În a doua Duminică din perioada Triodului, cea a Fiului risipitor, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Aradului a slujit la Biserica Parohiei Ortodoxe-Române Arad-Gai, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, aflându-se în mijlocul credincioșilor care frecventează acest sfânt locaș.
Sâmbătă seara a fost săvârșită slujba Vecerniei, iar duminică dimineața, începând cu ora 8.30 Utrenia, iar apoi Sfânta Liturghie de către părintele conf. univ. dr. Caius-Claudius Cuțaru, preotul paroh al acestei parohii, alături de numeroși credincioși, avându-l în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Episcop-Vicar Emilian Crișanul, însoțit de părintele Arhid. Gheorghe Lehaci, consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Aradului și de părintele Arhid. Cristian Petruț.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a rostit un bogat cuvânt de învățătură, referindu-se la textul pericopei evanghelice a Duminicii, cea referitoare la Pilda filui risipitor, rostită de Mântuitorul Iisus Hristos și redată în textul scripturistic de la Sfântul Evanghelist Luca 15, 11-32. Preasfinția Sa a făcut referire la fiul risipitor, actualizând mesajul Evangheliei, așezându-l într-un context contemporan, în care atâția fii risipitori fac experiența viețuirii în acea țară îndepărtată a păcatului, părăsindu-și casa părintească și risipindu-și averea, adică darurile cu care i-a înzestrat Dumnezeu, în numele unei libertăți rău înțelese și uitând prea adesea că iubirea părintească nu poate fi înlocuită cu nimic. Preasfinția Sa i-a îndemnat pe numeroșii copii din biserică să-și asculte părinții așa cum aceștia Îl ascultă pe Dumnezeu.
La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, părintele Caius Cuțaru i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Emilan Crișanul pentru vizita făcută, subliniind faptul că vizita unui ierarh într-o parohie reprezintă prilej de mare bucurie pentru preot și credincioși, o adevărată sărbătoare a comunității, mai ales în această perioadă de pregătire și de urcuș duhovnicesc către slăvitul praznic al Învierii Domnului. I-a urat Preasfinției Sale, întru mulți ani cu sănătate și spor în activiatatea pastoral-misionară pe care o desfășoară cu atâta zel, aceasta și pentru că nu cu multe zile în urmă Preasfinția Sa și-a sărbătorit ziua de naștere. De asemenea, a prezentat specificul cartierului Gai, unul în care există două comunități ortodoxe, română și sârbă, o mănăstire și, în general, o comunitate multietnică și pluriconfesională, ca atare și pastorația unei astfel de parohii nu este una ușoară.
La rândul său, Presfințitul Părinte Episcop Emilian l-a felicitat pe părintele paroh pentru bogata lucrare duhovnicească pe care o desfășoară în parohie, dar și pentru activitatea pe care o desfășoară în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, amintindu-l în acest context și pe tatăl sfinției sale, Părintele Nicandru Cuțaru, trecut la cele veșnice, care a slujit atât în Parohia Arad-Gai, cât și în calitatea de duhovnic al Facultății de Teologie din Arad. De asemenea, le-a reamintit credincioșilor despre canonizarea sfinților români în acest an al Centenarului Patriarhiei Române, insistând în mod deosebit asupra vieții și modelului pe care ni l-a oferit Părintele Profesor Martir Ilarion V. Felea, ultimul rector al Academiei Teologice de la Arad.
Sfânta Liturghie a fost urmată de o agapă frățească în curtea bisericii, la care au participat foarte mulți credincioși, în ciuda frigului pătrunzător de afară, agapele reprezentând deja o frumoasă tradiție în Parohia Arad-Gai.
Îi mulțumim Bunului Dumnezeu că la începutul perioadei Triodului ne-a oferit o atât de înălțătoare duminică, dătătoare de putere pe calea Postului celui Mare care urmează, dar și de bucurie sfântă!
Pr. Conf. Dr. Caius-Claudius Cuțaru