Vizită arhierească la Centrul social educativ Sf. Ierarh Nicolae al Parohiei Arad-Sânnicolau Mic

Astăzi, 16 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei însoțit de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului au vizitat noul Centru social educativ al Parohiei Arad-Sânnicolau Mic, amenajat în fosta Școală Confesională.

Părintele paroh Gheorghe Gligor, vicar eparhial, le-a prezentat celor doi ierarhi stadiul lucrărilor, cele interioare fiind încheiate, cu dorința de a amenaja în curtea Centrului un teren de sport multifuncțional, de minifotbal, tenis de câmp și baschet pentru copiii și tinerii parohiei.

Înaltpreasfințitul  Părinte Timotei și Preasfințitul Părinte Emilian l-au felicitat pe părintele paroh pentru lucrarea deosebit de reușită și l-au încurajat să finalizeze proiectul care va fi benefic pentru tinerii parohiei.

Alături de cei doi ierarhi a fost prezent și părintele arhidiacon Emanuel-Ioan Proniuc, secretar eparhial.