25 septembrie: Ziua mondială a farmacistului

Ziua mondială a farmacistului este sărbătorită anual în data de 25 septembrie.

Aniversarea a fost inițiată în anul 2000 de Federația internațională a Farmaciștilor și are ca obiectiv ridicarea gradului de conștientizare asupra utilizării neadecvate a medicamentelor, precum și promovarea măsurilor preventive împotriva bolilor și dezvoltarea sistemelor naționale de sănătate.

Tema ediției de anul acesta este: „Farmaciștii: Îndeplinirea nevoilor globale de sănătate”.

„Farmaciștii sunt parte integrantă din sistemele noastre de sănătate, fiind adesea primul punct de contact pentru consiliere medicală și asistență medicală primară, precum și pentru a răspunde nevoilor de sănătate ale populațiilor diverse moduri”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății, a cărei partener este Federația internațională a Farmaciștilor.

Potrivit învățăturii creștine, Biserica Ortodoxă Română desfășoară numeroase activități pentru sănătatea credincioșilor. Printre acestea se numără Campaniile „Sănătate pentru sate” și „Donează sânge, salvează o viață”.

Grija față de cei aflați în suferință este evidențiată în tematica Anului Omagial 2024 în Patriarhia Române, dedicată pastorației și îngrijirii bolnavilor. În același timp, Anul comemorativ 2024 este dedicat tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.

Cu ocazia Zilei mondiale a farmaciștilor, vor fi organizate evenimente în diferite locuri ale lumii și va fi emis un raport privind modelele de reglementare și practică ale farmaciei comunitare în Europa de Est și Asia Centrală.

https://basilica.ro/25-septembrie-ziua-mondiala-a-farmacistului/