Slujire Chiriarhală și hirotonie de preot, la Catedrala Arhiepiscopală din Arad, în Duminica Ortodoxiei

În prima duminică a Sfântului și Marelui Post, Biserica noastră prăznuiește Duminica Ortodoxiei, zi a biruinței dreptei credințe și a mărturisirii adevărului întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Este duminica în care învățăm că Hristos, Cel nevăzut, S-a făcut Om pentru noi și pentru a noastră mântuire, lăsându-Se zugrăvit în icoană, spre mărturisirea realității Întrupării Sale. Cinstirea sfintelor icoane devine astfel mărturisire a credinței în Dumnezeul-Om și chemare la statornicie în adevăr.

În această zi de sărbătoare duhovnicească, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului.

În cadrul slujbei a avut loc hirotonia în treapta preoției a diac. Alexandru-Laurențiu Blaj, fost președinte ASCOR Arad, pe seama Centrului de îngrijire pentru persoane vârstnice din Arad. La finalul slujbei acesta a fost hirotesit duhovnic. Noul preot a primit harul slujirii în Biserica lui Hristos, fiind chemat să aducă mângâiere, întărire și lumină duhovnicească celor aflați în suferință și neputință.

Din încredințarea Ierarhului, în cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Simion Mladin a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei, pastorală ce reprezintă o chemare la unitate, la mărturisire și la trăire autentică a credinței în vremurile pe care le traversăm.

Duminica Ortodoxiei nu este doar comemorarea unui moment istoric din viața Bisericii, ci reafirmarea faptului că adevărul credinței se păstrează prin jertfă, prin fidelitate și prin viață curată. În fiecare generație, Ortodoxia se mărturisește nu doar prin cuvânt, ci mai ales prin viața celor care rămân statornici în credință și în iubire față de Hristos și de Biserica Sa.

Pr. Claudiu Condurache