Duminica a VIII-a după Rusalii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului si initiativa P.C. părinte Silviu Nicoale Faur, a venit pentru enoriașii Parohiei Ortodoxe Aradul Nou, cu o bucurie duhovnicească deosebita prin prezența în mijlocul lor a P.C. părinte Mihai Todoran, preotul paroh al Parohiei „Sfinții Constantin și Elena” – Brad II și Grupul Coral „Vestitorii” al acestei parohi, condus de dl. prof. Daniel Benea.
Răspunsurile liturgice au fost date de membrii grupului coral menționat anterior iar cuvântul de învățătură al Evangheliei zilei a fost susținut de părintele Mihai.
Prezența invitațiilor a fost o dorință mai veche a preoților parohi și a membrilor grupului coral al Parohiei Brad II de a sluji la Sfânta Liturghie alături de P.C. părinte Teodor Faur, cel care le-a fost profesor și duhovnic al multora dintre membrii corului, în perioada păstoririi în Parohia din Brad.
La sfârșitul slujbei, părintele paroh a adus cuvânt de mulțumire pentru prezență și cântare celor invitați adresându-le felicitări pentru frumoasa cântare, mulțumind totodată și pentru darul primit – biserica parohială în miniatură artizanală creată din lemn de brad.
Pr. Gabriel-Cosmin Mariș