Știri

CERC PASTORAL-MISIONAR ÎN PAROHIA TÂRNOVA

Duminica a XXV-a după Rusalii, a „Învierii fiicei lui Iair”, dar și premergătoare începutului Postului Crăciunului, regăsește membrii Cercului pastoral-misionar Târnova, coordonat de Pr. Lucaciu Marius, la ceas de rugăciune și bucurie duhovnicească, în Parohia Târnova.

S-a săvârșit Sfânta Taină a Maslului de către preoții: Pr. Păiușan Florin – Parohia Târnova, Pr. Rău Mădălin Florentin – Parohia Chier, Pr. Achim Giani – Parohia Dud, Pr. Bun Costel – Parohia Tauț, Pr. Lucaciu Marius  – Parohia Minișel,  Pr. Măriuță Doru – Parohia Camna. Soborului slujitor s-au adăugat și invitați de suflet ai Parohiei: Pr. Ivănuț Valerian-Iulian – Parohia Bârsa, Pr. Pensionar Păiușan Teodor (Târnova) – reprezentând Parohia Arăneag, Pr. Pensionar Ivănuț Voicu.

Un înălțător cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Lucaciu Marius, acesta a remarcat  frumoasa tradiție încetățenită, ca în prima Duminică după Soborului Sf. Arh. Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri – ocrotitorii Biserici Parohiei Târnova, credincioșii, împreună cu soborul preoților din Cercul Pstoral Misionar Târnova, dar și cu invitații de suflet ai parohiei, să  realizeze o frumoasă comuniune de rugăciune în credință și nădejde pentru toate nevoile sufletești și trupești, știut fiind că Taina Sfântului Maslu, este în sine o slujbă pentru tămăduirea și alinearea trupească și sufletească a celor în suferințe și încercări.

Dar, cu atât mai mult, Duminica ”Învierii fiicei lui Iair”, ne chemă prin adâncimea Evangheliei la meditație, subliniind în mod aproape persistent, rostul, rolul credinței, atat în vindecare cât și în mântuire. Evanghelia zilei ne prezintă două minuni, o vindecare și o înviere – sau așa cu spun unii părinți ai Bisericii, învierea este vindecarea supremă, deoarece biruiește/tămăduiește moartea. Cele două minuni, sunt legate nu doar ca moment al desfășurării în drumul de la Ghergheseni spre Capernaum, cât și printr-o simetrie numerică – femeia bolnavă de 12 ani în suferință, fiica lui Iair era de 12 ani când boala a răpus-o, dar – în modul cel mai ales – cele două minuni se leagă prin condiția intrisecă a credinței.

În prima minune, din credință, femeia ”care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei.” (Luca 8, 43-44) . Desigur, la credința adâncă a femeii se adaugă și smerenia, ea nu a strigat după Iisus cum s-a întamplat în atâtea cazuri cerând ajutor, în plus, cunoștea bine mentalitatea iudaică a vremii, că femeile pe perioada scurgerii de sânge erau considerate necurate, la fel orice atingeau sau oricine se atingeau de ele în acea perioadă erau considerați necurați – iar femeia  nu voia să fie pricină de sminteală sau motiv de acuzație pentru Iisus ca s-a atins de cea considerată necurată. Însă Iisus, cunoscând credința și smerenia ei, insistă să fie cunoscută, nu atât persoana – Evanghelia nu relatează numele femeii – ci mai ales motivul ce a stat la baza împlinirii minunii ”Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace.”  (Luca 8, 47-48).

Cu privire la a doua minune, Hristos – într-o situație ce pare imposibilă, de zbucium sufletesc – cere unui tată  care tocmai află că a murit fiica lui – să creadă: „Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. „ (Luca 8, 49-50). Cerința lui Iisus, are o ante-ceriță – nu te teme, și o argumentare, ce venind din partea lui Dumnezeu are valoare de promisiune, de legamânt – se va izbăvi. Vedem aici că Dumnezeu nu este absurd, impasibil la momentul de zbucium și tensiune sufletească, de aceea ne arată calea, prin momentul Iair, că până să începem a descoperi și a ne întări în credință, trebuie mai întâi să ne liniștim sufletește, să înlăturăm tulburarea sufletească, pentru ca pe un fundament al liniștii și păcii sufletești să sedimentăm credința noastră, de altfel, această pre-cerință o regăsim și în cadrul Sfintei Liturghii, înainte de vohodul cu Sfintele Daruri, preotul rostește ”…toata grija cea lumească, de la noi să o lepădăm”. După această pre-cerință, Iisus ne arată roadele credinței ca și argument al ei, acel ”crede numai” – ne arată că în cea mai adâncă suferință, în cele mai mari încercări, credința statornică aduce izbăvire ”și se va izbăvi”, Sfânta Scriptură este plină de exeple în care credința neclintită în Dumnezeu a adus izbăvirea, amintim aici doar unul dintre cele mai elocvente, și anume cel al Dreptului Iov. Cu toate acestea, vedem că natura/slăbiuciunea umană a lui Iair, la vederea fiicei moarte, a sucombat, dar iubirea divină a lui Iisus a depășit acest neajuns, a înviat fiica lui Iair și a dat-o părinților ei.

Vedem așadar, din nou, faptul că întâlnirea cu Hristos ne readuce, ne repoziționează pe drumul izbăvirii. Și pentru deoarece am menționat că momentul celor două minuni din Evanghelia Duminicii sunt după vindecarea demonizatului din Ghergheseni, se cuvine a menționa frumoasa descriere a Sfântului Evanghelit Luca – cum ar trebui sa fim după întâlnirea cu Hristos: ” Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat.” (Luca 8, 35). Iată întâlnirea cu Hristos, o redă înviată pe fiica lui Iair, la fel cum acum câteva Duminici ne amintim că a redat înviat pe fiul văduvei din Nain, sau cu alte ocazii, când a redat eliberat de demoni pe fiu tatălui său. Prin aceasta suntem chemați de a readuce pe Hristos în viața noastră, în viața familie noastre a copiilor noștri, și prin aceasta de a ne reda noi pe noi înșine lui Dumnezeu, de a reda copii (uneori absorbiți de mrejele lumii acesteia, de diferitele adicții de la droguri pâna la obsesiva petrecere în lumea virtuală a tehnologiei) păriților lor.

Reținem – în loc de concluzie – că înlăturând tulburearea din minte și din suflet, ne putem întări în credință prin apropierea de Iisus (Cuvantul Sfintei Scripturi, învățăturile Sfinților Părinți, rugăciune, post, faptele bune), și așa, ne vom repoziționa pe calea izbăvirii și a mântuirii, ne vom reda lui Dumnezeu, Părintele ceresc, ai Cărui copii suntem chemați să fim.

Momentele înălțătoare au continuat și după Taina Sfântului Maslu printr-o serie de pricesne interpretate magistral de Ignișca Maria Lucia și cei prezenți la strană, care au înfrumusețat momentul alinând sufletește mulțimea credincioșilor, în mijlocul cărora s-au regăsit și autorități locale și centrale. De asemenea, a fost ținut și un moment de reculegere în amintirea și prețuirea răposatului Pr. Alin Pingică – Parohia Arăneag, care a lăsat un gol imens în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.

În încheiere, preotul paroh Păiușan Florin a mulțumit preoților prezenți și credincioșilor pentru osteneala lor și a susținut referatul cu tema: ”Contribuția marilor duhovnicide dinamizare a vieții creștine și de implementare a principiilor evanghelice în societatea românească”.

Duhovnicia – inimă vie a Ortodoxiei românești. Ortodoxia românească a fost binecuvântată cu părinți duhovnicești care au trăit Evanghelia în mod autentic, devenind repere de lumină și echilibru într-o societate adesea tulburată. Duhovnicia nu este doar o lucrare de taină, ci un act de dinamizare a vieții creștine, de formare a conștiinței și de înrădăcinare a valorilor evanghelice în viața cotidiană.

Mari duhovnici români – mărturisitori și ctitori de suflete. Părintele Cleopa Ilie, Părintele Arsenie Boca, Părintele Iustin Pârvu, Părintele Paisie Olaru și mulți alții au fost nu doar îndrumători spirituali, ci și formatori de comunități. Prin predica lor vie, prin spovedanie și prin exemplul personal, au reînnoit viața liturgică, au încurajat rugăciunea și au promovat o viață morală curată, înrădăcinată în Evanghelie. Sfântul Ilarion V. Felea – model de duhovnic și mărturisitor, originar din Arad, (1903–1961) a fost preot, profesor de teologie, predicator și martir al temnițelor comuniste. A slujit la Catedrala Veche din Arad și a fost un neobosit formator de conștiințe, prin predici profunde, cateheze și scrieri teologice. A fost arestat de regimul comunist pentru curajul său de a mărturisi public valorile creștine și a murit în închisoarea Aiud, în 1961. Canonizarea sa în 2025 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române este o recunoaștere a sfințeniei vieții sale și a jertfei pentru Hristos. Sfântul Ilarion V. Felea este un exemplu viu de duhovnic care a dinamizat viața creștină prin cuvânt, suferință și mărturisire.

Principii evanghelice întrupate în lucrarea duhovnicilor

  • Dragostea frățească – „Să vă iubiți unii pe alții”. Părintele Cleopa Ilie primea zilnic zeci de oameni, cu răbdare și blândețe, oferindu-le sfaturi și rugăciune. Sfântul Ilarion Felea cultiva iubirea frățească în predicile sale, chemând credincioșii la comuniune și solidaritate. Părintele Arsenie Papacioc spunea: „Dacă nu iubești, nu poți fi ortodox. Iubirea este măsura sfințeniei.”
  • Milostenia – „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui”. Părintele Iustin Pârvu a întemeiat centre sociale pentru orfani și bătrâni. Părintele Teofil Bălan de la Hodoș-Bodrog ajuta familiile sărace din jurul mănăstirii. Sfântul Ilarion Felea oferea sprijin discret familiilor nevoiașe din Arad, chiar sub supravegherea autorităților.
  • Credința statornică – „Credința ta te-a mântuit”. Sfântul Ilarion Felea a refuzat compromisurile ideologice, rămânând statornic în credință până la moartea sa martirică. Părintele Paisie Olaru trăia în rugăciune neîncetată, fiind un model de credință smerită. Părintele Sofian Boghiu, chiar și în detenție, picta icoane și rostea rugăciuni.
  • Întrajutorarea – „Purtați sarcinile unii altora”. Duhovnicii au încurajat formarea de comunități vii, în care credincioșii se sprijină reciproc. Părintele Arsenie Boca încuraja solidaritatea în suferință și în lupta pentru mântuire.

Moștenirea vie – chemare pentru prezent. Astăzi, în fața provocărilor secularismului, individualismului și crizei morale, moștenirea acestor duhovnici este o chemare la reînnoire. Preoții, monahii și credincioșii sunt chemați să continue lucrarea lor, printr-o pastorație vie, prin implicare socială și prin mărturisirea curajoasă a lui Hristos.

Referințe bibliografice

Pr. Lucaciu Ionuț Marius