Ziua Internațională a Iei sărbătorită în Parohia Aradul Nou

Cu prilejul Zilei Internaționale a Iei Duminică 24 Iunie 2025, în curtea bisericii Parohiei Ortodoxe Aradul Nou, s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, un eveniment special, organizat de preoții parohiei prin Asociația Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe Aradul Nou, o asociație religioasă implicată și în promovarea valorilor românești autentice. Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul și finanțarea Centrului Cultural Județean Arad, instituție publică de cultură subordonată Consiliului Județean Arad care are drept misiune fundamentală perpetuarea și promovarea valorilor culturale și civice arădene în context regional, național și internațional.

După Sfânta Liturghie săvârșită în ziua Sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, la care aproape jumătate din credincioșii prezenți au fost îmbrăcați în ii și cămăși tradiționale, la ceas de Vecernie, sub razele blânde ale soarelui de vară, credincioși de toate vârstele au venit îmbrăcați tot la fel de frumos, în port național, pentru a cinsti un simbol al  identității noastre naționale.

Deschiderea evenimentului a fost făcută de părintele Gabriel Cosmin Mariș în calitate de președinte al Asociației organizatoare a evenimentului. Părintele Silviu Nicolae Faur parohul bisericii a săvârșit apoi rugăciunea de binecuvântare și a prezentat programul activităților desfășurate. De asemenea a vorbit credincioșilor despre rolul si însemnătatea bisericii în păstrarea identității naționale.

In momentele ce au urmat, doamna etnolog Rodica Colta, invitat special, a vorbit despre însemnătatea iei în cultura română mai ales în zona Banatului si despre crucea prezentă pe ie. „Ia nu este doar un articol de vestimentație, ci o mărturie vie a rădăcinilor, a feminității și a rugăciunii româncei de la sat”, a subliniat dânsa, oferind și o scurtă prezentare a istoriei iei, de la portul strămoșesc, până la influențele moderne.

Părintele Teodor Faur a vorbit celor prezenți despre războiul de țesut ie și etapele ce trebuiau urmate până la finalizarea produsului, relatând din custodia frumoaselor amintiri din tinerețe.

În continuare, actrița Manuela Lucaci a coordonat un atelier de creație pentru copiii prezenți la eveniment, unde cei mici au confecționat cu mult entuziasm păpuși din linguri de lemn, îmbrăcate în port popular. Activitatea a avut rolul de a înrădăcina în sufletele celor mici respectul față de tradiție și bucuria lucrului făcut cu mâna proprie. Toți copiii implicați in activitate au primit din partea organizatorilor câte o diplomă de participare și daruri constând în rechizite, icoane, cărți de rugăciune, cărți de colorat și cărți duhovnicești despre minunile Domnului.

La final, actorul Raul Lucaci, împreună cu părintele diacon Marius Lăscoiu-Martin și Nicolas Purda absolvent al Seminarului Teologic Ortodox Arad, au susținut un moment artistic emoționant atât instrumental cât și vocal, interpretând un colaj de cântece tradiționale românești din zona Banatului și zona Crișurilor, ce au adus bucurie și o atmosferă caldă, de familie.

Un rol deosebit în organizarea acestui eveniment l-a avut și doamna preoteasă Bianca Faur prin inițiativă, implicare si dăruire pe tot parcursul pregătirilor.

Prin această inițiativă, Biserica Ortodoxă își reafirmă rolul esențial în păstrarea și promovarea culturii românești autentice, arătând că între credință, tradiție și identitate națională există o legătură vie și sfântă. Ia românească rămâne, astfel, nu doar un simbol al frumuseții exterioare, ci și un veșmânt al sufletului românesc, brodat cu răbdare, smerenie și iubire de Dumnezeu.

Aducem mulțumiri tuturor celor implicați în eveniment, domnului Iustin Cionca – preşedintele al Consiliului Judetean Arad, Doamnei Engelhardt Ioana – Manager al Centrului Cultural Județean Arad, celor care au susținut si finanțat evenimentul și mai ales participanților care au îmbrăcat ia românească.

Asociația Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Aradul Nou este o asociație creștin-ortodoxă, de dezvoltare comunitară, de caritate, non-guvernamentală, fără scopuri politice și nediscriminatorie confesional, care funcționează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului încă din anul 2017.

ONG-ul își propune promovarea si derularea de programe, mecanisme și activități care vizează asistența socială, asistența medicală, asistența și dezvoltarea comunitară, economia socială, educația și cercetarea interdisciplinară, cultura, dezvoltarea organizațională, tineretul și mediul, pe plan local, regional, national și international, contribuind astfel la contribuind la dezvoltarea comunității în spiritul valorilor creștin-ortodoxe, prin responsabilizarea sociala față de semeni și în mod deosebit față de grupurile vulnerabile. Totodată asociația își propune să participe prin reprezentanții săi la dezbateri și consultări publice în organisme consultative  sau deliberative în domeniul său de activitate (advocacy) și de asemenea să desfășoare campanii de informare, sensibilizare și educare a opiniei publice cu privire la subiecte relevante pentru activitatea sa  și care afectează calitatea vieții și demnitatea umană.

Prin realizarea obiectivelor sale, Asociația  urmărește să sprijine Biserica Ortodoxă Română în lucrarea ei social-filantropică săvârșită pentru oameni și comunitățile lor, în spiritul învățăturii creștine.

Preot Gabriel Cosmin Mariș