Duminica “după Înălţarea Sfintei Cruci” ne regăsește în parohia Dud, din Protopopiatul Ineu, Parohie ce azi  a avut prilejul de a fi gazda Cercului pastoral-misionar Târnova.

S-a săvârșit Sfânta Taină a Maslului de către preoții: Pr. Rău Mădălin – Parohia Chier, Pr. Ivănuț Iulian (Parohia Bârsa) – delegat pentru Parohia Arăneag, Pr. Tudor Robert – Parohia Drauț, Pr. Achim Giani – Parohia Dud, Pr. Bun Costel – Parohia Tauț, Pr. Giurgiu Gheorghe  – Parohia Nadăș, Pr. Lucaciu Marius  – Parohia Minișel, Pr. Dan Pavel – Parohia Șilindia.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Rău Mădălin, îndemnând la credință și nădejde în Dumnezeu căci: ”Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit. Trimis-a cuvântul Său şi i-a vindecat pe ei şi i-a izbăvit pe ei din stricăciunile lor. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!” (Psalmi 107, 19-21). Prin urmare, în orice suferință sufletească și trupească, să alegăm cu credință și nădejde, la Dumnezeu, ” Hristos, Cel ce a șters toată lacrima de pe fața tuturor.” (Paraclisul Maicii Domnului, Cântarea a 9-a, Irmosul 2). Hristos Domnul, aduce nu numai vindecare trupească, ci și sufletească, de aceea tămăduirea ce o aduce Dumnezeu omului este desăvârșita, asupra întregului ființei dihotomice (trup și suflet) a omului.

De aceea suntem chemați a ne responsabiliza viața, în a ne îngriji și de cele sufletești, hrănind și întărind sufletul din Cuvântul lui Dumnezeu, din învățăturile sfinților părinți, din frumusețea cântărilor bisericești și a sfintelor slujbe.

Această responsabilizare/disciplină duhovnicească a vieții, nu este un act extern, coercitiv ci este o șansă de a răspunde dragostei și dăruirii lui Dumnezeu (”Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”(Ioan 3, 16)) cu dragostea și dăruirea noastră, este o chemare de bună voie, așa cum Evanghelia Duminicii de azi, după Înălțarea Sfintei Cruci ne arată: ” Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Marcu 8, 34). Chemarea aceasta nu este absurdă, radicală, Dumnezeu nu împovărează pe om mai mult decât poate duce, nu vrea să-l piardă pe om, dar, vrednicia se dobândește cu luptă duhovnicească, ”Că în foc se lămureşte aurul, iar oamenii cei plăcuţi Domnului, în cuptorul smereniei.” (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 2, 5), cum ne învăța Sfântul Efrem Sirul ”Când te apropii de Dumnezeu, pregătește-ți inima de ispite”, sau ”Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită. Încordează inima ta şi fii tare şi să nu te tulburi în timpul încercării. Lipeşte-te de Domnul şi nu te depărta, ca să fii înălţat la sfârşitul vieţii. Tot ce ţi se va întâmpla, primeşte cu plăcere şi în necazurile tale fii îndelung-răbdător.”  (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 2, 1-4).

În fața acestei chemări de bunăvoie, de a ne lua Crucea (n. b. duhovnicească) și de a-i urma lui Hristos, în virtutea liberului arbitru pe care Dumnezeu nu i-l încalcă omului, putem alege, putem avea două atitudini, direcții:

• Fie acceptăm Crucea, și îi urmăm cu credință și nădejde lui Hristos, Cel care nu ne lasă singuri pe acest drum, ci ne întărește și ne ajută prin Harul Său;
• Fie ne lamentăm și ”fugim” de Cruce, de încercări, dar această cale nu te apropie de Dumnezeu, ” Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.” (Marcu 8, 38).

Trebuie însă a avea în vedere întrebările esențiale ale Evangheliei Duminicii de azi: ”Căci       ce- i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36-37). De aceea, statornicia în credința către Dumnezeu, ușurează și îndepărtează suferințele, Iisus – Doctorul sufletelor și trupurilor noastre, aduce mangâiere și vindecare, iertare de păcate, tuturor celor ce-și prețuiesc sufletul, și văd că bun este Domnul și îndelung răbdător.

Momentele înălțătoare au continuat și după Taina Sfântului Maslu printr-o serie de pricesne interpretate magistral în frumos melos psaltic de părintele Pavel Dan, împreună cu toţi cei care au înfrumusețat momentul de la strană.

În încheiere preotul paroh Achim Giani a mulțumit preoților prezenți, oficialităților și credincioșilor pentru osteneala lor și ne-a împărtășit bucuria duhovnicească de a primi donație Icoana Maicii Domnului Prodromița, pictată de călugării de la Sfântul Munte Athos, mulțumind familiei ce s-a ostenit cu toate cele trebuitoare pentru ca această Icoană să ajungă în locul ei de cinste și închinare în Sfânta Biserică din Dud.

Apoi, părintele Giani a susținut referatul cu tema: ”Chipuri de preoți duhovnici de vocație și mărturisitori în secolul al XX-lea”. Chipurile preoților duhovnici și mărturisitori din secolul al XX-lea în Biserica Ortodoxă Română sunt adevărate icoane vii ale credinței, curajului și jertfei. Acești oameni au trăit în vremuri de prigoană, în special sub regimul comunist, și au păstrat vie flacăra Ortodoxiei prin rugăciune, mărturisire și slujire neobosită.

Câteva figuri remarcabile canonizate recent:

• Părintele Dumitru Stăniloae – Teolog de renume, autor al Filocaliei românești – București
• Părintele Arsenie Boca – Duhovnic și pictor, considerat „Sfântul Ardealului” – Mănăstirea Prislop
• Părintele Sofian Boghiu – Mărturisitor din temnițele comuniste, duhovnic blând – Mănăstirea Antim
• Părintele Ilie Cleopa – Predicator și duhovnic de excepție – Mănăstirea Sihăstria

Mișcarea „Rugul Aprins” a fost un nucleu de rezistență spirituală, format din preoți și intelectuali care practicau Rugăciunea lui Iisus și căutau o trăire mistică profundă. Printre participanți s-au numărat Alexandru Mironescu, Sandu Tudor și părintele Benedict Ghiuș.

Anul 2025 a fost declarat de Patriarhia Română drept „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, cu scopul de a aduce în lumină viața și lucrarea acestor sfinți ai neamului.

Acești părinți duhovnicești nu doar că au păstrat credința, ci au format generații întregi de credincioși și preoți, fiind modele de vocație autentică.

Pr. Lucaciu Ionuț Marius