – 1975).

În anul 1972 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Nadăș, protopopiatul Ineu.   În Parohia Nadăș a păstorit până în anul 1977, iar din toamna acestui an a fost transferat la Parohia Măderat, protopopiatul Lipova, unde a slujit până în anul 1984. Pentru merite misionare deosebite, Episcopul Visarion Aștileanu l-a numit misionar protopopesc în perioada 1981 – 1984.

În urma examenului de concurs, în data de 1 octombrie 1984, a fost transferat la Parohia Arad – Gai, unde a păstorit timp de 33 de ani, până la pensionarea sa, în anul 2017.

La propunerea Preasfințitului Episcop Timotei Seviciu al Aradului, Sinodul Mitropolitan, l-a numit duhovnic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, cu data de 1 octombrie 1994. A deținut această funcție până în anul 2008. În urma examenelor de concurs a parcurs treptele de preparator, asistent și lector universitar. La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, pe lângă funcția de duhovnic, a predat următoarele discipline practice: Formare duhovnicească și misionară, Practică liturgică, Administrație parohială și curs de Spiritualitate a Răsăritului Ortodox.

În anul 1972 se căsătorește cu tânăra Ana Mariș, alături de care întemeiază o familie bazată pe iubire, înțelegere, grijă. Căsătoria le-a fost binecuvântată prin nașterea celor 2 copii: Caius Claudius (1974) și Cristina Maria (1978).

Trupul neînsuflețit al Părintelui Nicandru Cuțaru a fost depus în biserica parohială din Arad-Gai, Protopopiatul Arad, unde marți, 6 iunie, s-a săvârșit Slujba înmormântării, după care a fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Arad.

Pr. Mihai Ardelean

Părintele pensionar Mihai Ardelean, fost preot în Parohia Semlac, Protopopiatul Arad, a încetat din viață vineri, 9 iunie 2023, la vârsta de 70 de ani.

Date biografice:

Părintele Mihai Ardelean s-a născut la data de 18 septembrie 1952, în Localitatea Felnac, Jud. Arad.

După absolvirea şcolii gimnaziale a urmat cursurile Liceului Teoretic din Vinga și ale Institutului Teologic din Sibiu.

În anul 1978 se căsătorește cu tânăra Florica Todor. În ianuarie 1979 este hirotonit preot pe seama Parohiei Baru Mare, Protopopiatul Petroșani, Jud. Hunedoara, unde slujește până în anul 1982, când se transferă la Parohia Mănăștur, Protopopiatul Arad, iar din anul 1990, în Parohia Semlac, unde slujește până în anul 2017, când se pensionează.

Trupul neînsuflețit al Părintelui Mihai Ardelean a fost depus în biserica parohială din satul natal Felnac, Protopopiatul Arad, unde, marți, 13 iunie, s-a săvârșit Slujba înmormântării, după care a fost înmormântat în cimitirul parohial.

Pr. Cătălin Siladi

Părintele Cătălin Siladi, preot în Parohia Pecica II, Protopopiatul Arad, a încetat din viaţă sâmbătă, 10 iunie 2023, la vârsta de 51 de ani.

Date biografice:

Părintele Cătălin Siladi s-a născut la data de 8 mai 1972, în localitatea Arad, Jud. Arad, din părinții Octavian și Maria.

După absolvirea şcolii gimnaziale a urmat cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș și ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad.

După aceasta se căsătorește cu tânăra Diana Seviciu. În anul 1996 este hirotonit preot pe seama Parohiei Sederhat, Protopopiatul Arad, iar în anul 2015 se transferă la Parohia Pecica II, Protopopiatul Arad, unde slujește până la încetarea din viață.

Trupul neînsuflețit al Părintelui Cătălin Siladi a fost depus în biserica parohială din Pecica II, Protopopiatul Arad, unde, luni 12 iunie, s-a săvârșit Slujba înmormântării, după care a fost înmormântat în cimitirul Bujac din Nădlac.

Pr. Mihai Dohangie

Părintele pensionar Mihai Dohangie, fost preot în Parohia Șiștarovăț și Filia Cuvejdia, Protopopiatul Lipova, a încetat din viață în seara zilei de luni, 26 iunie 2023, la vârsta de 72 de ani.

Date biografice:

Părintele Mihai Dohangie s-a născut la data de 17 mai 1951, în Localitatea Lalașinț, Jud. Arad.

După absolvirea şcolii gimnaziale a urmat cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș, Jud. Caraș Severin.

În anul 1976 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Cladova iar în anul 1987 a fost transferat preot în Parohia Șiștarovăț, unde a slujit până în noiembrie 2016, când s-a pensionat.

Trupul neînsuflețit al Părintelui Mihai Dohangie a fost depus în biserica parohială din Șiștarovăț, Protopopiatul Lipova, unde, joi, 29 iunie, s-a săvârșit Slujba înmormântării, după care a fost înmormântat în curtea bisericii parohiale.

Pr. Ic. Stănel-Gheorghe Stan

Părintele pensionar Stănel-Gheorghe Stan, fost preot în Parohia Cuied, Protopopiatul Sebiș, a încetat din viață în noaptea zilei de marți, 10 octombrie 2023, la vârsta de 71 de ani.

Date biografice:

Părintele Stănel-Gheorghe Stan s-a născut la data de 13 ianuarie 1952, în Localitatea Chisindia, Jud. Arad.

După absolvirea şcolii gimnaziale a urmat cursurile liceale la Seminarul Teologic Curtea de Argeș (anii I-III) apoi la Seminarul Teologic din Caransebeș (anii IV-V).

În anul 1974 se căsătorește cu tânăra Marița-Virginia Oprea.

În septembrie 1974 este hirotonit preot pe seama Parohiei Văsoaia, Protopopiatul Sebiș, de unde, în aprilie 1979 este transferat în Parohia Archiș, Protopopiatul Ineu, iar în decembrie 1992 se transferă în Parohia Cuied, Protopopiatul Sebiș, unde rămâne până la pensionare, 1 august 2017.

Trupul neînsuflețit al Părintelui Stănel-Gheorghe Stan a fost depus în biserica parohială din satul natal Chisindia, Protopopiatul Sebiș, unde, vineri, 13 octombrie s-a săvârșit Slujba înmormântării, după care a fost înmormântat în cimitirul parohial.

Părintele Ieromonah Veniamin Stan

Părintele ieromonah Veniamin Stan, slujitor la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, Jud. Arad, a încetat din viaţă miercuri, 13 decembrie 2023, la vârsta de 50 de ani.

Date biografice:

Părintele Veniamin Stan s-a născut la data de 20 iunie 1973, în localitatea Săpânța, Jud. Maramureș, din părinții Toader și Maria, primind la botez numele de Ioan.

În satul natal a urmat cursurile școlii gimnaziale, clasele I-X, după care, între anii 1993-1994 a satisfăcut stagiul militar.

În anul 2002, la vârsta de 29 de ani, a intrat ca viețuitor la Mănăstirea Rohia, Jud. Maramureș, unde, în anul 2006 a fost tuns rasofor, primind numele de ARSENIE. În această perioadă a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal ,,Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, pe care le-a absolvit în anul 2008.

În anul 2008 s-a mutat la Mănăstirea Teiuș, Jud. Caraș-Severin, iar în 11 noiembrie 2011 a fost tuns în monahism primind numele de VENIAMIN.

Între anii 2011-2014 urmează cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității ,,Eftimie Murgu” din Reșița, Jud. Caraș-Severin, iar mai apoi, între anii 2017-2019, cursuri de Masterat la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din cadrul Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad.

Din 11 noiembrie 2014 a fost închinoviat la Mănăstirea Hodoș-Bodrog din Jud. Arad. Aici, în 25 martie 2015 a fost hirotonit ierodiacon de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, iar în ziua următoare, 26 martie a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Hodoș-Bodrog, unde a slujit cu multă dăruire până aproape în ziua mutării la viața cea veșnică.

Slujba înmormântării Părintelui Veniamin s-a săvârșit vineri, 15 decembrie, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog.

Bunul Dumnezeu să îi ierte şi să îi odihnească în Împărăţia Sa cea cerească împreună cu aleşii Săi!

Veşnica lor pomenire din neam în neam!

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului