Ziua mondială a apei

Ziua mondială a apei este serbată anual pe 22 martie. Tema zilei de anul acesta este „Folosirea apei pentru pace” conform Națiunilor Unite.

Apa este un element central în cultura şi religia tuturor civilizaţiilor, fiind, de-a lungul secolelor, un element esenţial al dezvoltării societăţii. Tradiţiile culturale şi valorile sociale determină modalitatea în care oamenii percep şi gestionează apa în diferite regiuni ale lumii.

În fiecare an, UN-Water – mecanismul de coordonare al Organizația Națiunilor Unite privind apa și canalizarea – stabilește tema pentru Ziua mondială a apei. În 2023, tema s-a intitulat „Accelerarea schimbării”.

Obiectivul marcării acestei zile este de a sensibiliza populaţia atât în privinţa potenţialului pentru o cooperare extinsă, cât şi asupra răspunsurilor la provocările cu care se confruntă managementul resurselor de apă, având în vedere creşterea cererii de acces la apă şi la serviciile în domeniu.

Aproximativ jumătate din populaţia lumii se confruntă cu un deficit grav de apă pentru cel puţin o parte a anului. Calamităţile provocate de apă au dominat lista dezastrelor naturale în ultimii 50 de ani, iar decesele provocate reprezintă 70% din toate decesele cauzate de dezastrele naturale.

Apele transfrontaliere reprezintă 60% din fluxurile de apă dulce din lume, iar 153 de ţări au teritoriu în cel puţin unul dintre cele 310 bazine transfrontaliere de râuri şi lacuri şi au inventariat 468 de sisteme acvifere transfrontaliere. Doar 24 de ţări raportează că toate bazinele lor transfrontaliere sunt acoperite de acorduri de cooperare.

Pentru a face faţă provocărilor legate de apă, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat anii 2018-2028 Deceniul internaţional de acţiune „Apă pentru Dezvoltare Durabilă”, care a început odată cu marcarea Zilei mondiale a apei, la 22 martie 2018, şi se va încheia în 2028, potrivit Agerpres.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

https://basilica.ro/ziua-mondiala-a-apei/