În contextul serbării Centenarului Patriarhiei Române și a proclamării canonizării Sfântului Preot Mucenic Ilarion V. Felea, în prima duminică a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei, în Catedrala Veche a Aradului, de la ora 18, Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, care poartă numele Sf. Mucenic Ilarion V. Felea, va susține conferința intitulată: „Viața și mărturisirea Părintelui Ilarion Felea”.
Conferința va fi urmată de un recital de cântări bisericești susținut de Corul de copii de la Catedrala Veche a Aradului dirijat de Pr. Gabriel Streulea.
În continuare, participanții vor asista la lansarea unei lucrări intitulate: „Preotul Ilarion Felea în conștiința contemporanilor. Mărturii ale celor care l-au cunoscut”, avându-l ca autor pe Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, care în ultima perioadă și-a făcut un crez din recuperarea trecutului istoric al prestigioasei instituții de învățământ teologic din Arad. Lucrarea este una deosebit de valoroasă, deoarece conține ultimele mărturii ale celor care l-au cunoscut în mod direct pe Preotul Martir Ilarion Felea, canonizat în acest an. Moderatorul acestei lansări de carte va fi Pr. Flavius Petcuț, Protopopul Aradului.
Pr. Conf. Univ. Dr. Caius Cuțaru

