Multe s-ar putea spune în aceste clipe grele, despre cel care astăzi, împlinindu-și rostul său, se adaugă șirului de vrednici slujitori ai altarului bisericii din Curtici, părintele nostru Gheorghe Moţ.

Dar  cuvintele Mântuitorului ,,Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu V-am ales pe voi” (Ioan 15, 16) spuse Ucenicilor Săi, parcă ne ajută să înțelegem mai deslușit chemarea celui care a văzut lumina zilei în ziua a opta, a lunii a opta, a anului 1958, din părinții Nușca și Gheorghe, aici în Curtici. Credința profundă a mamei, s-a transmis fiului încă din pântece. De mic copil se îmbrăca în veșminte și se juca de-a preotul. A simțit chemarea lui Dumnezeu, și dragostea față de El a fost mai puternică decât toate încercările vieții. A urmat cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș și apoi pe cele ale Institutului Teologic din Sibiu, legând prietenii care au dăinuit până astăzi. Greutățile însă, nu l-au ocolit. În ultimul an de seminar, la praznicul Bunei Vestiri, binecredincioasa mamă Nușca a părăsit lumea aceasta, după o grea suferință, iar în al patrulea an de facultate, s-a prăpădit și tatăl. Până să fie preot, nu s-a sfiit să muncească pe timp de vară, cot la cot cu tatăl Gheorghe, la CAP -ul din Curtici.

În ultimul an de studii se căsătorește cu domnișoara Adriana Zuba, care i-a rămas până în ultima clipă sprijin, ajutor și mângâiere, căsnicie binecuvântată de Dumnezeu cu doi copii Ana și Andrei.

În luna noiembrie a anului 1984, a fost hirotonit preot în biserica parohiei Iratoș, acolo unde a slujit vreme de 6 ani. Chiar daca au fost puțini anii în care i-a păstorit, irătoșenii nu l-au uitat, prezența părintelui Moț fiind vie și astăzi în amintirea multora, după mai bine de 30 de ani, mulți dintre ei venind să își ia un ultim bun rămas și în serile de priveghi, dar și astăzi. În anii 90 s-a reîntors în localitatea natală și a slujit cu devotament lui Dumnezeu și credincioșilor până în urmă cu un an, când s-a pensionat și s-a retras în liniștea casei sale, înconjurat de dragostea soției, a copiilor și a nepoților, nepoți pentru care și-a dorit să trăiască, să-i vadă crescând, luptând cu bolile nemiloase, care într-un final i-au răpus trupul.

Eu L-am cunoscut mai bine pe pr. Moț începând cu o Vinere Mare a anului 2010, când m-a primit în casa sa și în care am revenit apoi cu regularitate, pentru a împărtăși gânduri, păreri, idei. Am rămas apropiați până la final și astăzi, tot într-o zi de vineri, prin rostirea acestui cuvânt, împlinesc o făgăduință, pe care mi-o reamintea de multe ori: ,,atunci când mor, tu să spui câteva cuvinte despre mine”.

A fost o personalitate complexă părintele, fiecare l-am cunoscut în diferite contexte de viață, eu am gândit că este potrivit să vorbesc despre două virtuți pe care pr. Moț, așa cum l-am cunoscut eu, le-a întrupat pe deplin și în care s-a asemănat cu Mântuitorul Hristos: simplitatea și milostenia.

Om simplu, născut și crescut între noi, cei cărora ne-a devenit apoi părinte, și-a trăit întreaga viață în simplitate. Înconjurat de cărți, în tihna casei sale, de unde a ieșit tot mai rar în ultima perioadă, căutând mai mult a petrece timp cu Dumnezeu și cu cei dragi, a găsit liniștea. S-a preocupat mai mult de ,,omul cel tainic al inimii”, despre care vorbește Sf. ap. Petru în cea dintâi epistolă sobornicească.

Nu i-a plăcut să fie în față, să epateze, nu a căutat să dovedească nimănui nimic, se distanța cu hotărâre de orice laudă îi era adusă.

Cu toate că știa foarte multe, pătrunzând cu mintea-i cugetătoare și iscusită, cele mai adânci cotloane ale sufletului omenesc, nu se arăta astfel. De părintele Moț nu te puteai ascunde, el te citea și știa ce gândești orice ai fi spus.

Asumându-și pe deplin vrednicia de ,,părinte duhovnicesc”, îndreptător al celor ce se abăteau de la cărarea cea dreaptă, îți spunea cu hotărâre ceea ce credea și simțea. Aprecia sinceritatea și dreptatea și ura cu înverșunare falsitatea și minciuna. Depozitar al unei culturi deosebite, cărturar autodidact, putea să se angajeze cu lejeritate în conversații pe teme literare, istorice și desigur, teologice. Se simțea la fel de confortabil  în cercuri de înaltă ținută intelectuală, precum și înconjurat de oameni simpli, dar plini de voie bună. Glumea des. Rândea cu poftă. Lansa ironii fine și pline de înțelesuri.

A iubit slujbele Bisericii și a căutat mereu să le explice credincioșilor. Rostea cu seriozitate și dăruire fiecare rugăciune. Predicile părintelui aveau puterea de a schimba, deoarece cuvintele erau acoperite de viață. În spatele fiecărui cuvânt se afla o pregătire serioasă.

Părintele a avut încredere în oameni. Când era dezamăgit, păstra tăcerea și se retrăgea în liniște. Pe noi, cei tineri, ne-a învățat să creștem frumos ,,ce vedeți bun la mine, luați, ce nu, încercați să nu faceți!”. Ne-a susținut, ne-a încurajat, nu ne-a oprit să încercăm. Când greșeam, ne atrăgea atenția, când în glumă, când cu fermitate, în propriu-i stil.

Știind că mila biruiește dreptatea, a căutat să fie milostiv. Plin de sensibilitate la nevoile celorlalți, trimitea daruri celor sărmani și necăjiți. Nu puțini sunt cei care au primit de la părintele. Dacă undeva nu a putut să dea, a avut grijă să nu ia. Milostenia a făcut-o în taină ,,să nu știe stânga, ce face dreapta”. Ne trimitea pe noi, cei apropiați să ducem acolo unde era nevoie, fără nici măcar să ne dea voie să spunem de unde provine ajutorul. A lucrat cele bune în ascuns, ca să nu fie lăudat de oameni, ci să-și primească răsplata de la Dumnezeu.

A trăit și a dăruit cu simplitate. Plecarea din această viață, a fost de asemenea însoțită de simplitate; un ,,sfârșit creștinesc al vieții, fără durere, neînfruntat, în pace”. În tihna nopții a adormit acestei lumi, pentru ca zorii dimineții să-l găsească la poarta Raiului, acolo unde, de bună seama i-a fost rânduit un loc, așa cum și-a dorit și cum spunea mereu, parafrazându-l pe mitropolitul Bartolomeu al Clujului ,,Dă-mi Doamne un loc în Rai, cât de înghesuit să fiu, chiar lângă gard; dar, Doamne, să fiu pe dinăuntru!”.

Slujbele de priveghi și de înmormântare, ținute în biserica ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Curtici, după toată rânduiala Bisericii noastre, au mângâiat sufletele celor prezenți. Atât în cele două seri de priveghi, cât și în ziua înmormântării, soborul celor peste douăzeci de preoți, s-au rugat pentru odihna sufletului părintelui Gheorghe Moț. Din partea Centrului eparhial au fost prezenți: pr. Gheorghe Gligor, vicar administrativ, pr. Iustin Popovici – consilier cultural, pr. Silviu Faur – consilier bisericesc, pr. Bogdan Noghiu – consilier social. Din partea facultății de Teologie din Arad: pr. prof. univ. dr. Ioan Tulcan și pr. lect. univ. dr. Nicolae Tang. Cuvântări au rostit Pc pr. Gheorghe Gligor, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Aradului, în prima seară; Pc pr. prof. dr. Ioan Tulcan, în a doua seară; la slujba înmormântării – Pc pr. Flavius Petcuț, protopopul Aradului, care a transmis cuvântul de mângâiere adresat familiei din partea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepsicopiei Aradului, dar și a sfinției sale, în calitate de protopop, evidențiind principale calitățile ale părintelui Gheorghe Moț. Preacuviosul părinte Teoctist de la Mănăstirea Feredeu, din partea părintelui Ilarion Tăucean, starețul mănăstirii și apropiat al celui adormit întru nădejdea învierii; și pr. Flavius Lazăr de la parohia Iratoșu. Cuvenitele iertăciuni au fost rostite de către pr. Liviu Iștoc din Curtici.

Potrivit rânduielii, la finalul slujbei, sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui Moț, a fost purtat în procesiune în jurul celor două biserici, după care convoiul mortuar s-a îndreptat spre cimitir, făcând un popas în fața casei unde părintele a locuit întreaga sa viață.

S-a pregătit pentru plecare, dar nu ne-a spus. În urmă cu doar câteva zile a depus flori pe mormintele părinților, mărturisind familiei că îi e tare dor de ei. De acum, dorul lui se va fi ostoit, dar al nostru abia a început ….

Odihnește-te în pace, părintele nostru!

Nu vă vom uita!

Pr. prof. Flavius – Alexandru Lazăr

Preotul pensionar Gheorghe-Flore Moț din Parohia Curtici a trecut la viața cea veșnică