Duminica a 4-a după Rusalii, a ”Vindecării slugii sutașului”, ne regăsește pe frumoasele plaiuri ale parohiei Nadăș, din Protopopiatul Ineu, Parohie ce azi  a avut prilejul de a fi gazda Cercului pastoral-misionar Târnova.

S-a săvârșit Sfânta Taină a Maslului de către preoții: Pr. Achim Giani – Parohia Dud, Pr. Bun Costel – Parohia Tauț, Pr. Giurgiu Gheorghe  – Parohia Nadăș, Pr. Lucaciu Marius  – Parohia Minișel. De asemenea, soborului slujitor s-a alăturat și Pr. Bătrân Aurel – Parohia Bichişceaba din Ungaria, Pr. Ivănuț  Valerian-Iulian  – Parohia Bârsa.

Un frumos și ziditor cuvânt de învățătură a fost pus la sufletele celor prezenți de către părintele Bătrân Aurel, menționând cât de frumos le-a gândit și le-a rânduit Dumnezeu pe toate spre folosul omului, spre îndreptarea și mântuirea lui, cum încă din vechime, Isaia proorocul spunea: ” Luaţi aminte cu urechile voastre şi mergeţi pe căile Mele. Ascultaţi-Mă pe Mine şi viu va fi sufletul vostru. Voi face cu voi legământ veşnic, dându-vă îndurările Mele cele făgăduite lui David. […] Căutaţi pe Domnul cât Îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi. Cel rău să lase calea lui şi omul cel nelegiuit vicleniile lui şi să se întoarcă spre Domnul, căci El Se va milostivi de dânsul, şi către Dumnezeul nostru cel mult iertător. Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Şi cât de departe sunt cerurile de la pământ, aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de cugetele voastre. […] Asa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea şi îşi îndeplineşte rostul lui.” (Isaia 55, 3-11)

Astfel, într-o frumoasă după-amiză de Duminică, pe frumoasele plaiuri ale Nadășului, a fost gândul/voia lui Dumnezeu a ne aduna preoți și credincioși ”în umbra Bisericii” și a nucului bătrân, în comuniune de rugăciune, împlinind rânduiala Sfântului Apostol Iacov pentru cei bolnavi, și anume Taina Sfântului Maslu. Acesta Taină, în ansamblul ei, cuprinde două aspecte ce se întrepătrund, asumarea responsabilă a omului în fața lui Dumnezeu, și răspunsul, sau dăruirea lui Dumnezeu prin vindecare sufletească și trupească a celor ce cu credință și vrednicie cer ajutorul lui Dumnezeu. Asumarea responsabilă a omului în fața lui Dumnezeu precede Taina Sfântului Maslu prin aceea ca suntem chemați mai întâi a ne curăți sufletește în Taina Spovedaniei, însoțește Taina Maslului prin credința și nădejdea cu care chemăm pe Dumnezeu în ajutor prin rugăciune pentru tămăduirea și alinarea suferințelor sufletești și trupesti, și succede Taina Maslului prin acea că suntem chemati la îndreptarea vieții noastre după chemarea lui Dumnezeu, cum găsim în Evanghelie:  ” Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.” (Ioan 5, 12-14)

Cu toate că nu este plăcut și de dorit, dar există un aspect pedagogic al bolii și al suferinței, acestea fiind îngăduite de Dumnezeu pentru a ne opri din a păcătui și din a ne afunda în răutăți. De cele mai multe ori, boala este un efect al îndepărtării de Dumnezeu și de chemarea lui, deoarece ne afundăm în/după lucrurile acestei lumi pentru care pierdem timp și ne consumăm viața. Suntem chemați să folosim cu folos timpul ce ni-l îngăduie Dumnezeu pe pământ, spre fericirea și bucuria sufletească, spre a găsi bucuria și pacea în viață, spre mântuirea noastră. ” Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” (Efeseni 5, 15-17). Folosirea inadecvată, neechilibrată a timpului îngăduit de Dumnezeu omului duce la neîplinire și suferință. Dumnezeu nu este absurd, știe că avem nevoie de cele materiale/lumesti, și știe că acestea se obțin prin muncă cinstită și strădanie în timp, dar aici apare problema echilibrului, când dobândirea celor materiale/lumești devin singurul scop/ocupație/manifestare a vieții noastre pe pământ, când nu balansăm corect și echilibrat timpul pentru cele lumești cu timpul pentru cele sufletești, când avem în vedere numai dobândirea celor lumești fără a lucra și dăruirea prin actul milosteniei. La urma urmei, fuga continuă după cele lumești te îndepărtează și te scoate din comuniunea  bucuriei, a dragostei, a rugăciunii cu cei dragi, cu Biserica, cu Dumnezeu. De aceea, dacă dorim siguranță, liniște, pace, ordine în viața noastră, să începem prin a ne pune pe noi în ordine, a pune corect în ordine valorile și principiile după care ne ghidăm viața, a valorifica timpul mai ales prin legătura cu Dumnezeu, curățindu-ne inima, mintea și disciplinând voința corect între cele lumești și cele sufletești. Cu alte cuvinte, dă Viață vieții tale: ” Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” (Ioan 14, 6). Așa ne însănătoșim sufletul, iar un suflet sănătos, le duce pe toate.

În încheiere preotul paroh Giurgiu Gheorghe a mulțumit preoților prezenți, autorităților locale și credincioșilor pentru osteneala lor, pentru bucuria de a fii împreună și a susținut referatul cu tema: ” Relația dintre Biserica Ortodoxă Română și celelalte  Biserici Ortodoxe surori”.  Biserica Ortodoxă Română își are istoria strâns legată de istoria poporului român. Biserica a fost un factor fundamental în formarea identității naționale și în menținerea unității spirituale, a reușit să își păstreze identitatea și să găsească cele mai potrivite mijloace pastorale în fața schimbărilor din societate, cu o contribuție semnificativă asupra vieții spirituale, culturale și sociale a poporului român. Toate aceste caracteristici și adaptări de-lungul veacurilor ale Bisericii Ortodoxe s-au manifestat ți în relație cu Bisericile Ortodoxe surori. În perioada medievală, ”ortodoxia românească şi-a consolidat peste timp o expresie culturală şi socială proprie, ca purtătoare de romanitate în Orient, în comuniune cu Ortodoxia universală, prin stabilirea şi întreţinerea unor relații de frățietate şi comuniune cu popoarele ortodoxe de limbă greacă sau de limbi slave din regiune.”[1]. În perioada comunistă, Biserica Ortodoxă Română, cu toate limitările impuse și a restricțiilor abuzive, a reușit să-și mențină autonomia, să-și desfășoare activitatea proprie și chiar să-și întărească poziția în societate cu prețul a numeroase jertfe din partea ierarhilor, preoților și credincioșilor. ”După căderea regimului comunist, Biserica Ortodoxă Română a fost pusă în fața unor provocări noi, însă relația între stat și culte a revenit la aceleași coordonate antebelice ale sprijinului statului și cooperării în activitatea culturală, socială și educațională, toate acestea fiind consfințite în Constituția României (1991 şi 2003) și în Legea privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor (2006). Ținând cont de noile reglementări legale, în anul 2008 a fost aprobat un nou Statut pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, care a fost ulterior amendat prin mai multe hotărâri ale Sfântului Sinod”[2]. ”Biserica Ortodoxă Română a fost vizitată, în repetate rânduri, de delegații ale Bisericilor Ortodoxe surori și a continuat să participe la activitățile desfășurate în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor, a Conferinței Bisericilor Europene, ale unor Comisii mixte de dialog teologic internațional sau bilateral cu alte Biserici.”[3]

Pr. Lucaciu Ionuț Marius

[1] https://patriarhia.ro/istoria-bisericii-ortodoxe-romane/

[2] Ibidem

[3] Ibidem