Icoane ale Maicii Domnului care au adus vindecarea bolilor

Maica Domnului, mijlocitoarea noastră la tronul Preasfintei Treimi, a fost pictată în nenumărate icoane, ca semn al cinstirii și al iubirii oamenilor pentru Născătoarea de Dumnezeu. Multe dintre aceste icoane au rămas în istorie ca făcătoare de minuni și vindecătoare.

În contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, Basilica.ro a realizat o scurtă listă cu icoane ale Maicii Domnului care aduc vindecarea.

Icoana Maicii Domnului Țelitelnița (18 septembrie)

Una dintre Icoanele Maicii Domnului care a adus vindecare este Țelitelnița sau Vindecătoarea, pentru că a fost pictată în urma unei minuni a Născătoarei de Dumnezeu.

Icoana originală cunoscută cu acest nume s-a aflat în biserica Țilkan din Regiunea Kartli, Georgia, și a fost zugrăvită încă din vremea Sfintei Nina, cea întocmai cu Apostolii și încreștinătoarea Georgiei.

Cei care s-a rugat la Maica Domnului pictată în această icoană au primit vindecarea. O astfel de minune a fost relatată de Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, într-una din cărțile sale.

Preotul Bisericii Navarninsky, Vincent Bulvinensky, s-a rugat Maicii Domnului să îl vindece deoarece avea o boală care îi paraliza limba și nu putea sluji, leșinând de durere uneori.

În urma unei rugăciuni la Maica Domnului, preotul mărturisește că a văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu venind și vindecându-l. După această minune a fost pictată Icoana Maicii Domnului Vindecătoarea (Țelitelnița) stând la capul patului unui bolnav.

Icoana Maicii Domnului Siriaca

Icoana Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu este pictată pe lemn de santal, datează din secolul al șaisprezecelea și a fost adusă în țara noastră în 1958 de Episcopul Vasile Samaha de Serghiopolis din Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient.

De-a lungul timpului, numeroși credincioși care s-au rugat Maicii Domnului aducând cinstire icoanei de la Mănăstirea Ghighiu au mărturisit că au primit ajutor grabnic, vindecări și întărire în credință.

În anul 2019, cinstirea Icoanei Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu a fost trecută în calendarul ortodox odată cu Praznicul Izvorului Tămăduirii.

O minune recentă a Icoanei Maicii Domnului de la Ghighiu a fost mărturisită de Arhidiaconul Mihai Bucă, analizele fiicei sale Ecaterina s-au îmbunătățit vizibil după ce ea s-a închinat la această icoană a Născătoarei de Dumnezeu.

Maica Domnului Potirul nesecat (5 mai)

Istoria acestei icoane este legată de vindecarea patimii beției unui soldat bătrân din orașul Tula, Rusia. Acesta își cheltuia toți banii pe băutură, ajungând să nu mai poată merge din cauza acestei patimi.

Într-o noapte, i s-a arătat un bătrân în vis și l-a îndemnat să meargă și să se închine la icoana Maicii Domnului Potirul nesecat de la Mănăstirea Serpuhov. Bătrânul nu a luat în seamă visul, iar acesta s-a repetat până când, într-o zi, după un drum istovitor a ajuns la mănăstirea indicată.

Călugării de aici nu știau, inițial, despre ce icoană vorbește bătrânul, însă unul dintre ei a căutat și a găsit o icoană cu Maica Domnului care ținea în mâini un potir, iar pe spatele acesteia scria: Potirul nesecat.

Omul pătimaș s-a rugat Maicii Domnului pictată în acea icoană și a plecat acasă vindecat de patima beției. Vestea minunii s-a răspândit rapid și de atunci, în fiecare duminică se săvârșește acatistul dinaintea icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea Serpuhov pentru cei chinuiți de patima beției.

Bucuria tuturor celor necăjiți (23 iulie, 24 octombrie, 18 noiembrie)

Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți este numele mai multor icoane care o înfățișează pe Născătoarea de Dumnezeu. Icoanele cu același nume și tipar se află în Sankt Petersburg, Paris, SUA și Ivanovo.

Despre Bucuria tuturor celor necăjiți din Moscova este menționată o vindecare miraculoasă a surorii Patriarhului Ioachim (1674-1690). Aceasta suferea de mult timp de o boală incurabilă și nu mai primea multe șanse de supraviețuire.

Într-o dimineață, pe când se ruga, a auzit o voce care a zis: „Eufimia, mergi la biserica Schimbării la față a Fiului meu. Acolo vei găsi o icoană numită „Bucuria tuturor celor necăjiți”. Cere preotului să-ți citească rugăciuni înaintea icoanei mele și să săvârșească Sfântul Maslu, ca să sfințească agheasma cu care trebuie să te stropească. Și te vei vindeca!”

Ascultând sfatul primit în timpul rugăciunii, Eufimia a mers la biserică, unde după ce s-a rugat și a fost stropită cu aghiasmă, a primit vindecare. Această vindecare miraculoasă s-a petrecut pe 24 octombrie 1688.

În această icoană Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este pictată în întregime cu brațele deschise și cu capul înclinat, pentru a putea asculta rugăciunile creștinilor. Mântuitorul Hristos este zugrăvit deasupra, în nori, binecuvântând.

Maica Domnului Doctorița (8 septembrie)

Icoana Maicii Domnului are o istorie puțin cunoscută. Aceasta se află în biserica „Panaghia Giatrissa” din localitatea Loutraki, Grecia.

O moașă pe nume Maria venea în fiecare vară în Loutraki pentru a se trata cu apa din izvoarele locului, aceasta fiind binefăcătoare. De fiecare dată era găzduită de o femeie din localitate.

În urma unei călătorii în Ierusalim, Maria îi aduce femeii care o găzduia o icoană cu Maica Domnului. Persoana care i-a vândut icoana i-a transmis Mariei să aibă grijă de ea și să pună alături o candelă aprinsă permanent, pentru că este o icoană făcătoare de minuni.

Icoana făcătoare de minuni a atras atenția locuitorilor din Loutraki și aceștia i-au ridicat o biserică, numărul pelerinilor care veneau să se închine ei, crescând de la an la an.

Maica Domnului de la Biserica Mihai Vodă (21 ianuarie)

Una dintre icoanele făcătoare de minuni din Bucureşti, este icoana Maicii Domnului de la Biserica Mihai Vodă. Ctitorie Voievodului Mihai Viteazul, lăcașul de cult fost ridicat la sfârșitul secolului al 16-lea în urma unei făgăduințe făcute Sfântului Nicolae.

Biserica a scăpat de demolare în perioada comunistă, însă nu s-au mai oficiat slujbe în aceasta până în anul 1994, când a fost resfințită. Preotul paroh Adrian Beldianu a mărturisit că după resfințire, doamnele venite pentru curăţenie au constatat că Icoana Maicii Domnului pictată pe un fond albastru deschis, crăpată pe mijloc şi deteriorată, este fierbinte și nu poate fi scoasă din lada în care se afla.

Preotul a decis să restaureze icoana, timp în care a fost descoperită inscripţia cu numele icoanei, Odighitria, însemnul donaţiei făcute de monahul Ioan din Rusicon (Muntele Athos), anul 1666 şi semnătura acestuia. Odighitria (Hodighitria) înseamnă „cea care te povaţuieşte şi care te întâmpină, te previne înainte de necazuri”.

Aceasta a fost un dar  pentru domnitorul Mihai Viteazul, dar a ajuns la București la mult timp după moartea acestuia. De-a lungul vremii a săvârșit multe minuni, vindecând și dăruind sănătatea celor aflați în suferință.

Icoana Maicii Domnului Pantanassa (18 august și 15 septembrie)

Icoana făcătoare de minuni Pantanassa a Născătoarei de Dumnezeu este o icoană pe lemn, zugrăvită în secolul al 17-lea, și a fost adusă, de către obștea lui Gheron Iosif Vatopedinul, de la Nea Skiti la Mănăstirea Vatoped.

De istoria acesteia se leagă o minune săvârșită cu un tânăr necredincios. Îndreptându-se către icoană, Gheron Iosif a văzut deodată că fața Maicii Domnului strălucește. În același moment, o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ.

După ce și-a revenit, tânărul a mărturisit călugărilor că era necredincios și se ocupa cu vrăjitoria. Astfel, intervenția miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-și schimbe viața și să devină un bun credincios.

Câteva icoane ale Maicii Domnului Pantanassa, copii după original, pot fi găsite spre închinare în România: la biserica Rusă din București, la Mănăstirea Oașa din județul Alba și la Mănăstirea Șinca Nouă din județul Brașov.

https://basilica.ro/icoane-ale-maicii-domnului-care-au-adus-vindecarea-bolilor/