Duminica a 20-a după Rusalii, a ”Învierii fiului văduvei din Nain”, și, prima Duminică după cinstirea cuvioasei maicii noastre Parascheva „de la Iași” – hramul Bisericii Parohiei Tauț din Protopopiatul Ineu, a adunat membrii Cercului pastoral-misionar Târnova la ceas de rugăciune și meditație.
S-a săvârșit Sfânta Taină a Maslului de către preoții: Pr. pensionar Ivănuț Voicu – delegat pentru Parohia Arăneag, Pr. Păiușan Florin – Parohia Târnova, Pr. Tudor Robert – Parohia Drauț, Pr. Rău Mădălin – Parohia Chier, Pr. Achim Giani – Parohia Dud, Pr. Pavel Dan – Parohia Șilindia, Pr. Bun Costel – Parohia Tauț, Pr. Giurgiu Gheorghe – Parohia Nadăș, Pr. Lucaciu Marius – Parohia Minișel, Pr. Mariuță Doru – Parohia Camna.
Părintele Păiușan Florin ne-a chemat, printr-un frumos și bogat cuvânt de învățătură, la conștientizarea rostului vieții duhovnicești, la a da curs chemării lui Dumnezeu de a ne îndrepta și îmbunătăți viața de creștin. În primul rând, suntem chemați să luăm aminte, adică, să ne oprim punțin din agitația și tulburarea vieții cotidiene, să reflectăm asupra vieții noastre, a restabili și re-prioritiza principii esențiale și morale, ce readuc în prim-plan importanța vieții, a sufletului, a bucuriei duhovnicești pricinuită de implinirea faptelor bune. De altfel, acest ”să luăm aminte” îl regăsim și în Sfânta Liturghie, când preotul ridică Sfântul Agneț (Trupul Domnului) de pe Sfântul Disc și făcând semnul Sfintei Cruci peste prinoasele de pe Sfântul Disc spune ”Să luam aminte, Sfintele Sfinților” și face referire (atenționare) și la momentul în care Satana a căzut împreună cu cei care l-au urmat în răzvrătirea lui, Sfântul Arhanghel Mihail ar fi spus: „Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică înaintea Celui ce ne-a făcut pe noi și să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu. Să luăm aminte ce au pătimit cei ce erau împreună cu noi zidiți și cum se împărtășeau cu noi din dumnezeiasca lumină. Să luăm aminte cum, îndată, din lumină s-au prefăcut în întuneric pentru mândria lor și din înălțime au fost aruncați jos, în adînc. Să luăm aminte, cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsărea dimineața și s-a sfărâmat pe pământ“ (Viețile Sfinților pe luna Noiembrie – Editura Episcopiei Romanului și Hușilor , 1993).
Deci, în sens peiorativ duhovnicesc, creștinesc, acest să luam aminte reprezintă o chemare la o reflecție corectă și asumată în concordanță cu chemarea lui Dumnezeu, și împlinirea noastră duhovnicească prin primirea, trăirea și împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu în viața noastră. În plus, Dumnezeu nu doar ne cheamă la desăvârșire, ci ne pune la îndemână și instrumentele necesare de a da curs acestei chemări, și argumentează Dumnezeu această chemare, pe tot parcursul Sfintei Scripruri: ” Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Ioan 11, 25), ”Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.” (Ioan 5, 24), ” Cineva I-a zis: Iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească. Iar El i-a zis: Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? Şi, întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă.” (Matei 12, 47-50), etc.
Cât despre insrumentele pe care Dumnezeu ni le pune la îndemână pentru a găsi și urma calea spre desăvârșire, amintim – în primul rând – Biblia sau Sfânta Scriptură, însusi Cuvântul lui Dumnezeu, veșnic viu, veșnic valabil fiecărui suflet din orice vreme. Apoi, avem rugăciunea, postul, învățăturile Sfinților Părinți, dar mai ales, Sfintele Taine și Ierurgii (Slujbe), prin care Dumnezeu, prin lucrarea Sfântului Duh, Se împărtăsește / Se dăruiește celor ce ”Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste” se apropie și ”Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El.” (Psalm 33, 8). Printre acestea se regăsește și Taina Sfântului Maslu, îngăduită de Dumnezeu pentru toți cei care au o încercare, o suferință trupească și/sau sufletească, îmbinând armonios Cuvântul lui Dumnezeu din citirile Scripturistice ale celor 7 pasaje din Apostol (Iacov si Pavel) și 7 pasaje Evanghelice (Luca și Matei), acesta, Cuvântul lui Dumnezeu, fiind Duh și Viață, balsam și vindecare pentru suflet, la care se adaugă rugăciunile (de sfințire a undelemnului, de iertarea păcatelor și pentru tămăduire sufletească și trupească) și cele 7 ungeri cu untdelemn sfințit – balsam și vindecare pentru trup.
S-a amintit mai înainte că ar trebui să conștientizăm și să ne asumăm această chemare a lui Dumnezeu spre desăvârșire. ”Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” (Matei 7, 13-14). Calea desăvârșirii este strâmtă și grea, dar duce la Dumnezeu. Cum s-ar cuveni să umblăm pe acestă cale, deslușim tot din Cuvântul lui Dumnezeu, și vom aduce aici câteva mențiuni din citirile Scripturistice din cadrul Tainei Sfântului Maslu. Astfel, din prima citire din Apostol aflăm: ”Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi. Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.” (Iacov 5, 13-16). Apoi, în a 2-a citire din Apostol găsim: ”Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire.” (Romani 15, 1-2). A 3-a citire din Apostol spune ”Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni? Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească?” (I Corinteni 12, 27-30). A 4-a citire din Apostol: ”Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”. De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul.” (2 Corinteni 6, 16-18). Iată, am enunțat aici doar căteva exemple din citirile scripturistice din cadrul Tainei Sfântului Maslu, ca îndemn și îndrumare pe calea cea strâmtă și grea spre desăvârșire, spre Dumnezeu. În ordinea citată, suntem îndemnați a ne liniști sufletește în încercări și să ne apropiem în credință și rugăciune de Dumnezeu de la care vine tot darul cel bun. Apoi, urmând modelului Mântuitorului, să avem deschiderea sufletească spre ceilalți, mai ales spre cei care au nevoie de ajutor. A 3-a citare ne reamintește ai Cui suntem chemați să fim, – ai lui Dumnezeu – dar, fiecare în chemarea și slujirea lui, căci Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii, nu al haosului. A 4-a citare ne arată că înaintând pe această cale a desăvârșirii, ne depărtăm de cale cea largă a pierzării, și ne ”înfiem” lui Dumnezeu.
Momentele înălțătoare au continuat și după Taina Sfântului Maslu printr-o serie de pricesne interpretate magistral de d-l Primar Lela Florin, Peia Paul, Pingică Laurențiu și toți cei prezenți care au înfrumusețat momentul de la strană.
În încheiere, preotul paroh Bun Costel a mulțumit preoților prezenți și credincioșilor pentru osteneala lor și a susținut referatul cu tema: ” Monahi și monahii cu viețuire filocalică și mărturisitori ai credinței în veacul al XX-lea”.
Secolul al XX-lea a fost o perioadă de mari frământări pentru lumea ortodoxă, în special în spațiul românesc, unde regimul comunist a încercat să suprime credința și să distrugă valorile spirituale ale poporului. În această epocă de întuneric ideologic, monahii și monahiile au strălucit ca făclii ale luminii lui Hristos, păstrând vie tradiția filocalică și mărturisind credința cu prețul libertății, al suferinței și uneori chiar al vieții.
Viețuirea filocalică – trăirea întru Dumnezeu. Filocalia, această comoară a spiritualității ortodoxe, este mai mult decât o colecție de texte: este o cale de urcuș duhovnicesc, o chemare la curățirea inimii și la unirea cu Dumnezeu prin rugăciune, nevoință și iubire. Monahii filocalici ai secolului XX au fost păstrători ai acestei tradiții, trăind în taină și smerenie, în mănăstiri sau în pustnicie, dar și în mijlocul lumii, ca duhovnici și povățuitori. Părintele Paisie Olaru, cunoscut pentru blândețea și discernământul său, părintele Cleopa Ilie, mare predicator și apărător al Ortodoxiei, părintele Arsenie Papacioc, cuviosul Sofian Boghiu – toți aceștia au fost icoane vii ale viețuirii filocalice. Prin viața lor, au arătat că sfințenia nu este o excepție, ci o chemare adresată fiecăruia.
Mărturisirea credinței – jertfa întru adevăr. În fața prigoanei comuniste, mulți monahi și monahii au devenit mărturisitori ai credinței. Nu au renunțat la Hristos, chiar dacă au fost arestați, torturați sau marginalizați. Unii au fost închiși în temnițele de la Aiud, Gherla sau Pitești, unde au suferit cu demnitate, transformând suferința în rugăciune. Maica Veronica de la Vladimirești, întemnițată pentru curajul ei de a apăra credința, sau maica Teodosia, poetă și mărturisitoare, sunt exemple de femei monahale care au dus crucea cu nădejde. Ei nu au fost doar victime ale istoriei, ci biruitori în Hristos, devenind „mucenici fără sânge” ai neamului românesc.
Moștenirea lor – lumină pentru generațiile viitoare. Acești părinți și maici au lăsat în urmă o moștenire duhovnicească de neprețuit: cuvinte de învățătură, scrieri, predici, dar mai ales o cultură a sfințeniei. Ei au fost și rămân modele de trăire autentică, de curaj și de fidelitate față de Evanghelie.
În anul 2025, Patriarhia Română a dedicat comemorarea duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul XX, recunoscând astfel rolul lor esențial în păstrarea identității ortodoxe și în formarea conștiinței creștine a poporului.
Pr. Lucaciu Ionuț Marius
