Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință sărbătorit în satul Mădrigești

La data de 23 aprilie, când întreaga Biserica Ortodoxă Română cinstește pe Sfântul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, Parohia Ortodoxă Mădrigești, biserica Mădrigești care-l are ca ocrotitor se află în zi de mare sărbătoare.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe L-a mărturisit cu mult curaj pe Hristos Domnul cu preţul propriei sale vieţi, neţinând seama de rangurile şi onorurile lumeşti, de statutul social înalt pe care-l deţinea la acel moment, de faptul că era ofiţer superior în garda împăratului Diocleţian sau de faptul că i se promiseseră multe bogăţii. Bărbat viteaz şi înţelept, a înţeles că cea mai mare bogăţie a omului este sufletul său. De aceea a şi pus în practică îndemnul Mântuitorului Care a zis: „Cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8, 35-37).

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de preotul paroh apoi a urmat săvârșirea Tainei Sfântului Maslu. Din sobor au făcut parte Pr. Horga Petru-Marius de la Parohia Pleșcuța,  Pr. Luşca Ciprian Dumitru de la parohia Zimbru, Pr. Ciprian Gheorghe Bisorca de la Parohia Iercoşeni, Pr. Ştefan Groza de la Parohia Dieci, Pr. Raul-Ioan Bele de la Parohia Secaș, Pr. Vesa Ioan de la Parohia Iosăşel și preotul paroh Zbîrcea Teodor-Gheorghe.

Părintele Luşca Ciprian Dumitru de la parohia Zimbru a ținut un bogat și ziditor cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a evidențiat că imitarea sfinţilor este de fapt apropierea de Hristos la nivel duhovnicesc. Pentru că trăim într-o societate în care se constată tot mai mult o criză în rândul tinerilor în ceea ce priveşte reperele autentice, experienţa imitării sfinţilor este de dorit mai ales atunci când ne referim la problema libertăţii. Păşind pe urmele sfinţilor, omul îşi însuşeşte ethosul Bisericii şi dobândeşte harul Duhului Sfânt. Prin comuniune cu sfinţii se realizează comuniunea cu Hristos, sfinţii fiind repere pentru credincioşi în ceea ce priveşte adevărata libertate.

Pr. Teodor-Gheorghe Zbîrcea