În data de 8 septembrie este serbată Ziua Internațională a Alfabetizării. Tema pentru anul 2024 este Promovarea educației multilingvistice: alfabetizarea pentru înțelegere reciprocă și pace.
UNESCO premiază performanţa în domeniul alfabetizării de peste cinci decenii. Cinci sute de proiecte, precum şi o serie de programe coordonate de către organizaţii non-guvernamentale şi personalităţi din întreaga lume au primit recunoaşterea internaţională din partea UNESCO, drept răspuns la promovarea modalităţilor performante de implementare a alfabetizării.
Anul acesta, Ziua Internațională a Alfabetizării este sărbătorită printr-o conferință care va include și ceremonia decernării Premiilor Internaționale UNESCO pentru Alfabetizare, un panel ministerial la nivel înalt și trei sesiuni tematice.
Cele trei sesiuni tematice se axează pe identificarea de:
- modalități de îmbunătățire a politicilor și sistemelor de promovare a alfabetizării în contexte multilingvistice pentru o lume pașnică, justă și durabilă.
- programe eficiente pentru promovarea alfabetizării și a păcii în societățile multilingvistice.
- modalități prin care poate fi consolidată legătura dintre activitățile de alfabetizare și un ecosistem de învățare de-a lungul vieții.
Nominalizarea României de anul acesta la Premiile Internaționale UNESCO pentru Alfabetizare este proiectul The Language Fusion – Integrating Non-Formal Learning into Multilingual Environments, inițiat de Action Society, Padina.
Conferința poate fi urmărită în perioada 9-10 septembrie 2024 accesând acest link.
Foto credit: Freepik