În a doua zi de Rusalii, preoții Cercului Pastoral Misionar nr. 2 Buteni, s-au întâlnit în biserica cu hramul Sfânta Treime a parohiei SEBIȘ II, prilej cu care au săvârșit Sfânta Taină a Maslului.
Din sobor au făcut parte PC Pr. Dr. Florin Gașpar de la Parohia Cărand, PC Pr. Dr. Florin Avram de la Parohia Prunișor, PC Pr. Teodor Tripa, preot pensionar, PC Pr. Teodor Zbârcea de la Parohia Mădrigești, PC Pr. Bogdan Coșeri de la Parohia Cuied, PC Pr. Andrei Oprea de la Parohia Păiușeni, PC Pr. Valentin Herbei de la Parohia Buteni, PC Pr. Mădălin Rău de la Parohia Revetiș, PC Pr. Florin Oarcea de la Parohia Almaș și PC Părinte paroh Cătălin Rus.
La sfârșitul sfintei slujbe PC Părinte Dr. Florin Gașpar de la Parohia Cărand a pus la inimile credincioșilor un frumos și bogat cuvânt de învățătură despre dogma Sfintei Treimi și despre importanța darurilor Sfantului Duh în viața creștinului. Nu au fost trecute cu vederea nici temele supuse sper dezbatere în cadrul întâlnirii, respectiv: Asumarea suferinței și credinței în Dumnezeu, condiții pentru vindecarea trupească și sufletească a omului și cea de a doua temă: Îngrijirea celor bolnavi și suferinzi, condiție pentru mântuirea omului, conform scrierii Ecclesiastului capitolul 7.
În încheiere PC Părinte Cătălin Rus a mulțumit preoților pentru prezență și credincioșilor care au fost prezenți în număr însemnat. Întâlnirea s-a finalizat cu o agapă frățească oferită de membrii Consiliului Parohial.
Pr. Marian Oarcea