Sâmbătă, 7 martie 2026, sub coordonarea părintelui Sas Radu, grupul de copii și tineri ai parohiei Groșeni, au întreprins activități filantropice de cercetare a femeilor mame din cadrul cuprinsului parohiei pentru a aduce un gest de apreciere pentru mamele mai în vârstă care nu se pot deplasa la biserică, arătând că Biserica este mereu alături de credincioșii săi, atât în momentele de bucurie, dar și în momentele de suferință sau neputință.
Inițitiva a aparținut părintelui paroh, care a dorit să fie alături de credincioasele parohiei, mame creștine, care își „poartă crucea” cu demnitate creștinească, în această perioadă când la nivel internațional se sărbătorește ziua femeii. Astfel tinerii au oferit flori acestor femei credincioase și o diplomă de recunoștință „Mama făclie de recunoștință în casa ei”, cu scopul de arăta că sunt importante pentru Dumnezeu și că Dumnezeu își arată iubirea și puterea în neputințe potrivit cuvântului Scripturii, transmițând îndemnul Mântuitorul de a-L urma și în neputințe. De asemenea copiii au spus poezii și au cântat cântece specifice pentru ziua mamei.
La ceas de seară tinerii au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe părintele Vlad-Sergiu Sandu, slujitor în Parohia Arad-Șega 1, Protoieria Arad, pentru a ține o cateheză pentru ei, cu titlul „Din pântece spre împărăție-Mama primul altar al copilului”, în care s-a vorbit copiilor despre profilul femeii biblice, în dubla sa calitate de soție și mamă de copii, dar în lumina povățuirii Sfinților Părinți ai Bisericii, precum și rolul mamei în formarea tinerilor ca membrii ai Bisericii lui Hristos. Trebuie menționat că pr. ic. stvr., Vlad-Sergiu Sandu, este un părinte iubit de tineri, mai ales pentru povățuirile pe care le oferă prin social-media, tinerilor credincioși în programul „Bucurie în ortodoxie”, astfel reușind să ajungă la sufletul multor tineri, iar la Groșeni s-a simțit la modul real bucuria tinerilor de a fi în preajma sfinției sale și de a asculta bogatele sfaturi pentru suflet.
La seara de cateheză au participat atât tinerii parohiei cât și părinții lor.
Prof. Zau Raul










