Continuând seria de interviuri pentru Ziarul Lumina, pr. Viorel Ioniță a explicat care a fost principala hotărâre luată în cadrul Primului Sinod de la Niceea și a reliefat aspecte referitoare la stabilirea pascaliei și la dobândirea denumirii de „ecumenic”.
Profesor de teologie cu vastă experiență pastorală și ecumenică, pr. Viorel Ioniță a explicat procesul prin care Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) a ajuns la cea mai importantă hotărâre a sa: definirea relației dintre Mântuitorul Iisus Hristos și Dumnezeu-Tatăl, în special prin adoptarea termenului „de o ființă” (omoousios).
„Când spiritele s-au mai calmat, s-a propus să se elaboreze un proiect de text prin care să fie afirmată învățătura cea dreaptă privind Persoana Mântuitorului Iisus Hristos în relația Sa cu Dumnezeu-Tatăl, propunere care să fie supusă aprobării sinodului”.
„Ca urmare, au fost propuse mai multe astfel de texte, unul de Episcopul Eusebiu de Cezareea și altul, probabil, de către Episcopul Osius de Cordoba. Reținem că Episcopul Eusebiu a precizat că textul prezentat de el era folosit ca mărturisire de credință în Biserica lui”.
„Sfântul Atanasie cel Mare mărturisește în scrierea sa menționată mai sus că, după propunerea de a introduce în textul care urma să fie adoptat termenul «de o ființă» (omoousios), care nu exista în Sfânta Scriptură, adepții lui Arie au început să caute texte biblice care să combată acest termen”.
Stilul de mărturisire
Clericul a mai explicat faptul că formula dogmatică adoptată la Sinodul de la Niceea (325) avea un stil de mărturisire a credinței care sugerează că inițial fusese folosită în contexte liturgice, în special în catehizarea celor care se pregăteau pentru botez. Aceasta arată că textul adoptat nu a fost unul creat de la zero în cadrul sinodului, ci a derivat dintr-o practică deja existentă în Biserică.
„Stilul de mărturisire a credinței al acestei formule dogmatice poate fi un argument că proiectul inițial propus pentru această decizie provenea din folosirea sa în cadru liturgic, mai ales în cadrul catehizării candidaților la botez și la săvârșirea acestei Sfinte Taine”.
„Adoptarea acestui text la Niceea a fost exprimată prin faptul că marea majoritate a episcopilor l-au semnat, inclusiv cei despre care se știa că sunt adepți ai lui Arie, cu excepția episcopilor Secundus de Ptolemaida și Theonas de Marmarica, ambii din Egipt, care au fost trimiși în exil împreună cu Arie. Însă adepții lui Arie care au semnat formula dogmatică, după aceea nu au mai fost de acord și cu condamnarea acestuia”, a adăugat clericul.
Cum a apărut denumirea de „ecumenic”
Denumirea de „ecumenic”, a explicat clericul, nu a fost folosită imediat, ci a apărut mai târziu, fiind menționată pentru prima dată de Eusebiu de Cezareea, la 10 ani de la întrunirea sinodului.
Termenul „ecumenic” reflectă acceptarea universală a hotărârilor sinodale de către Bisericile din întreaga lume, deși participanții la sinod l-au numit inițial „Sfântul și Marele Sinod”.
Data de sărbătorire a Paștelui
Părintele Viorel Ioniță a explicat faptul că, după condamnarea ereziei lui Arie, Sinodul I Ecumenic de la Niceea a stabilit și o dată unitară pentru sărbătorirea Paștelui. Atunci, a subliniat clericul, s-a hotărât ca Episcopul Alexandriei să comunice anual data Paștilor, datorită expertizei astronomice a acestui oraș.
Conform hotărârii sinodale, Paștile se sărbătoresc în prima duminică de după prima lună plină care urmează echinocțiului de primăvară, iar dacă aceasta coincide cu Paștile iudaic, se amână cu o săptămână.
Interviul mai explorează aspecte referitoare la modul în care orașul Niceea a fost ales pentru desfășurarea sinodului, alte probleme de ordin dogmatic și poate fi lecturat integral aici.
Citește și:
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene