Instalarea noului preot paroh în parohia Calea 6 Vânători, Arad

Biserica parohiei Calea 6 Vânători, din protopopiatul Arad, s-a dovedit a fi neîncăpătoare, în seara zilei de duminică, 3 Martie 2024,  unde la Slujba Vecerniei, săvârșită de Preaonoratul Părinte Protopop Flavius Petcuț, împreună cu un sobor de preoți și diaconi,  credincioșii parohiei au venit să își cunoască noul păstor de suflete.

După slujba Vecerniei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, părintele protopop a încredințat comunității pe tânărul părinte Marius Florin Vidican ca și preot paroh.

Părintele Protopop a dat citire deciziei chiriarhale și a înmânat noului preot Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii, moment în care a evidențiat importanța propovăduirii Cuvântului Lui Dumnezeu Cel Înviat, prin starea de Jertfă permanentă pe care preotul o are în îndeplinirea acestui scop, asemănând acest aspect cu faptul că, pe coperțile Sfintei Evanghelii sunt reprezentate icoanele Învierii și Răstignirii, icoana Învierii fiind îndreptată pururea spre credincioși, iar cea a Răstignirii spre preot, și  accentuând caracterul de jertfă al preoției, pentru dobândirea învierii credincioșilor.

Cuvântul părintelui protopop a fost urmat de cel al părintelui Gheorghe Pop, care i-a păstorit timp de 26 de ani pe credincioșii parohiei Calea 6 Vânători, exprimându-și recunoștința și mulțumirea față de Bunul Dumnezeu și de credincioșii parohiei și mulțumindu-le tuturor pentru frumoasa activitate pe care au desfășurat-o împreună, în acest răstimp, încredințându-i de faptul că va reveni în mijlocul lor ori de câte ori timpul îi va permite, așa cum se întoarce cu dragă inimă și în parohia Șeitin, parohie pe care a păstorit-o timp de 13 ani.

În final, noul preot paroh a adus mulțumire Bunului Dumnezeu pentru ajutorul primit în activitatea pe care a desfășurat-o în diaspora, transmițând gânduri de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Timotei și Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, precum și tuturor părinților de la centrul eparhial, pentru dragostea cu care a fost primit. În continuare, a adus mulțumire părintelui protopop pentru ziditorul cuvânt de învățătură pe care l-a așezat în sufletul său și al tuturor celor prezenți, precum și preoților care i-au fost aproape la acest eveniment important din viața sa.

În semn de prețuire, noul părinte paroh i-a dăruit părintelui Gheorghe Pop o icoană care-l reprezintă pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, mulțumindu-i părintelui și credincioșilor parohiei Calea 6 Vânători pentru căldura și dragostea cu care l-au primit, încredințându-i pe toți de faptul că se va strădui să continue frumoasa activitate desfașurată de părintele Gheorghe, în cei 26 de ani de păstorire.

La acest eveniment important si emoționant, pe lângă credincioșii din parohia Calea 6 Vânători, au participat rude și apropiați ai părintelui Marius Florin Vidican, precum și credincioși din parohia Bătania, Ungaria, pe care părintele a păstorit-o vreme de aproape 6 ani și jumătate.