CERC PASTORAL-MISIONAR ÎN PAROHIA MONOROȘTIA

Duminică, 08.09.2024, în Biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din satul Monoroștia, județul Arad, a fost un moment de binecuvântare, atât pentru credincioșii parohiei, cât și pentru toți cei prezenți din satele învecinate. Sufletele credincioșilor s-au întâlnit în rugăciune întru nădejdea milostivirii lui Dumnezeu cu daruri de sănătate.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, preoții Cercului pastoral-misionar Bârzava s-au întâlnit începând cu ora 15 într-o atmosferă duhovnicească pentru a oficia Taina Sfântului Maslu. Din sobor au făcut parte: Pr. coordonator al Cercului pastoral-misionar Iute Viorel – parohia Conop, Pr. pensionar Bândea Gheorghe, Pr. Iordăchescu Cosmin – parohia Firiteaz, Pr. Constantin Petru – parohia Lalaşinţ, Pr. Corâci Cosmin – parohia Odvoș, Pr. Florea Florin – parohia Bârzava, Pr. Lulaș Dan –  parohia Căpruţa, Pr. Matei Florin – parohia Bata și Pr. paroh Păiușan Adin.

După săvârșirea Sfintei Taine a Maslului, pr. Florea Florin a rostit un cuvânt de învățătură referitor la cooperarea Stat – Biserică în domeniul asistenței medicale și sociale. Biserica Ortodoxă Română are convingerea că, în cooperare cu instituțiile Statului, poate să aducă o contribuție majoră şi benefică la viaţa societății românești mai ales în plan spiritual, cultural, educațional şi social-filantropic. Această misiune derivă nu numai din nevoile contextului social de astăzi, ci în primul rând din mesajul Evangheliei lui Hristos, care nu desparte iubirea faţă de Dumnezeu de iubirea faţă de oameni, fiindcă Dumnezeu iubește pe toți oamenii şi dorește mântuirea lor.

În încheiere, gazda evenimentului – preotul paroh Adin Păiușan a mulțumit Bunului Dumnezeu, preoților prezenți și tuturor credincioșilor participanți la sărbătoarea hramului, ocazie prin care i-au adus un prinos de cinstire Maicii Domnului.

Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă frăţească oferită de credincioșii monoroșteni la Căminul Cultural al satului, la care au participat toți cei prezenţi la acest festin liturgic.

Pr. Păiușan Adin

Parohia Monoroștia