Ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești a fost deschisă miercuri dimineață de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în Aula „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei.
Ședința a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, în sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dat cuvântul Preotului Lucian Petroaia, în calitate de secretar al Adunării Naționale Bisericești, pentru apelul nominal și întrunirea cvorumului necesar desfășurării ședinței.
După apel, membrii Adunării Naționale Bisericești au fost invitați să participe la lucrările pe comisii. Adunarea Națională Bisericească cuprinde cinci comisii, respectiv administrativ-juridică și de validare; socială și pentru comunicații media; culturală și educațională; economică, bugetară și de patrimoniu imobiliar și pentru românii ortodocși de peste hotare și pentru relații externe bisericești.
Comisiile au examinat referatele întocmite pe diferite domenii de activitate ale Bisericii, după care le-au prezentat în plen.
Membrii ANB au aprobat raportul întocmit de Consiliul Național Bisericesc privind activitatea Bisericii de anul trecut și au formulat propuneri pentru dezvoltarea activităților Bisericii. De asemenea, au fost aprobate execuțiile bugetare pentru anul în curs.
În cadrul discuțiilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat importanța caselor parohiale pentru ca preoții să fie prezenți permanent în comunitățile pe care le păstoresc. Patriarhul României a exprimat îndemnul de a prioritiza proiectele de zidire sau achiziționare a caselor pentru parohii și ca un motiv în plus pentru a diminua fenomenul navetismului întâlnit adesea în cazul preoților.
De asemenea, Părintele Patriarh a mulțumit eparhiilor care susțin activitatea Centrului de Presă Basilica și a făcut un apel la un sprijin consolidat din partea tuturor eparhiilor Patriarhiei Române.
Adunarea Națională Bisericească este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale.
ANB este alcătuită din câte trei reprezentanți ai fiecărei eparhii, un cleric și doi mireni, care sunt delegați de adunările eparhiale pe o perioadă de 4 ani. Membrii pot fi validați pentru cel mult două mandate.
Vezi și:
- Adunarea Națională Bisericească s-a întrunit la Palatul Patriarhiei – 2024 | Galerie Foto
- FactBox: Adunarea Națională Bisericească
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
https://basilica.ro/sedinta-adunarii-nationale-bisericesti-s-a-desfasurat-la-palatul-patriarhiei/