În urmă cu 165 de ani, pe locul actualului Palat al Patriarhiei s-a decis Unirea Principatelor Române

În urmă cu 165 de ani a avut loc Unirea Principatelor Române, actul fundamental prin care s-au pus bazele statului național unitar român.

Evenimentul a fost posibil datorită alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în Moldova în data de 5 ianuarie și în Țara Românească în 24 ianuarie 1859.

După ce Adunarea electivă a Moldovei prezidată la Iași de Mitropolitul Sofronie Miclescu l-a ales Domnitor pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, în dimineaţa zilei de 24 ianuarie 1859, s-a întrunit și Adunarea electivă a Țării Românești, sub preşedinţia Mitropolitului Nifon.

Întrunirea a avut loc pe Dealul Mitropoliei, în fosta clădire a Mitropoliei Ţării Româneşti, în prezent Palatul Patriarhiei.

În cadrul acestei şedinţe, deputatul Boerescu propune Unirea prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei ca Domnitor şi în Ţara Românească.

Mitropolitul Nifon propune votarea sub jurământ, el însuşi pronunţând jurământul cu lacrimi în ochi, în faţa icoanei Preasfintei Treimi, rugându-se înaintea tuturor, cu aceste cuvinte:

„Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, aruncă-Ţi privirea Ta asupra inimilor noastre şi nu slăbi curajul fiilor Tăi! Uneşte-i pe toţi într-o cugetare şi într-o simţire şi fă ca inimile tuturor să aibă aceeaşi bătaie pentru ţara lor. Prinţul Cuza este unsul Tău între noi şi pentru dânsul jurăm toţi că-l vom susţine”.

Vechea clădire a Mitropoliei Ţării Româneşti în care s-a realizat Unirea Principatelor Române a fost funcțională până în anul 1906, apoi demolată; în locul ei a fost construit Palatul Camerei Deputaților, realizat în trei etape, între anii 1906-1916.

În anul 1996, actuala clădire a fost dată în folosință Patriarhiei Române, iar în anul 2010 a fost trecută în proprietatea Patriarhiei. Vezi mai multe detalii despre clădire într-un cuvânt din 2018 al Patriarhului Daniel.

Citește și Unirea Principatelor Române reflectată în 7 citate ale Patriarhului Daniel

Foto reprezentativă: public domain / Tabloul „Proclamarea Unirii Principatelor” – Theodor Aman

https://basilica.ro/in-urma-cu-165-de-ani-pe-locul-actualului-palat-al-patriarhiei-s-a-decis-unirea-principatelor-romane/