Poetul național Mihai Eminescu a fost comemorat în Catedrala Arhiepiscopală din Arad

Duminică, 14 ianuarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, de către un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a vorbit despre ,,Omul vechi și omul nou” (Col. 1, Lc. 17), arătând că vindecarea celor 10 leproși înseamnă lumea înnoită, nu ăn sensul geografic sau astronomic, ci material și spiritual. Vindecarea înseamnă o înnoire continuă călăuzită de armonia legilor pe care Creatorul le-a stabilit. Samarineanul este vindecat și sufletește, dovedind simțul recunoștinței pentru binefacerea primită. Sfatul Apostolului este de a ne arăta mulțumitori, recunoscători, față de toți cei care au lăsat o moștenire. Suntem în pragul Zilei Culturii Naționale, sub egida Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu care, de pildă, în versurile Glossei arată unitatea timpului și spațiului, care trebuie să îndemne la adevărata stare sufletească spre desăvârșire.

La finalul Sfintei Liturghii, Chiriarhul arădean a oficiat Slujba Parastasului pentru poetul național Mihai Eminescu cu ocazia împlinirii a 174 de ani de la nașterea poetului și celebrării Zilei Culturii Naționale.

Protos. Iustin Popovici

***

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (1850-1889), poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, a fost considerat de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

A fost activ în societatea Junimea şi a lucrat ca redactor la Timpul. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.

Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinţa din 25 ianuarie 1902.

Mihai Eminescu a trecut la cele veșnice în data de 15 iunie 1889. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române (sursa: basilica.ro)