Săptămâna trecută, între 3 şi 6 septembrie, a avut loc cel de-al XXX-lea Simpozion de Spiritualitate ortodoxă organizat de Comunitatea monastică de la Bose, Italia, în colaborare cu Bisericile Ortodoxe. Anul acesta tema congresului a fost „Sfântul Vasile cel Mare – dascăl al vieţii creştine”, iar conferenţiarii veniţi din toată lumea au subliniat diferite aspecte ale vieţii şi învăţăturii Marelui Vasile. Lucrările au fost prezentate în patru limbi: italiană, engleză, franceză şi neogreacă, organizatorii oferind participanţilor posibilitatea de a asculta traduceri instantanee în mai multe limbi.
Mesajul fratern trimis, ca în fiecare an, de Preafericitul Patriarh Daniel din partea Bisericii Ortodoxe Române a fost citit de PS Atanasie de Bogdania. Mai mult, teologia românească şi, în mod special, Arhiepiscopia Aradului, a fost reprezentată la simpozion de doi conferenţiari: Părintele Ieromonah Agapie Corbu, Stareţul Sfântului Schit Bunavestire din Almaşul Aradului şi profesor asociat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion Felea” din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, precum şi Pr. Prof. Dr. Nicu Dumitraşcu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea. Părintele Agapie, pornind de la scrierile Părintelui Capadocian, a vorbit despre trăirea în prezenţa Domnului prin mintea lipsită de împrăştiere, pomenirea lui Dumnezeu şi recunoştinţă, în vreme ce prezentarea Pr. Dumitraşcu s-a axat pe libertatea şi îndrăzneala arătate de Sfântul Vasile în faţa puterii seculare.
După prezentarea itinerariului său biografic în context deopotrivă istoric și eclezial, s-au axat în special pe învățătura sa duhovnicească, pe angajamentul său eclezial și pe activitatea sa în sfera socială, care l-au adus pe Sfântul Vasile în confruntare directă cu autoritățile politice.
Diferitele prezentări din cadrul simpozionului au arătat că, în ciuda caracterului său autoritar, Sfântul Vasile a fost un om polifonic, al comuniunii, care a știut să treacă dincolo de neînțelegerile şi de părerile diferite datorate unor temperamente profund diferite, căutând întotdeauna ceea ce unește, astfel încât iubirea, prietenia, fraternitatea și comuniunea să biruiască mereu asupra oricărei tentative de a rupe, diviza sau opune.
Ierod. Filothei Vîlcu





