Dragoste, vindecare și recunoștință. Dacă nu în Biserică, unde în altă parte să ne bucurăm de toate acestea împreună? Unde altundeva să le aflăm și să ne bucurăm de bogăția de sens a fiecăreia dintre ele?
Că bogată cu asupra de măsură ne este această Duminică a 29-a după Rusalii ne dovedesc toate cele însemnate în calendar, în dreptul zilei de 14 ianuarie de an 2024: Odovania praznicului Botezului Domnului, Vindecarea celor 10 leproși, Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. An omagial care, de altfel, va sta scris în dreptul fiecărei zi a lui 2024.
La cale de doar câteva zile de când pe toate rețelele de socializare era scris cuvântul ”Mulțumesc”, ziua de 11 ianuarie fiind ziua acestui cuvânt, Biserica vine și ne propune nu un cuvânt ci o stare. O stare de purtat în fiecare clipă a vieții noastre, după cum avea să spună în cuvântul de învățătură rostit astăzi, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, prezent la Liturghia săvârșită de un sobor de preoți și diaconi la Catedrala istorică a Cetății Aradului. Starea omului recunoscător față de toate darurile primite de la Dumnezeu și oameni. O stare care te cumințește în smerenie și bine înțeleasă te arată a fi demn înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.
În Cuvântul de învățătură așezat la sufletele credincioșilor, în bogatul timp duhovnicesc al Duminicii a 29-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a vorbit, pornind de la citirile scripturistice de la Luca 17, 12-19 și Coloseni 1, 12-18, despre frumusețea recunoștinței, despre Sfânta Liturghie și rugăciune ca forme de mulțumire față de Dumnezeu și semeni, semnalând totodată că ea, recunoștința, nu înseamnă, de exemplu, a favoriza pe cineva care dorește să urce pe trepte sociale în chip nemeritat.
CUVÂNTUL IERARHULUI
„Ne aflăm într-o Duminică în care din nou am ascultat Cuvântul Domnului și mai ales despre faptele pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a săvârșit pentru a noastră mântuire. Vindecarea celor zece oameni bolnavi de lepră, dintre care doar unul s-a întors la Hristos pentru a-I mulțumi cu recunoștință pentru faptul că El i-a vindecat, ne duce adeseori cu gândul la recunoștință și mulțumire. Despre recunoștință și mulțumire umană și creștină s-a vorbit mult și se va mai vorbi, pentru că este normal și firesc să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru darul vieții, să fim recunoscători părinților noștri, înaintașilor noștri, să fim recunoscători pentru tot ce am primit și primim, pentru că aceste daruri nu sunt ale noastre.
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Coloseni, din care astăzi s-a citit un fragment, ne amintește în primele versete că Iisus Hristos este Cel care ne-a răscumpărat prin Sângele Lui. El S-a oferit jertfă, pentru păcatele noastre, pentru a ne izbăvi din moarte și din păcate. Și-a dat viața ca preț de răscumpărare pentru toată lumea, pe care o restaurează din interior și exterior. Tot Sfântul Apostol Pavel spune că El S-a dat preț de răscumpărare „pentru că prin El s-au făcut toate cele văzute și pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute”.
De multe ori, lumea nu este recunoscătoare față de Creatorul ei și zicem noi adesea că Dumnezeu își întoarce fața de la lumea pe care a creat-o, din cauza păcatelor. În iubirea Sa atotmilostivă și nemărginită, chiar dacă Dumnezeu îngăduie să suferim în viața aceasta, chiar dacă îngăduie ca pământul să fie adeseori tulburat de lucrarea noastră netrebnică, El totuși ne iubește și ne ține în viață atât timp cât noi ne rugăm, ne luptăm ca viața să rămână în ființa noastră.
Sfânta Liturghie în care ne aflăm și pe care o săvârșim împreună este de fapt o Slujbă de mulțumire și recunoștință prin excelență, de aceea Sfânta Biserică o săvârșește în fiecare zi, după îndemnul Mântuitorului ”aceasta să o faceți spre pomenirea Mea”.
Sfânta Liturghie este recunoștința noastră față de Dumnezeu, care Se exprimă permanent, pentru că nu este clipă trăită pe pământ în care noi n-ar trebui să fim recunoscători pentru aerul pe care îl respirăm, pentru alimentele și pentru toate darurile materiale și sufletești, care toate prin El se fac. Din păcate, nu întotdeauna reușim să fim în această stare de recunoștință, pentru că uităm și credem că toate ni se cuvin nouă.
La această Sfântă Liturghie, preotul se roagă în taină, prin cuvintele Sfinților Ioan Gură de Aur și Vasile cel Mare, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru cele oferite. În prima parte a Liturghiei, la un moment dat, se roagă în taină și spune: „Mulțumim Ție, Doamne Dumnezeul Puterilor, că ne-ai învrednicit a sta și acum înaintea Sfântului Tău Jertfelnic și a cădea la îndurările Tale pentru păcatele noastre și pentru cele din neștiință ale poporului”. Îi mulțumim, așadar, că ne învrednicește să stăm înaintea Lui, chiar dacă suntem păcătoși și nu avem această vrednicie de a sta înaintea Lui, în fața Sfântului Altar, în fața Împărăției Lui, și Îl rugăm să ne învrednicească pentru că suntem păcătoși și avem nevoie de iertare și de împăcare.
Mai departe, preotul, înainte de a invoca pe Duhul Sfânt, se roagă zicând: „cu vrednicie și cu dreptate este a cânta Ție, pe Tine a Te binecuvânta, pe Tine a Te lăuda, Ție a-ți mulțumi, Ție a ne închina…”, după exemplul Mântuitorului Hristos, care, atunci când a înmulțit pâinile și peștii, mai întâi I-a mulțumit lui Dumnezeu Tatăl, a binecuvântat și după aceea a frânt și a împărțit. La fel și la Cina cea de Taină: întâi a mulțumit, apoi a binecuvântat și după aceea a împărțit ucenicilor Săi. Ucenici care au fost adeseori mulțumitori pentru faptul că se află în preajma Fiului lui Dumnezeu, însă la un moment dat n-au înțeles această stare de favorizare ca ucenici ai Lui și au cerut ca unul să stea de-a dreapta sau de-a stânga Sa în Împărăția lui Dumnezeu. Era o cerere de întâitate, de a fi înaintea celorlalți, însă Mântuitorul i-a corectat cu multă dragoste și blândețe zicându-le că sunt prietenii Lui, dar a sta de-a dreapta și de-a stânga Lui nu este dat Lui ci lui Dumnezeu Tatăl să răsplătească fiecăruia după faptele sale. După activitatea lor misionară, de după Înălțarea Domnului la Cer și Pogorârea Duhului Sfânt, au demonstrat că au știut să mulțumească lui Dumnezeu pentru darurile primite: înțelepciunea, darul vorbirii, darul de a-i învăța pe oameni Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos.
Sunt daruri primite necondiționat de la Dummezeu.
Afându-ne în biserică, împreună, suntem recunoscători pentru tot ceea ce am primit și suntem aici tocmai pentru a-I mulțumi. Însă, Dumnezeu ne îndeamnă să fim recunoscători și celor din jurul nostru, părinților care ne-au născut, crescut și au vegheat nopțile la căpătâiul nostru, medicilor, profesorilor și tuturor celor care ne-au fost în preajmă și pentru care trebuie să avem recunoștință. Rugăciunea și respectul, poate chiar ajutorul la un moment dat, pot fi forme de recunoștință și de mulțumire. Dar cea mai mare mulțumire și recunoștință se regăsește în rugăciune, pentru că rugăciunea nu are limite sau bariere.
Ne bucurăm și vă felicităm pe toți cei care ați știut și știți să fiți recunoscători față de aproapele, față de toți cei care, într-un fel sau altul, v-au ajutat de-a lungul vieții. Să ne ajute Preasfânta Treime să fim recunoscători pentru aceste daruri din viața noastră și fie ca în fiecare zi să ne amintim de cei care ne-au făcut bine, dar mai este un aspect care trebuie menționat. Atunci când ești în diferite slujiri importante, oamenii îți acordă atenție, oarecum recunoștință, însă de multe ori fac asta și din interes, pentru a primi la un moment dat diferite foloase, funcții necuvenite și atunci se întorc împotriva ta pentru că n-ai fost cumva recunoscător că ei te-au ajutat. Aici trebuie să facem diferența între a fi recunoscători pentru ajutorul acordat și a favoriza pe cineva care dorește să urce pe trepte sociale poate în chip nemeritat. Să nu judecăm după aceste situații, care de multe ori sunt doar umane și de interes.
Să dea Dumnezeu ca faptele noastre, recunoștința noastră să fie din suflet și cu toată inima, dezinteresat și cu toată dragostea față de semeni și prin ei față de Dumnezeu, spre slava Lui și a noastră mântuire.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, în Duminica ce ne reamintește tuturor că recunoștința trecută prin filtrul așteptărilor pe care Dumnezeu le are de la noi, indiferent de locul în care ne aflăm, face dovada inimii deschise și bune, înțelepciunii, maturității și pășirii pe Calea Lui.
14 ianuarie 2023, Duminica a 29-a după Rusalii, Liturghie cu prezență Arhierească la Catedrala istorică a Cetății Aradului, Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Odovania praznicului Botezului Domnului, Vindecarea celor 10 leproși. Am zis, oare, că este o zi bogată duhovnicește cu asupra de măsură? Credem că da. Căci cum altfel ar putea fi când timpul ei ne vorbește despre dragoste, despre vindecare și despre recunoștința bine înțeleasă?
”Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I”, iar acestuia Hristos i-a zis: „Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!” – (Luca 17)
