CERC PASTORAL MISIONAR ÎN PAROHIA ROGOZ DE BELIU, FILIA STOINEȘTI

În Duminica a XIX-a după Rusalii, în biserica filiei Stoinești, parohia Rogoz de Beliu, protopopiatul Ineu, s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu, cu ocazia întrunirii preoţilor din Cercul pastoral-misionar Beliu, coordonați de Preacucernicul Părinte Ioan Morar, de la parohia Beliu.

La Taina Sfântului Maslu au slujit următorii preoţi: Pr. Ioan Morar– parohia Beliu, coordonatorul cercului pastoral-misionar Beliu, Pr. Daniel Sbârcea – parohia Agrișu Mic, Pr. Bogdan Filip – parohia Archiș, Pr. Sergiu Pop – parohia Bochia, Pr. Ovidiu Bobeica – parohia Ciuntești, Pr. Răzvan Chivulescu – parohia Craiva, Pr. Radu Sas – parohia Groșeni, Pr. Ioan Vatrici – parohia Răpsig, Pr. Flavius David – parohia Seliștea, Pr. Nicolae Monea – parohia Tăgădău, și Pr. Paroh Ovidiu Oprișa.

La momentul cuvenit, cuvântul de învățătură la Taina Sfântului Maslu a fost rostit de părintele Flavius David, de la parohia Seliștea, conform tematicii anului omagial al Bisericii Ortodoxe Române.

La final, părintele paroh a adus mulțumiri soborului preoților slujitori și tuturor credincioșilor prezenți.

Pr. Răzvan Chivulescu