În prima săptămână din Postul Mare, aflându-ne la a XI a ediție, am obișnuit să săvârșim după rânduiala Triodului, Pavecernița Mare și canonul Sf. Andrei Criteanul împărțit pe cele patru zile, având invitați în fiecare seară duhovnicească, câte un preot duhovnic pentru a ne întări în credinta cea ortodoxă și a întelege mai mult despre viața în Hristos.

Înainte cu o săptămână am fost pe la casele creștinilor din parohie fără excepție pentru a le adresa o “invitație la rugăciune” stând de vorbă cu ei și aflând că în urmă cu mulți ani pe vremea Pr. Partenie Mârza se săvârșeau aceste slujbe împreună cu ceasurile împărătești la vremea lor sub  numele de Trastii.

Cu mare bucurie în suflet în prima seară ne-am strâns la Biserica din sat la ora 17.00, începând slujba și având în mijlocul nostru pe Pr. Oarcea Marian-Florin de la Parohia Almaș iar la sfârșitul slujbei părintele ne-a vorbit despre importanța și rolul Postului intr-o vreme în care omul este frământat de grijile vieții cotidiene și care aduce ca și contra argument chiar Sfânta Scriptură zicând că nu este păcat ce băgăm în gură ci este păcat ceea ce scoatem din gură, însă fără să ținem cont de contextul în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos se adresează Apostolilor , căci la evrei este păcat să mănânci cu mâinile nespălate iar mâncarea era considerată necurată și omul se spurca.

Noi trebuie să ne jertfim în vremea postului și să contribuim cu jertfa noastră la marea jertfă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, unde ne aducem aminte de crearea omului, de așezarea lui în grădina Edenului, de sfatul dumnezeiesc care a făcut omul după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, având liberal arbitru, dar cu așezarea omului a așezat și porunca postului fiind cea mai veche poruncă care este deodată cu omul : „A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” Facere cap.2,16-17. În mijlocul raiului era și pomul vieții din care avea voie să mănânce, să nu facem confuzie cu pomul cunoștinței binelui și a răului din care nu aveau voie să mănânce, acesta fiind un exercițiu al voinței, încă de atunci, nu putem vorbi de păcat, că păcatul nu luase ființă în persoana omului. Postul deodată cu omul ținut din vremuri îndepărtate, ne aducem aminte de cetatea Ninivei care a postit și a făcut pe Dumnezeu să schimbe decizia de a o distruge, ne amintim de Mântuitorul nostru Iisus Hristos care a postit 40 de zile înainte de a începe activitatea Sa mesianică, ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul au postit iar aceste exemple ne încredințează și pe noi de rolul și importanța postului în viața fiecăruia.

În seara zilei de marți ne-am bucurat în mijlocul nostru de prezența Părintelui Profesor Dr. Vasile Vlad de la Catedrala Sfântul Nicolae din Deva si cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad care a vorbit despre Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca și dependența de tehnologie care duce la însingurare.  Anul acesta a fost canonizat Parintele Arsenie Boca de către Biserica Ortodoxă Română impreună cu cei 16 sfinți mărturisitori din perioada regimului comunist, el s-a născut în 29 septembrie 1910 în satul Bujoara – Vața de Sus, județul Hunedoara, a crescut acolo însingurat fiind pe un vârf de deal un cătun  unde părintele nu a avut copii nici cu care să vorbească, nici cu care să se joace. Mai apoi între 1923-1929 merge la Brad unde urmează școala gimnazială și adolescența lui este marcată de două evenimente: părinții lui divorțează și tatăl lui moare la 45 de ani. Lucru care l-a însingurat mai mult pe părintele Arsenie în plus e vorba de o sărăcie lucie în care trăia și care a făcut să nu își urmeze visul de a urma cursurile unei facultați care să îl pună în situația să fie aviator deci avea aplecare spre științele pozitiviste și din pricina sărăciei a trebuit să urmeze cursurile teologice pentru că la vremea respectivă, Teologia din Sibiu oferea burse pentru cei săraci. Așa se face că urmează între 1929 – 1933 cursurile Facultății de Teologie  iar apoi îl întâlnește pe Mitropolitul Bălan care-l remarcă și care este un om providențial în viața părintelui. Pronia dumnezeiască îl pune în situația de sărăcie ceea ce face să se îndrepte spre Teologie, mai apoi pronia dumnezeiască îl face de se întâlnește cu Mitropolitul Bălan , acesta îl va hirotoni ca diacon celibatar în 1936. După doi ani îl trimite la București pentru a urma cursurile la Facultatea de arte frumoase iar aici îl întâlnește pe un alt om mare Costin Petrescu un pictor și un profesor de excepție împreună cu echipa căruia Părintele Arsenie își aduce contribuția la Ateneul Român. pictează la șcena intrării în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul, tot în București fiind, audiază cursurile de antropologie medicală a lui Francisc Rainer atât de mult își va pune amprenta asupra gândirii părintelui încât scrierile ulterioare pe care ni le-a lăsat părintele sunt amprentate de acest profesor  încât părintele face o combinație între medicină și teologie. Tot la București îl întâlnește pe Nichifor Crainic, mare profesor de teologie la vremea respectivă va ajunge Ministrul Cultelor apoi va fi închis, de care nu se va despărți și îi audiază cursurile de mistică având o mare influență asupra părintelui. În 1938 Mitropolitul Bălan al Sibiului scrie Chinotitei din Sfântul Munte Athos, să îl primească pe părintele Arsenie pe atunci Zian și să-l învețe meșteșugul zugrăvirii pereților Bisericii, să îl invețe ce înseamnă călugăria și să îl de-a pe mâna unui duhovnic iscusit. În 1939 din martie și până în iunie părintele v-a sta în Athos acolo v-a deprinde rugăciunea neîncetatată, venind înapoi în toamna anului 1939 în care Mitropolitul Bălan îl trimite la Chișinău pentru a întreprinde poleirea cu foiță de aur a icoanelor.

Scrierile autentice ale Părintelui Arsenie sunt : Cărarea Împărăției , Cuvinte Vii, Scrieri Inedite și Practica Vieții Monahale. Restul scrierilor sunt teologie despre părintele.

Digitalizarea vieții noastre care depinde de telefon, tabletă, televizor care sunt terminale și au început în urmă cu trei, patru decenii iar în ultimii 20 de ani s-au făcut salturi uriașe în digitalizare. La copii se vede cel mai bine lucrul acesta, copii dacă sunt lăsați la o vârstă fragedă sau mai târziu, fiind lăsați prea mult timp cu telefoanele în mână  știința spune și studiile medicale ne menționează că există în creier o zonă numită zona cingulară anterioară și că acea zonă se împuținează, se autodevorează ea devine tot mai mică până când la unii dispare în timp cu totul. Din dispariția sau nedezvoltarea acelei zone are loc însingurarea omului și stările depresive, copii noștri ajung depresivi prin două moduri fie printr-o hiper activitate fie printr-o lipsă de atenție. Copii nu mai pot să se fixeze asupra unei teme școlare decât foarte greu, sunt tot timpul agitați, tot timpul în alergătură, aceasta se datorează faptului că zona cingulară din creier nu se dezvoltă și pierderea capacității de creație. Se diminuează capacitatea de gândire, le este mai simplu să folosească calculatorul sau gps pentru a nu mai studia o hartă. Se diminuează starea de bine , copii și tinerii nu mai sunt fericiți, stări depresive și stări anxioase, apar atacurile de panică cum le numesc medicii, apare o timiditate excesivă care vor să o acopere cu bravarea, scade stima de sine, apoi fiind prinși de violență și pornografie de telefon pentru că joacă jocuri cu aceste tematici, dezvoltă adicții adică dependență ajungând la tulburări de relații, pierderea orelor de odihnă și a calității somnului.

În a treia seară duhovnicească am avut în mijlocul nostru pe părintele Raul Silviu Pele de la Parohia Șega I care ne-a vorbit despre Asumarea Crucii în viața creștinului pentru că nu putem vorbi despre post dacă nu vorbim si despre cruce, nu putem vorbi despre Înviere dacă nu trecem prin cruce și în special în această perioadă a postului după puterea noastră să punem pe primul loc sufletul și nu trupul chiar dacă în restul anului se întâmplă invers iar acum avem această datorie sfântă prin suflet să dobândim mântuirea.

Cuvânul crucii, noi oamenii din pântecul maicii noastre și până la sfârșitul vieții acesteia călătorim împreună cu sfânta cruce, ne naștem, suntem aduși în Sfânta Biserică, suntem însemnați cu semnul sfintei cruci, pe parcursul vieții noastre primim binecuvântări în semnul sfintei cruci, chiar și în trecerea noastră din lumea pământească spre cea cerească. Trecem prin pragul morții iar la căpătâiul fiecăruia dintre noi este așezată o sfântă cruce. Crucea ca lepădare de sine, crucea ca încercare a vieții, crucea ca și credință intr-o lume secularizată și crucea ca o dragoste sau o jertfă pentru aproapele. Ca și exemplu este cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Evanghelia de la Marcu capitolul al VIII lea versetul 34 : „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.”. Ne gândim fiecare dintre noi la acest verset în care aflăm că avem această libertate de a-L urma sau nu pe Hristos, de a ne lepăda de propriul egou de renunțare la păcat care de multe ori ne stăpânește prin pocăință, să ne luăm crucea vieții , a grijilor , a problemelor, a necazurilor, adică să le primim și să le purtăm căci Hristos este alături de noi pentru a putea duce crucea vieții noastre. Atât de frumos ne spune Sfântul Paisie Aghioritul despre renunțarea la păcate și la asumării crucii în viața noastră și anume: „ crucea lui Hristos însemnează jertfă și dragoste, cine nu se jertfește nu poate trăi dragostea adevărată” .

În a patra seară duhovnicească am avut bucuria să îl primim pe părintele Vlad Oneț preot capelan și șef Serviciu Educație la Penitenciarul din Arad , care ne-a vorbit despre Autocefalia Bisericii Ortodoxe Romane și înființarea Patriarhiei Române.

Pe data de 25 aprilie 1885, Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea a trimis mitropolitului primat Calinic Miclescu, în calitate de președinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Tomosul de autocefalie prin care „cu bucurie sufletească binecuvintează Biserica Ortodoxă Română, recunoscând-o autocefală întru toate de sine ocârmuită”. Tot atunci, Patriarhul Ecumenic a comunicat printr-o scrisoare-enciclică tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale surori recunoașterea autocefaliei acordate Bisericii Ortodoxe Române.

Datorită acestor drepturi, cele două mitropolii ortodoxe româneşti şi-au exercitat cele trei puteri bisericeşti (învăţătorească, sacramentală şi jurisdicţională) în mod liber, şi anume au alcătuit şi tipărit cărţi de cuprins doctrinar, au apărat Ortodoxia ardeleană de acţiunile prozelitiste calvine şi catolice, au introdus limba naţională în cult, dar şi elemente specifice în arta bisericească, au fost cârmuite de ierarhi aleşi din ţară, alegerea fiind doar anunţată Patriarhiei Ecumenice, au stabilit singure legi sau norme de conducere şi de organizare, toate acestea fără aprobarea prealabilă din partea unei Biserici din afară.

Unirea Principatelor Române, în anul 1859, obţinerea independenţei după războiul din 1877, proclamarea regatului României în anul 1881, recunoaşterea autocefaliei în aprilie 1885, dar şi unificarea celor trei Biserici autocefale în 1919 au fost argumente principale pentru ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, eveniment care a avut loc în data de 4 februarie 1925. În 4 februarie 1925, la propunerea mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei (1909-1934), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Patriarhiei, propunere votată în unanimitate. În aceeași ședință, episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului-Noului Severin (1921-1938) a dat citire Actului de Înfiinţare a Patriarhatului românesc și hotărârea a fost comunicată guvernului spre legiferare. După adoptarea proiectului de lege de către corpurile legislative (12 și 17 febr. 1925), legea a fost promulgată de către regele Ferdinand I la 23 februarie 1925, fiind publicată în Monitorul Oficial din 25 februarie 1925.

Înființarea Patriarhiei Române a fost recunoscută pe plan internațional, mai ales prin Tomosul Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Recunoașterea oficială a Patriarhiei Române de către celelalte Biserici Ortodoxe autocefale a întărit prestigiul Bisericii Ortodoxe Române și a contribuit la consolidarea rolului său în simfonia Ortodoxiei mondiale. Patriarhia Română nu a fost doar o instituție administrativă, ci și un simbol al unității naționale, spirituale și culturale. Prin eforturile sale, Biserica Ortodoxă Română a sprijinit Ortodoxia balcanică și orientală, contribuind la salvarea multor așezăminte bisericești și la păstrarea credinței ortodoxe în vremuri dificile.

Astăzi nu prea acceptăm ca Biserica și statul să fie una , ca Biserica Ortodoxă să fie religie de stat, instituție a statului astăzi am spune că nu ar fi drept dar atunci pentru o Românie modernă oamenii de atunci, filosofii , partidele politice conduse de primul ministru Brătianu de oamenii de stat Dimitrie Sturza au militat pentru acest crez.

În seara zilei de vineri am așteptat cu mare bucurie prezența părintelui profesor Stelian Tofană slujitor la Catedrala din Cluj-Napoca și cadru didactic la Facultatea de Teologie din Cluj care ne-a conferențiat despre Sfânta Scriptură în care părintele profesor ne va răspunde la două întrebări: ce este Scriptura, ce cuprinde ea și ce poate face ea pentru noi în viața noastră?

Sfânta Scriptură  este biblioteca lui Dumnezeu dată nouă oamenilor aici pe pământ. O carte poate să fie o bibliotecă? Cartea aceasta are în interiorul ei aproape 80 de cărți și toate cuprinse intr-o carte numită Scriptură, dar aceste cărți și dacă am lua acum 80 de cărți și le-am duce acasă să spunem că am cumpăra 80 de cărți și le-am așeza pe un raft sau pe două, acolo am putea spune că este o bibliotecă. Această bibliotecă merge cu noi. Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu adresat lumii care Cuvânt al Lui exprimă voia Lui, adică ce vrea El cu mine și cu tine.

În Epistola către Evrei Sfântul Apostol Pavel autorul indirect al epistolei zice așa în capitolul 1 :„  După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile.” Aici apare de două ori verbul „a vorbi” cu referire la un singur subiect la Dumnezeu, Dumnezeu a vorbit în vechime prin prooroci și o parte din vorbirea Lui prin prooroci  a rămas în această Biblie  în scrisul proorocilor mari și mici din Vechiul Testament, în al doilea verset care este important vedem același verb în timpul mai de pe urmă pe care noi îl trăim acum unde ne-a vorbit nouă prin Iisus Hristos prin Fiul Său. Iisus Hristos a vorbit în perioada celor trei ani de activitate, o parte din vorbirea lui a rămas în Sfânta Scriptură prin Sfintele Evanghelii.

Acum aflăm în mare ce este Sfânta Scriptură adică vorbirea lui Dumnezeu  în lumea Vechiului Testament de la începutul creației omului și vorbirea lui Dumnezeu nouă, celor de astăzi prin Fiul Său ceea ce ne-a rămas în Sfintele Evanghelii.  Vorbirea lui Dumnezeu o putem avea cu noi și este important să știm acest lucru. Și de astăzi înainte să vă străduiți toți să aveți această carte în viața dumneavoastră și să citiți din Cuvântul lui Dumnezeu, o să vedeți imediat ce face acest Cuvânt. De aceea când avem această carte în casa noastră și citim din ea, tot timpul aveți puterea lui Dumnezeu langă dumneavoastră, când ducem Biblia cu noi ducem puterea , ducem energia lui Dumnezeu cu noi. De aceea ori de câte ori ascultați citindu-se în Biserică Cuvântul lui Dumnezeu nu ascultați un cuvânt pe care îl citește preotul să îngenunchiați smeriți în fața acestei forțe, acestei puteri care este Cuvântul lui Dumnezeu. Când citim din Biblie să citim cu o lumânare aprinsă semn al luminii pentru că în momentul în care luăm Biblia în mână, deschidem Biblia deja ne-am atins de puterea lui Dumnezeu care face minuni.

Evanghelistul Matei la finalul predicii de pe munte consemnează o concluzie care era a poporului care îl asculta pe Iisus cap VII vers. 28-29 : „Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui. Că îi învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor.”

Sâmbătă seară la Vecernia cu Litie am primit cu bucurie pe părintele Valentin Viliga de la Parohia Ilteu care ne-a vorbit despre Biruința Ortodoxiei, Instituirea Duminicii Ortodoxiei a fost legată de Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea, din 787, unde s-a restabilit, formulându-se dogmatic, cultul icoanelor, triumful Ortodoxiei fiind proclamat în mod solemn pe 11 martie 843, în prima Duminică a Postului Mare, prăznuită de atunci şi până astăzi ca Duminica Ortodoxiei, pentru a sublinia biruinţa dreptei credinţe asupra tuturor ereziilor. Până în acel moment, câţiva împăraţi – reprezentanţii puterii politice bizantine – s-au opus cinstirii icoanelor şi au ordonat scoaterea lor din lăcaşurile de închinare şi instituţii, persecutând pe cei care nu respectau această decizie. Acea perioadă nefastă a rămas cunoscută în istorie ca perioada iconoclasmului. Iconomahilor şi acţiunii lor s-au opus creştinii, reprezentaţi de teologi renumiţi, între care Sfântul Ioan Damaschin şi Petru Studitul. Aceştia n-au învins prin sabie, ci prin duh. Ierarhii şi teologii au triumfat prin hotărârile unui sinod, principiul sinodalităţii fiind forţa Bisericii. Din asta vedem că Ortodoxia trebuie să triumfe nu prin forţa politică, exterioară ei, ci prin forţă spirituală. Când Biserica, altădată, recurgea la puterea exterioară, ea pierdea dreptul de a se mai numi Biserica lui Hristos. Vorbim, bineînţeles, de Biserica în calitatea ei de adunare văzută a credincioşilor.

La finalul cuvântului de învățătură împreună cu părintele am uns cu untdelemn de la Litie pe toți cei prezenți și am împărțit pâine cu vin binecuvântate la rugăciunea Litiei.

Această săptămână duhovnicească și culturală a fost foarte benefică pentru parohia noastră, privindu-o ca pe o necesitate în viața creștinilor care au răspuns la acest apel cu o prezență îmbucurător de mare, sfârșiind cu gândul la stihul litiei : Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele (Psalmul 33, v. 10) .

Aducem doxologie lui Dumnezeu Celui Slăvit în Treime pentru toate.

Pr. Ștefan Dimitriu 

Parohia Petriș