În prima duminică a Marelui Post, denumită și duminica Ortodoxiei, enoriașii parohiei au fost chemați la rugăciune într-un mod deosebit, fiind îndemnați să aducă din casele lor o icoană purtătoare a Sfinților ocrotitori, aducându-și totodată aminte de credința înaintașilor noștri, și conștientizând că „icoanele sunt ferestre spre veșnicie „.
La finalul Sfintei Liturghii preotul paroh a citit rugăciuni de sfințire a icoanelor, ca mai apoi mulțumindu-le credincioșilor pentru susținerea inițiativei ,pentru implicarea și cinstea exprimată acestei sărbători la începutul călătoriei duhovnicești din Sfântul și Marele Post,marcând astfel ziua în care se sărbătorește biruința dreptmăritoarei credințe.
Ziua s-a încheiat cu oficierea Tainei Sfântului Maslu de către un sobor de preoți din care au făcut parte pr.paroh Sorin Hogișan de la parohia Zădăreni ,pr paroh Marius Ardelean de la parohia Șagu,pr paroh Răzvan Sas de la parohia Vinga, pr paroh Alexandru Păcurar de la parohia Cruceni,pr paroh Daniel Costina de la parohia HunedoaraTimișană și pr paroh Gabriel Juc de la parohia Vărșand. În încheiere, preotul paroh a ținut un cuvânt de învățătură și a mulțumit preoților împreună rugători dar și enoriașilor pentru participarea la Sfintele Slujbe dorindu-le un Post cu folos și urcuș duhovnicesc spre Înviere.
La final toți credincioșii au fost miruiți cu untdelemn sfințit de la Taina Sfântului Maslu.
Pr.paroh Valentin Vasile Strâmbei