Într-un interviu acordat pentru Ziarul Lumina, pr. Viorel Ioniță vorbește despre contextul în care a fost convocat Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, de la desfășurarea căruia se împlinesc anul acesta 1700 de ani.
Părintele este consilier patriarhal onorific și profesor de teologie cu vastă experiență pastorală, ecumenică și misionară.
Interviul acoperă subiecte referitoare la motivele convocării Primului Sinod Ecumenic, actele care s-au păstrat și importanța acestuia pentru lumea creștină, ereziile și problemele din Biserică, precum și rolul Sfântului Împărat Constantin.
Motivele convocării Sinodului I Ecumenic
Pr. Viorel Ioniță a explicat faptul că au existat trei cauze majore pentru care Primul Sinod Ecumenic a fost convocat:
- Necesitatea de restaurare a păcii și a unității Bisericii în urma tulburărilor provocate de Arie;
- Stabilirea unor principii pe baza cărora toate comunitățile creștine să poată sărbători Paștile în același timp;
- Fixarea unor principii de organizare a Bisericii.
Cine a fost Arie și cât de mulți adepți avea
Ereticul Arie era un preot din Alexandria, originar din Libia, care nega dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu.
Pr. Viorel Ioniță a mai explicat faptul că într-o scrisoare adresată lui Eusebiu al Nicomidiei, Arie afirmă următoarele: „Fiul nu este nenăscut, nici parte a celui nenăscut, nici că El provine dintr-un anumit substrat, ci din voia și hotărârea lui Dumnezeu. El a început să existe înainte de timp și înaintea veacurilor, Dumnezeu deplin, Unul născut, nestricăcios. Și înainte de a fi fost născut, creat sau constituit, El nu exista, căci El nu era nenăscut… Fiul are un început, dar Dumnezeu este fără început… El este din nimic… Fiul nu este o parte din Dumnezeu” (Fontes Nicaenae Synodi, p. 41).
Despre adepții lui aflăm din aceeași scrisoare, în care Arie enumeră mai mulți ierarhi care împărtășeau aceeași învățătură cu el. Printre aceștia se afla și Eusebiu de Cezareea, marele istoric bisericesc.
Pr. Viorel Ioniță a amintit, în același timp, și despre Episcopul Alexandru al Alexandriei, care s-a opus învățăturii lui Arie. O mărturie a felului cum îl caracteriza Episcopul Alexandru pe preotul răzvrătit din subordinea sa, a mai subliniat clericul, este prezentată în scrisoarea alexandrinului către Episcopul Alexandru al Bizanțului, din anul 322 sau 323.
Referindu-se la impactul acestei erezii asupra Bisericii, pr. Viorel Ioniță a subliniat:
„Erezia susținută de Arie era, deci, un atac grav la adresa învățăturii despre Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, erezie care a tulburat foarte tare Biserica din Răsărit exact în momentul când se încheia perioada cruntelor persecuții ale creștinilor din partea autorităților imperiale romane”.
Cu ce alte probleme se confrunta Biserica
Pe lângă erezia lui Arie, pr. Viorel Ioniță a subliniat faptul că Biserica se confrunta și cu problema neuniformității în sărbătorirea Paștilor. Unii creștini sărbătoreau Paștile în aceeași zi cu evreii, în timp ce alții o făceau duminica, dar fără a calcula unitar data. Împăratul Constantin cel Mare a considerat această neconcordanță o problemă urgentă, dorind să evite celebrarea Paștilor de către creștini simultan cu cea a evreilor.
De asemenea, clericul subliniază faptul că o altă provocare majoră a fost schisma din Biserica Egiptului, provocată de Episcopul Meletie de Lycopolis, care refuza reacceptarea apostaților în Biserică. La Niceea s-a discutat și despre schisma novațienilor, apărută la Roma din cauza preotului Novațian, un rigorist care s-a separat de Episcopul Cornelius. Sinodul I Ecumenic a abordat aceste probleme pentru a restabili unitatea și disciplina în Biserică.
Reacția Sfântului Împărat Constantin
Ținând cont de întregul context, a explicat pr. Viorel Ioniță, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a reacționat cu multă diplomație la problemele interne ale Bisericii, căutând soluții care să mențină unitatea creștinilor și stabilitatea imperiului.
„Din confruntarea cu rigoriștii donatiști, împăratul Constantin a reținut că problemele bisericești nu pot fi rezolvate din afară, nici măcar prin intervenția autorităților politice, ci numai prin mijloace bisericești. Aceste mijloace bisericești constau în convocarea unor sinoade la care să participe cele două grupări adverse, confruntare din care să se poată evidenția dreptatea uneia dintre grupări”, a explicat clericul.
Ce documente s-au păstrat
De la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea nu s-au păstrat documente oficiale directe, iar istoricii nu știu sigur dacă au existat astfel de acte. Informațiile despre lucrările și hotărârile sinodului provin din surse indirecte.
Potrivit pr. Viorel Ioniță, printre acestea se numără scrisoarea episcopilor participanți către Biserica din Egipt, care rezumă hotărârile luate, precum și scrisorile oficiale ale împăratului Constantin cel Mare adresate tuturor Bisericilor și, în mod special, Bisericii din Alexandria.
Cea mai detaliată sursă rămâne însă lucrarea „Viața împăratului Constantin” scrisă de Episcopul Eusebiu de Cezareea, care a participat la Sinod.
O altă categorie de mărturii provine de la istorici și teologi care nu au participat la Sinod, dar au relatat evenimentele bazându-se pe surse secundare, oferind astfel o imagine mai amplă, deși indirectă, asupra Sinodului I Ecumenic.
Interviul integral poate fi lecturat aici.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene