Simpozion studențesc-masteral și doctoral la Facultatea de Teologie din Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad organizează în data de 14 noiembrie 2024 un Simpozion doctoral cu titlul Boală și suferință. Vocația terapeutică a Bisericii în lumea actuală, respectiv un simpozion studențesc-masteral cu titlul Principiile terapeutice ale sfinților–căi de restaurare în Hristos a condiției umane.

Evenimentul academic se va desfășura în Aula facultății, începând cu orele 9.00.

În deschiderea simpozionului vor conferenția după cum urmează:

  1. ÎPS. Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Dimensiunea terapeutică a Bisericii.
  2. Dr. Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului, Este vreunul dintre voi în suferință? (…) Este cineva bolnav între voi? (Iacov 5, 13-14). Succinte reflecții pastorale.
  3. Univ. Dr. Florinel Cozma, medic primar (Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad), Anul omagial al îngrijirii bolnavilor din perspectiva medicului creștin. Aportul neuroteologiei.

Apoi, evenimentul cultural-teologic va continua pe secțiuni, după un program stabilit, unde vor participa studenți, masteranzi și doctoranzi ai Școlii Doctorale Interdisciplinare din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, precum și din alte centre universitare: București, Sibiu, Cluj-Napoca, Iași, Craiova și Oradea.

Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean