Din veacuri îndepărtate, chipurile sfintelor pomenite în luna septembrie păstrează mărturii despre credință, jertfelnicie și puterea de a transmite valorile creștine mai departe. Printre ele se numără și mame ale unor mari sfinți ai Bisericii: Sfânta Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul, Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, și Sfânta Maria, mama Sfântului Serghie de Radonej.
Alături de acestea, în calendarul lunii septembrie o regăsim și pe Sfânta Sofia, mamă a trei fiice mucenițe, ale cărei viață și jertfă au rămas peste veacuri un model de credință și dragoste față de Dumnezeu. Tot în această lună este pomenită și Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeș, canonizată de Biserica Ortodoxă Română în anul 2025, care a fost, la rândul ei, mamă înainte de a îmbrățișa viața monahală.
Sf. Cuv. Marta – 1 septembrie
Sfânta Marta a trăit la sfârșitul secolului al IV-lea – începutul secolului al V-lea, în Cilicia, Asia Mică, și a fost mama Sfântului Simeon Stâlpnicul.
Fără știrea Sfintei Marta și a soțului ei, Susotion, Sfântul Simeon a fost tuns în monahism la vârsta de 18 ani, alegând să viețuiască pe un stâlp, o practică ascetică apărută în Siria.
După mai mulți ani, Sfânta Marta a venit la fiul ei, însă acesta i-a trimis cuvânt să nu urce, căci dacă se vor învrednici amândoi, se vor revedea în Împărăția lui Dumnezeu. I-a transmis, de asemenea, să aștepte în tăcere la baza dealului.
Sfânta Marta s-a supus cu smerenie și a rămas acolo până la trecerea ei la Domnul. Sfântul Simeon și-a plâns mama și s-a rugat îndelung pentru sufletul ei. Conform Tradiției, pe chipul sfintei a apărut un zâmbet.
Troparul Sf. Cuv. Marta, gl. 8:
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Marta, duhul tău.
Sf. 40 de Mucenițe din Adrianopol – 1 septembrie
Cele 40 de mucenițe au trăit în timpul prigoanelor împotriva creștinilor din primele secole. Acestea erau ucenicele Sfântului Ammon, diacon în cetatea Adrianopol din Tracia.
Au fost arestate împreună cu Sfântul Ammon, deoarece nu au acceptat să jertfească idolilor și L-au mărturisit cu mult curaj pe Hristos. Aduși în fața guvernatorului Licinus, au fost condamnați la moarte. Înainte de a suferi mucenicia, sfintele au prorocit biruința lui Constantin cel Mare și a creștinismului.
Primele 10 mucenițe au fost arse de vii, următoarele 8 au fost decapitate, iar 10 dintre ele au fost ucise cu sabia. În continuare, 6 mucenițe au murit după ce au fost obligate să înghită bile de metal încinse, iar ultimele 6 dintre ele au fost înjunghiate cu cuțite. Sfântul Ammon a fost, de asemenea, martirizat.
Troparul Sfintelor 40 de Mucenițe din Adrianopol, glas 4
Mucenițele Tale, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sf. Verena – 1 septembrie
Potrivit Tradiției, Sfânta Verena s-a născut în secolul al III-lea, în regiunea Teba, din Egipt, într-o familie nobilă. Părinții ei au încredințat-o unui episcop, care a botezat-o în credința creștină.
După mai multe surse, era verișoară cu Sfântul Victor, militar în Legiunea Tebană. Rudele ostașilor îi puteau însoți pentru a le purta de grijă, mai ales celor răniți. Astfel, Sfânta Verena s-a alăturat Legiunii Tebane și a ajuns până în Rhaetia, pe teritoriul Elveției de astăzi.
După ce Sfinții Victor, Mauriciu și alți ostași au suferit martiriul, Sfânta Verena a dus o viață pustnicească. Inițial s-a stabilit în Solothurn, iar pe locul în care s-a aflat chilia sa se află astăzi un schit, aflat la 30 de minute de oraș.
Mai târziu, s-a mutat într-o peșteră aflată în apropierea actualului oraș Zürich.
A ajuns vestită în regiune, deoarece, prin rugăciunile sale săvârșea multe minuni și îi convertea pe mulți păgâni la creștinism.
O vreme a fost întemnițată, iar după eliberare și-a continuat lucrarea duhovnicească și filantropică: avea grijă de fetele tinere, de săraci și mai ales de cei suferinzi de lepră. Le spăla rănile fără să se teamă că s-ar putea îmbolnăvi.
Sfânta Verena a trecut la Domnul în aceste ținuturi, iar mormântul său se află în lăcașul de cult care-i poartă numele din orașul elvețian Bad Zurzach.
Sf. Febe diaconița – 3 septembrie
În afară de informațiile pe care Sfântul Apostol Pavel le oferă despre diaconița Febe în Epistola sa către Romani (Romani 16:1-2), nu se cunosc foarte multe aspecte despre viața sfintei.
Apostolul o numește „sora noastră”, ceea ce, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur (Omilia XXX la Epistola către Romani), sugerează prețuirea de care se bucura Febe din partea Sfântului Pavel, întrucât acesta nu recurge foarte frecvent la această adresare.
De asemenea, Apostolul Pavel menționează că aceasta era din Chenhrea, în prezent orașul grecesc Kechries și că avea demnitatea de diaconiță.
Având în vedere îndemnul Sfântului Pavel către creștinii romani să o primească cu cinste și să o ajute, se presupune că Sfânta Febe a întreprins o călătorie la Roma. Unii exegeți susțin chiar că ea ar fi fost cea care a dus epistola Apostolului către Biserica din Roma.
Din epistola Sfântului Pavel se mai desprinde și faptul că era o femeie milostivă, care îl ajutase mult, atât pe el, cât și pe alți oameni. Acest lucru poate indica, de asemenea, faptul că se număra printre persoanele înstărite ale vremii.
- Troparul Sfintei Febe diaconița, glas 3
- Ca ceea ce ai fost de har luminată și de la vasul cel ales al lui Hristos credința ai învățat, vrednică de diaconie te-ai arătat și cuvintele lui Pavel la Roma le-ai purtat, diaconiță Febe: roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne lumineze, trimițându-ne nouă Duhul Său.
Sf. Ermiona – 4 septembrie
Sfânta Ermiona se află printre primii doctori fără de arginți și după unele surse este chiar una dintre fondatoarele acestei tradiții.
Sfânta s-a născut în Cezareea Palestinei în secolul I și a fost una dintre cele 4 fiice ale Sfântului Filip diaconul, unul dintre cei 72 de Apostoli (Fapte 21:9).
A plecat împreună cu sora sa, Eutihia, în Efes, în căutarea Sfântului Apostol Ioan, însă acesta trecuse deja la Domnul.
În Efes l-au cunoscut pe un ucenic al Sfântului Ioan, Petroniu, care le-a învățat atât medicină, cât și aspecte legate de viața duhovnicească.
Aceste două surori dobândiseră încă din Palestina cunoștințe medicale, pe care le-au folosit pentru a trata bolnavii în călătoriile lor.
Nu doreau să primească nicio răsplată pentru ajutorul oferit, de aceea Biserica le numără printre doctorii fără de arginți.
Cele două surori sunt cunoscute și pentru faptul că au pus bazele unei case de oaspeți în care le purtau de grijă bolnavilor, săracilor și călătorilor.
Sfânta Ermiona a fost prigonită de împărații Traian și Hadrian și a trecut la Domnul după ce a fost martirizată.
Troparul Sfintei Ermiona, glas 4
Fecioară neîntinată rămânând, Cuvioasă, te-ai făcut mireasă Cuvântului, Care în trup luat din Fecioară Curată a grăit; ci cu harul aducător de cele dumnezeiești ce ți s-a dat, luminezi prin luptele pentru dreapta cinstire pe cei din înșelare. Pentru aceasta, Ermiona, Hristos te-a slăvit după vrednicie.
Sfânta Elisabeta – 5 septembrie
Sfânta Elisabeta a fost mama Sfântului Ioan Botezătorul, soția Sfântului Zaharia și sora Sfintei Ana, mama Fecioarei Maria.
Sfinții Zaharia și Elisabeta sunt menționați în Evanghelia de la Luca ca fiind „drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului” (Luca 1:6).
În continuare, Sfântul Luca relatează nașterea minunată a Sfântului Ioan Botezătorul, întrucât Sfânta Elisabeta „era stearpă” (Luca 1:7) și avea o vârstă înaintată.
Conform Tradiției, Sfânta Elisabeta a fugit în pustie cu pruncul Ioan pentru a-l ascunde de prigoana dezlănțuită de regele Irod. Acestuia îi fusese vestită nașterea „regelui iudeilor” și, temându-se că își va pierde tronul, a poruncit uciderea tuturor pruncilor de parte bărbătească în vârstă de până la doi ani din Betleem și împrejurimi.
Tradiția menționează că un munte s-a deschis pentru a-i ascunde pe Sfinții Elisabeta și Ioan de de cei care îi urmăreau.
Sfânta Elisabeta a trecut la scurt timp la Domnul, iar pruncul Ioan a rămas în pustie, în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, până când a ieșit la propovăduire.
Troparul Sfinților Zaharia și Elisabeta, glas 2:
„Cu haina preoţiei fiind îmbrăcat, înţelepte, după Legea lui Dumnezeu jertfă primită, după cuviinţa preoţiei ai adus, Zaharie; şi te-ai făcut luminător şi văzător al celor de taină, semnele darului întru tine purtând lămurit, preaînţelepte. Şi cu sabia ai fost omorât în Biserica lui Dumnezeu, prorocule al lui Hristos. Împreună cu Înaintemergătorul roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.”
Sf. Cuv. Casiana Imnografa – 7 septembrie
Sfânta Casiana s-a născut în jurul anului 805, la Constantinopol, în familia unui dregător de la curtea împăratului Teofil.
A venit pe lume după multe rugăciuni fierbinți la Maica Domnului și a primit la botez numele Icasia. A primit o bună educație creștină și a ajuns o tânără inteligentă și virtuoasă, cunoscută și pentru frumusețea sa.
A fost chemată împreună cu alte tinere la curtea imperială, unde împăratul Teofil urma să-și aleagă o soție. Cu toate că Icasia i-a atras atenția împăratului și i-a dat un răspuns care îi vădea inteligența, acesta și-a schimbat alegerea.
Prin urmare, Icasia a ales să urmeze o altă cale și a întemeiat o mănăstire de femei în cetate. Sub îndrumarea Sfântului Teodor Studitul, a intrat în monahism, primind numele de Casiana.
Pe lângă lucrarea duhovnicească, postiri, privegheri și multe rugăciuni, la mănăstirea ei s-a desfășurat și o bogată activitate filantropică.
Din inspirație dumnezeiască, a alcătuit rugăciuni și cântări bisericești, devenind cea mai cunoscută femeie imnograf și melod.
Odată a fost vizitată la mănăstire de împăratul Teofil, în vremea în care alcătuia cântarea din Sfânta și Marea Miercuri, „Doamne, femeia ce căzuse…”
Sfânta Casiana a fugit din chilia ei, lăsând pe masă cântarea neterminată. Împăratul, mișcat de cuvintele citite, a completat textul.
La întoarcere, Sfânta Casiana a păstrat cuvintele împăratului și a terminat cântarea.
La scurt timp a părăsit Constantinopolul și a mers în Sicilia, apoi în Creta și, în cele din urmă, în insula Kassos, unde s-a retras într-o peșteră.
În acest loc a trecut la Domnul și a fost înmormântată într-o raclă de piatră, într-o biserică închinată Maicii Domnului.
De la Sfânta Casiana au rămas stihiri la Nașterea Domnului, la Buna-Vestire și la unii sfinți, Canonul Utreniei din Sfânta și Marea Sâmbătă, precum și alte cântări bisericești.
Troparul Sfintei Cuvioase Casiana Imnografa, glas 5
Pe ceea ce a trecut cu vederea înțelepțește dorul iubirii împăratului pământesc, pentru dragostea Împăratului a toate, pe vestita Casiana să o lăudăm, ca pe o pildă a virtuții și cinstită alcătuitoare de cântări, strigând: Fă-ne și pe noi părtași Împărăției lui Dumnezeu, prin rugăciunile tale.
Sf. Mc. Minodora, Mitrodora și Nimfodora – 10 septembrie
Sfintele Minodora, Mitrodora și Nimfodora au fost trei surori din Bitinia (nord-vestul Asiei Mici), care au ales să-și dedice viața lui Hristos și să trăiască în feciorie.
S-au retras într-un loc pustiu, pe muntele Pithia, petrecând în post și rugăciune. Au ajuns la măsuri duhovnicești înalte și au primit darul vindecărilor, astfel că vestea despre sfințenia lor s-a răspândit în regiune.
A aflat despre ele și guvernatorul păgân Fronton, care a poruncit să fie aduse înaintea lui. Acesta a încercat să le convingă pe cele trei surori să renunțe la credința creștină și le-a promis bogății, onoare și căsătorii avantajoase. Cele trei fecioare au refuzat categoric și au rămas statornice în hotărârea lor de a-I sluji lui Hristos.
Sfânta Minodora a suferit mai întâi mucenicia. După câteva zile, au fost martirizate și celelalte două surori care nu s-au înfricoșat văzând chinurile prin care trecuse sora lor mai mare.
Păgânii au încercat să ardă trupurile mucenițelor, dar un foc s-a coborât din cer și i-a mistuit pe guvernator și slujitorii săi, iar o ploaie a stins focul pregătit pentru cele trei sfinte.
Martiriul lor a avut loc în timpul împăratului Maximian (sfârșitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea).
Capul Sfintei Mitrodora se păstrează în Mănăstirea Asomaton-Petraki, aflată în cartierul Kolonaki din Atena. Capul Sfintei Nimfodora se află la Mănăstirea Sfântul Pavel din Athos, iar cel al Sfintei Minodora, la Marea Lavră.
Troparul Sfintelor Muceniţe Minodora, Mitrodora și Nimfodora, glas 4
Valurile cele întreite ale chinurilor și moarte amară, pentru viața cea veșnică ați schimbat, sfintelor mucenițe trei fecioare, mărturisind înaintea divanurilor celor fărădelege pe Treimea Cea Nezidită. Pentru aceea, cu sabia fiind tăiate, urmați acum Mielului Celui înjunghiat și vă rugați pentru cei ce cinstesc sfințită pomenirea voastră.
Sf. Teodora din Alexandria – 11 septembrie
Sfânta Teodora a trăit în Alexandria, Egipt, la sfârșitul secolului al V-lea. A fost căsătorită cu un nobil și avea reputația unei femei evlavioase. Însă, printr-o cursă a vrăjmașului, a fost ispitită să comită adulter cu un bărbat pe care inițial îl respinsese.
Cuprinsă de un duh de pocăință, a plecat de acasă, s-a îmbrăcat în haine bărbătești, și-a tuns părul și a mers la o mănăstire de călugări din Tebaida, unde a spus că se numește Teodor. Acolo a trăit vreme îndelungată în simplitate și ascultare și a devenit exemplu de înfrânare și pocăință pentru ceilalți frați.
Odată a fost trimisă cu ascultare să aducă grâu pentru mănăstire. În timp ce se afla peste noapte la o casă de oaspeți, o tânără, crezând că Sfânta Teodora este bărbat, a ispitit-o. Sfânta Teodora a respins-o, iar tânăra a găsit un bărbat, a căzut în păcat și a rămas însărcinată.
După câteva luni, când sarcina a fost descoperită, tânăra a spus că pruncul este al monahului Teodor. Acuzată pe nedrept, Sfânta Teodora nu și-a dezvăluit adevărata identitate, ci și-a asumat responsabilitatea de a crește copilul.
Alungați din mănăstire, au trăit amândoi într-o colibă, unde sfânta a îndurat numeroase ispite și lupte cu vrăjmașul. După șapte ani, i s-a permis să revină la mănăstire. A trecut la Domnul după doi ani, nu înainte de a-i lăsa copilului crescut de ea îndemnul de a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice.
Abia după moartea sa, călugării au descoperit că era femeie și, prin urmare, fusese acuzată pe nedrept și luase asupra ei vina altcuiva. Fostul ei soț s-a îngrijit de înmormântarea ei și atât el, cât și copilul crescut de Sfânta Teodora, au intrat în mănăstire.
Troparul Sfintei Cuvioase Teodora din Alexandria, glas 8
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Teodora, duhul tău.
Sf. Teodora din Vasta – 11 septembrie
Sfânta Teodora s-a născut în secolul al X-lea, în peninsula Peloponez din sudul Greciei. De mică a fost atrasă de viața și slujbele bisericii și în sufletul ei s-a născut dorința pentru viața monahală.
Într-o zi, s-a îmbrăcat pe dedesubt cu haine bărbătești și pe deasupra cu haine de femeie și, în miez de noapte, a plecat din casa părintească fără să fie văzută de nimeni.
S-a adăpostit într-o peșteră, unde a renunțat la hainele de femeie, rămânând cu cele bărbătești. Călătoriile, primejdiile, postul, privegherea, gerul și căldura au slăbit-o și i-au înăsprit chipul.
A hotărât că era pregătită să intre într-o mănăstire de călugări pentru a-și intensifica asceza.
„Tânărul Teodor” a fost primit cu mult drag de egumenul Mănăstirii Maicii Domnului din localitatea care se numește în prezent Monastiraki. În acea mănăstire, sfânta a fost tunsă în monahism.
În vreme de foamete, cuvioasa a fost trimisă cu ascultare să strângă hrană din satele dimprejur.
A fost găzduită la casa unor creștini care aveau o fată. Aceasta era însărcinată, însă părinții ei nu aflaseră încă. Câteva luni mai târziu, fata l-a acuzat pe „Părintele Teodor” că ar fi necinstit-o.
Egumenul și monahii s-au cutremurat la auzul acestei vești, deoarece cunoșteau viețuirea sfântă a fratelui lor.
„Părintele Teodor” a negat liniștit toate învinuirile aduse, dar nu a fost crezut. În urma unui proces a fost găsit vinovat și a primit ca pedeapsă moartea prin decapitare.
Sfânta Teodora I-a mulțumit Domnului că putea să-și jertfească viața pentru dragostea Lui și înainte de execuție s-a rugat ca Domnul să facă din trupul ei biserică, din sângele ei râu și din părul ei copaci.
Adevărata sa identitate a fost descoperită după moarte și se spune că unul dintre călăi ar fi înnebunit.
Dumnezeu i-a împlinit cererea Sfintei Teodora. Pe locul unde i s-a tăiat capul a apărut un izvor din care curgea apă din belșug. O bisericuță a fost zidită pe mormântul ei și 17 copaci mari, dintre care unii au apărut în chip minunat pe acoperiș, s-au împletit cu pereții și au alcătuit împreună cu zidurile o structură închegată și de nedesfăcut.
Biserica, izvorul cu apă vindecătoare și copacii pot fi văzute și astăzi, și reprezintă un loc cunoscut de pelerinaj din Grecia.
Troparul Sfintei Teodora din Vasta, glas 8
Chipul cel neschimbat al vieții celei dumnezeiești urmând, Teodora, fecioară muceniță, te-ai arătat în lume; că, lepădându-te de cele pământești și îmbrăcându-te în haina bărbătească prin iubirea de Dumnezeu, ai trecut prin focul ispitei și ai luat cununa biruinței. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, cei ce cu credință prăznuim pomenirea ta.
Sf. Mc. Meletina – 16 septembrie
Sfânta Meletina a trăit în secolul al II-lea, în timpul împăratului roman Antoninus Pius și era originară din Marchinopol, o cetate situată la sud de Dunăre.
Pentru că propovăduia Evanghelia, sfânta a fost arestată de Antioh, conducătorul cetății și un aprig prigonitor al creștinilor. Acesta a încercat să o convingă să-și schimbe credința, dar nu a reușit.
În loc să-și lepede credința, Sfânta Meletina a adus-o la credința creștină pe soția lui Antioh. Când a aflat acest lucru, bărbatul a poruncit ca cele două femei să fie decapitate.
Un macedonean credincios, pe nume Acachie, a luat moaștele muceniței cu intenția de a le duce în patria sa și, mai apoi, de a ridica o biserică în cinstea sfintei.
Însă, în timpul călătoriei pe mare, Acachie s-a îmbolnăvit și a murit. Corabia a ajuns la malul insulei Lemnos, iar locuitorii au luat moaștele Sfintei Meletina și le-au îngropat cu cinste. Alături de mormântul ei l-au îngropat și pe iubitorul de mucenici, Acachie. Locația celor două morminte a rămas necunoscută până astăzi.
Un aspect interesant este faptul că pe insula Limnos s-au aflat timp de 15 ani și moaștele Sfintei Eufimia, a cărei pomenire este tot la 16 septembrie.
Troparul Sfintei Mucenițe Meletina, glas 4
Mielușeaua Ta, Iisuse, Meletina, strigă cu glas mare: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Sf. Mc. Ludmila – 16 septembrie
Sfânta Ludmila s-a născut în jurul anului 850, în familia contelui Mělník. Acesta era unul dintre marii dregători ai Boemiei, o regiune din Europa Centrală, locuită în acea vreme de mai multe triburi slave.
Sfânta Ludmila s-a căsătorit cu prințul Bořivoj al Boemiei și în timpul unei călătorii în Moravia, i-au întâlnit pe Sfinții Metodie și Chiril, „apostolii slavilor”, care i-au botezat.
Fiul lor, Vratislav, a urcat pe tronul Boemiei, dar s-a căsătorit cu o prințesă păgână, Dragomira, care mai avea un copil, Boleslav. Cei doi au avut împreună un fiu, Wenceslas, care a primit de la bunica sa, Sfânta Ludmila, o educație creștină.
După moartea lui Bořivoj și a lui Vratislav, Dragomira a preluat conducerea și, împreună cu fiul său Boleslav, a pus la cale uciderea Sfintei Ludmila și a lui Wenceslas, pe care îi urau deoarece erau creștini.
Sfânta Ludmila se afla în castelul său când, în ziua de 15 septembrie 921, a fost strangulată de un asasin trimis de Dragomira. Nepotul său, cinstit drept Sfântul Wenceslas, a fost, de asemenea, ucis de Boleslav, fratele său vitreg.
Sfânta Ludmila este considerată întemeietoarea unei dinastii de monarhi cehi și prima sfântă de origine cehă.
Sf. Mc. Sofia și fiicele sale: Pistis, Elpis și Agapis
Sfânta Sofia a fost o creștină evlavioasă care și-a botezat cele trei fiice după trei virtuți creștine: Pistis (Credință), Elpis (Nădejde) și Agapis (Dragoste). Rămasă văduvă, și-a crescut cele trei fiice în dragostea de Hristos.
Mama și fiicele mărturiseau deschis credința, de aceea au atras atenția împăratului Hadrian, care a ordonat să fie aduse la Roma. Când au ajuns în fața împăratului, toată lumea a fost uimită de înfățișarea lor senină.
Împăratul le-a cerut celor trei fiice să jertfească zeiței Artemis, dar acestea au refuzat și au rămas statornice în credința lor. Prin urmare, Hadrian a ordonat să fie supuse chinurilor.
Sfânta Sofia a fost obligată să privească suferința fiicelor ei, dar și-a păstrat curajul și le-a îndemnat să îndure chinurile pentru Mirele Hristos. Cele trei fecioare au fost, în final, decapitate. Pistis avea 12 ani, Elpis avea 10 ani, iar Agapis, 9 ani.
Sfânta Sofia a petrecut trei zile îndurerată lângă mormintele fiicelor sale, apoi a trecut la Domnul.
Din anul 777, moaștele lor se află în Biserica Sfântul Trofim din Eschau, lângă Strasbourg, în Franța.
Troparul Sfintei Muceniţe Sofia şi al fiicelor sale: Pistis, Elpis şi Agapis, glas 4
Mielușele cuvântătoare, prin mucenicie v-ați adus Mielului și Păstorului, săvârșind călătoria cea către Hristos și credința păzind-o. Pentru aceea, cu suflet vesel astăzi săvârșind pomenirea voastră cea sfântă, minunatelor, pe Hristos Îl slăvim.
Sf. Mc. Ariadna – 18 septembrie
Sfânta Ariadna a trăit în secolul al II-lea și s-a aflat în slujba unui conducător din Frigia, regiune situată pe teritoriul actual al Turciei.
Stăpânul ei a chemat-o la ziua de naștere a fiului lui, sărbătorită într-un templu păgân. Sfânta Ariadna a refuzat invitația și, drept urmare, a fost bătută, chinuită și aruncată în temniță pentru a suferi de foame și a se lepăda de Hristos.
După o vreme, stăpânul său a eliberat-o, dar ulterior și-a schimbat hotărârea și a urmărit-o împreună cu slujitorii săi pentru a o închide din nou.
Sfânta s-a rugat ca Domnul să o izbăvească din mâinile lor și, printr-o minune, o stâncă s-a deschis și a ascuns-o. Tulburați de această întâmplare, prigonitorii sfintei s-au ucis între ei.
Troparul Sfintei Mucenițe Ariadna, glas 4
Mielușeaua Ta, Iisuse, Ariadna, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Sf. Mc. Teopista – 20 septembrie
Sfânta Teopista a fost soția Sfântului Eustație și mama Sfinților Agapie și Teopist. Cu toate că erau păgâni, cei doi soți erau milostivi și făceau multe fapte bune.
Sfântul Eustație se numea Plachida înainte de botez și era un comandant roman înstărit și respectat. În timp ce era la vânătoare, Dumnezeu i S-a descoperit în chip minunat. O cruce luminoasă a apărut între coarnele unui cerb, iar pe cruce era chipul lui Hristos.
Sfânta Teopista avusese, de asemenea, un vis în care i se spusese că familia ei Îl va cunoaște pe Hristos. În urma acestor descoperiri, familia a mers la un preot, care i-a botezat.
După aceea, Sfântul Eustație a avut parte de multe încercări, dar Sfânta Teopista a fost alături de el. Când și-au pierdut averea, cei doi soți nu s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu, ci au rămas credincioși și s-au încurajat reciproc.
Familia a părăsit Roma și a pornit spre Egipt cu o corabie. Căpitanul a răpit-o pe Sfânta Teopista, dar Dumnezeu a păzit-o de necinste, deoarece bărbatul a murit la scurt timp.
Sfânta Teopista a trăit o vreme îndelungată despărțită de soțul și copiii ei, în sărăcie, câștigându-și hrana prin munca mâinilor.
După mulți ani de despărțire, când Sfântul Eustație a primit din nou rangul de comandant, Dumnezeu a rânduit ca familia să se reunească.
Însă, la scurt timp, împăratul păgân Hadrian a ajuns pe tron și i-a cerut Sfântului Eustație să se închine idolilor. Acesta a refuzat, L-a mărturisit pe Hristos și întreaga sa familie a fost condamnată la moarte.
După mai multe chinuri, Sfinții Eustație, Teopista, Agapie și Teopist au primit cununa martiriului, fiind aruncați într-un bou de aramă încins.
Troparul Sfântului Mare Mucenic Eustație și al celor împreună cu dânsul: soția sa Teopisti cu cei doi fii ai lor Agapie și Teopist, glas 1:
Vânat fiind din cer către bunăcredință, preaslăvite, cu puterea Celui ce ți S-a arătat ție prin cerb, Eustație, nenumărate ispite ai răbdat și ai strălucit în nevoințe sfinte, împreună cu dumnezeiasca ta soție și cu fiii tăi, veselind pe cei ce strigă ție: Slavă lui Hristos, Celui ce te-a preamărit, slavă Celui ce te-a încununat, slavă Celui ce te-a arătat întru toate al doilea Iov preafericit.
Sf. Xantipa și Polixenia – 23 septembrie
Sfintele Xantipa și Polixenia au fost două surori care au trăit în Spania, în secolul I, în vremea în care Sfinții Apostoli propovăduiau Evanghelia.
Sfânta Xantipa era căsătorită cu Probus și amândoi erau păgâni, însă au auzit despre învățăturile Sfântului Apostol Pavel. În sufletul Sfintei Xantipa s-a aprins o dorință puternică de a-L cunoaște pe adevăratul Dumnezeu.
Când Sfântul Pavel a ajuns în orașul lor, Sfânta Xantipa a simțit o mare bucurie și a realizat că era omul pe care îl aștepta pentru a i-L face cunoscut pe Dumnezeu.
Cu toate că soțul său s-a împotrivit, după mai multe încercări, cei doi au fost, în cele din urmă, botezați.
Între timp, Sfânta Polixenia, care era încă păgână, a fost răpită și dusă pe o corabie. Sfântul Apostol Petru, avertizat printr-o vedenie dumnezeiască, s-a rugat pentru tânără, iar fecioria ei a fost păzită de Dumnezeu.
Corabia a ajuns pe țărmurile Greciei, unde, cu ajutorul Sfântului Apostol Filip, Sfânta Polixenia a scăpat de răpitorii ei.
Fecioara și-a găsit adăpost în vizuina unei leoaice, care, în chip minunat, nu i-a făcut rău, ci a condus-o afară din pădure.
Sfânta Polixenia l-a întâlnit apoi pe Sfântul Apostol Andrei, care a botezat-o atât pe ea, cât și pe o altă fecioară, Rebecca.
Sfânta Polixenia și Rebecca au pornit pe drumul de întoarcere spre Spania, dar au înfruntat mai multe pericole. Pe parcursul călătoriei, prin suferințele lor, i-au convertit pe mulți la creștinism.
În cele din urmă, cele două surori s-au reîntâlnit, iar Sfânta Xantipa i-a mărturisit Sfintei Polixenia că se rugase timp de 40 de zile ca Dumnezeu să-i păzească fecioria.
Sf. M. Mc. Tecla – 24 septembrie
Sfânta Tecla este cunoscută drept prima muceniță care a pătimit pentru Hristos și ucenica Sfântului Apostol Pavel.
Aceasta s-a născut în cetatea Iconium, în provincia Lycaonia din Asia Mică, pe teritoriul actual al Turciei. A dobândit o educație aleasă și era înzestrată cu o frumusețe deosebită.
A fost logodită cu un tânăr de neam ales, însă, după ce a ascultat cuvintele Sfântului Apostol Pavel, tânăra Tecla a primit dreapta credință și a înțeles valoarea fecioriei. Astfel, a decis să-și dedice viața slujirii Evangheliei în feciorie.
Familia i-a respins hotărârea, l-a întemnițat pe Sfântul Pavel, iar pe Tecla a condamnat-o la moarte pe rug. Cu ajutorul lui Dumnezeu, ambii au reușit să se elibereze.
Sfânta Tecla a plecat în căutarea Sfântului Pavel, iar în călătoria ei a întâmpinat numeroase obstacole din care a ieșit biruitoare, reușind să-i aducă și pe alții la credința cea adevărată. De aceea, Biserica o cinstește ca fiind întocmai cu Apostolii.
După ce a propovăduit Evanghelia în mai multe locuri, s-a stabilit într-un munte, unde petrecea în rugăciune și îi vindeca pe cei care veneau la ea.
Odată, păgânii, mâniați de minunile pe care sfânta le făcea, au trimis la ea trei răufăcători. Cu rugăciunile sale, muntele s-a deschis și a ascuns-o de ochii lor. În acel loc, Sfânta Tecla a trecut la Domnul la vârsta de 90 de ani.
Pe locul respectiv a fost ridicată o mănăstire de maici (Mar Taqla), care există și în prezent, în satul creștin Malula din Siria, ai cărui locuitori sunt printre ultimii vorbitori ai limbii aramaice.
Fragmente din moaștele sfintei se găsesc la Mănăstirile Marea Lavră și Dionisiu din Athos, la Mănăstirea Kykkos din Cipru, iar în țara noastră, la Paraclisul Reședinței Patriarhale și la Mănăstirea Neamț.
Troparul Sfintei Întâi Mari Mucenițe și întocmai cu Apostolii Tecla, glas 4
Împreună-călătoare cu Pavel, ca una curată cu sufletul, şi întâia nevoitoare între femei cu slavă te-ai arătat, pe Hristos iubindu-L; căci de dorul bunei-credințe înaripată fiind, te-ai nevoit mai presus de fire, Tecla întocmai cu Apostolii;pentru aceasta Preaînduratul te-a luat pe tine mireasă.
Sf. Cuv. Eufrosina – 25 septembrie
Sfânta Eufrosina s-a născut în Alexandria, într-o familie credincioasă. Părinții ei s-au rugat îndelung, au făcut milostenie și au ajutat mănăstiri, pentru dobândirea unui prunc.
Pe când copila avea 12 ani, a rămas orfană de mamă, iar tatăl ei, Pafnutie, cinstit de asemenea ca sfânt, a continuat să o crească, insuflându-i valorile creștine.
Vestea despre frumusețea și virtuțile ei s-a răspândit în toată Alexandria, iar mulți tineri de neam bun doreau să o ia de soție. În cele din urmă, Sfântul Pafnutie a acceptat una dintre cereri. A dus-o pe Eufrosina la mănăstirea lui de suflet pentru a primi îndrumare cu privire la Taina Căsătoriei, însă inima ei s-a umplut de râvnă pentru viața monahală.
Întoarsă acasă, după o conversație cu un călugăr găzduit de tatăl ei, tânăra a luat hotărârea să își închine viața lui Hristos.
A mers la mănăstirea pe care o vizitase, al cărei egumen era prieten cu tatăl ei. Pentru a nu fi găsită, s-a îmbrăcat în haine bărbătești și s-a prezentat sub numele de Smaragd.
A fost dată în grija unui călugăr desăvârșit, însă, pentru că frumusețea ei se făcea totuși remarcată și îi smintea pe unii dintre călugări, egumenul a rânduit să trăiască retrasă, într-o chilie. Sfânta se ruga neîncetat și postea, dobândind astfel tot mai multe virtuți.
Cuviosul Pafnutie și-a căutat vreme îndelungată fiica și a venit, cu inima plină de durere, la mănăstirea în care trăia ascunsă, pentru a-i cere egumenului pentru a o găsi.
Egumenul l-a trimis pe Sfântul Pafnutie la „fratele Smaragd”, care era deja foarte înduhovnicit. Sfânta și-a recunoscut tatăl, însă înfățișarea ei se schimbase din cauza nevoinței, așa că a rămas ascunsă.
L-a povățuit și l-a încurajat pe cuvios, spunându-i că Dumnezeu nu-l va lăsa fără mângâiere și că își va vedea fiica. Această legătură duhovnicească a continuat pe parcursul celor 33 de ani pe care Sfânta Eufrosina i-a petrecut în mănăstire.
Când sfânta s-a îmbolnăvit grav, tatăl ei a venit în vizită, iar aceasta i-a dezvăluit adevărul. Copleșit de spaimă și durere, Sfântul Pafnutie și-a plâns fiica, dar, în același timp, s-a bucurat că a dobândit viața veșnică după anii de asceză aspră. Curând, toată obștea a aflat și s-a adunat ca să o îngroape cu cinste. Unul dintre frați, care nu putea vedea cu un ochi, s-a vindecat după ce a sărutat trupul cuvioasei.
Mai târziu, Sfântul Pafnutie și-a împărțit averea, s-a călugărit și a petrecut 10 ani în chilia fiicei sale. A trecut la Domnul pe aceeași rogojină pe care murise și Sfânta Eufrosina și a fost îngropat aproape de mormântul ei.
Troparul Sfintei Cuvioase Eufrosina, glas 8
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Eufrosina, duhul tău.
Sf. Cuv. Platonida de la Argeș – 26 septembrie
Sfânta Platonida, fiica domnitorului Ioan Brancovici, provenea dintr-un neam de despoți sârbi și se numea Despina Milița.
În anul 1505, la vârsta de 18 ani, s-a căsătorit cu Sfântul Domnitor Neagoe Basarab, pe care l-a cunoscut prin mijlocirea Sfântului Nifon, mitropolitul Țării Românești, duhovnicul lor. Au avut împreună șase copii, dintre care trei au murit la vârste fragede.
A fost o mare protectoare a artelor și a credinței creștine. Împreună cu soțul ei, a ctitorit Mănăstirea Curtea de Argeș și Schitul Ostrov și a sprijinit construirea Mănăstirii Krušedol din nordul Serbiei.
După moartea Sfântului Neagoe și a fiului lor Teodosie, Doamna Despina s-a refugiat la Sibiu împreună cu fiicele sale, Stana și Ruxanda. Ruxanda s-a căsătorit cu Radu de la Afumați, domnul Țării Românești, iar Stana s-a căsătorit cu Ștefăniță Vodă, domnul Moldovei.
Stana a rămas văduvă și a intrat în monahism sub numele de Sofronia. În 1545, Doamna Despina a intrat, la rândul ei, în monahism, primind numele de Platonida.
Și-a petrecut ultimii ani din viață la Sibiu, unde a trecut la Domnul în anul 1554, răpusă de ciumă. A fost îngropată în necropola voievodală de la Curtea de Argeș.
Troparul Sfintei Platonida, gl. 8:
Îndreptătoare a monahiilor și pildă de smerenie te-ai arătat, Cuvioasă Maică Platonida, că prin post și rugăciune ai plăcut lui Hristos, cu harul Duhului Sfânt fiind împodobită. Pentru aceasta, acum roagă-te Preasfintei Treimi, împreună cu Sfântul Voievod Neagoe Basarab, să se mântuiască sufletele noastre.
Sf. Mc. Epiharia – 27 septembrie
Sfânta Epiharia era din Roma, iar în timpul domniei împăratului Dioclețian, în anul 298, a fost arestată de prefectul Chesarie, deoarece era creștină.
Sfânta L-a mărturisit pe Hristos în fața prefectului, care a ordonat ca trupul ei să fie sfâșiat cu gheare de fier. A fost apoi biciuită de patru soldați, iar, în cele din urmă, a fost condamnată la moarte prin decapitare.
Înainte de execuție, când urma să primească cununa muceniciei, din stânca pe care stătea sfânta a izvorât, în chip minunat, apă.
Sf. Maria, mama Sfântului Serghie de Radonej – 28 septembrie
Sfânta Maria și Sfântul Chiril au fost părinții Sfântului Serghie de Radonej și sunt sărbătoriți împreună în 28 septembrie, la 3 zile după fiul lor.
Sfânta Maria și soțul său erau de neam nobil și se distingeau prin evlavia și credința lor.
Când Sfânta Maria era însărcinată cu Sfântul Serghie, aflându-se în biserică, în timpul Sfintei Liturghii, pruncul din pântecele ei a glăsuit de trei ori, trezind uimirea celor din jur.
Sfânta a considerat aceasta un semn de la Dumnezeu, anume că pruncul va fi alesul Lui. Ea și soțul ei au hotărât ca, dacă pruncul va fi băiat, să îl închine lui Dumnezeu. Copilul, cel de-al doilea dintre cei 3 fii ai lor, s-a născut în 1314 și a primit numele Vartolomeu.
După câțiva ani, familia s-a mutat în Radonej. Când Vartolomeu le-a cerut binecuvântarea părinților săi pentru a merge la mănăstire, părinții lui i-au spus să mai aștepte și să aibă grijă de ei până când vor muri, deoarece ceilalți doi frați ai lui erau deja căsătoriți.
Tânărul Vartolomeu s-a supus și a avut grijă de părinții lui cum se cuvine. Însă, în curând, Sfinții Chiril și Maria au hotărât să se lepede de cele lumești și au primit schima monahală la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului – Kotkov. După câțiva ani, au trecut amândoi la Domnul.
La 40 de zile după înmormântarea părinților lui, Vartolomeu a intrat în mănăstire, unde a fost tuns în monahism cu numele Serghie și a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și cinstiți sfinți.
Torparul Sfinților Chiril și Maria:
Părtași ai Fericirilor lui Hristos, al căsătoriei cinstite și al grijii de fii bună pildă, drepților Chiril și Maria, pe rodul bunei-credințe, pe Cuviosul Serghie, nouă arătându-ni-l, împreună cu el cu osârdie rugați pe Domnul să ne trimită nouă duhul dragostei și al smeritei cugetări, ca în pace și într-un gând să preamărim Treimea cea deoființă.
Sf. Mc. Petronia – 29 septembrie
Sfânta Petronia se numără printre mucenicii din primele secole ale creștinismului. Sursele hagiografice nu au păstrat detalii biografice sau data exactă a martiriului. Se cunosc doar numele ei și faptul că a primit cununa muceniciei, fiind ucisă cu sabia.
Sf. Ripsimia și Gaiani – 30 septembrie
Sfintele Ripsimia și Gaiani au trăit la Roma, în timpul împăratului Dioclețian. Împăratul își pusese în gând să se căsătorească cu Ripsimia, o tânără frumoasă, de neam nobil. Însă aceasta își dorea să-și închine viața lui Hristos, așa că a fugit la Ierusalim împreună cu 32 de fecioare și cu stareța lor, Sfânta Gaiani.
Acolo s-au întâlnit cu Sfânta Nina și au mers împreună în capitala Armeniei, Vagarșapat, unde au trăit ascunse într-o vie. În Armenia, Sfânta Ripsimia i-a atras atenția regelui Tiridat prin frumusețea sa, care a cerut-o în căsătorie, însă ea l-a refuzat.
Regele i-a cerut Sfintei Gaiani să o convingă pe Ripsimia, dar stareța a îndemnat-o pe tânără să nu se lase ademenită de el. Înfuriat, regele a poruncit ca Sfintei Gaiani să-i fie sfărâmați dinții și să fie exilată.
Sfânta Ripsimia a fost supusă unor chinuri cumplite: i-au tăiat limba, au ars-o cu făclii, i-au sfâșiat pântecele și i-au scos ochii. Împreună cu ea au fost martirizați și alți 70 de bărbați creștini.
Fecioarele care o însoțiseră, venind să-i adune sfintele moaște, au fost recunoscute și li s-au tăiat capetele.
Sfânta Gaiani și două dintre fecioarele care îi slujeau au fost, de asemenea, chinuite și condamnate la moarte prin decapitare.
În cinstea lor, Sfântul Grigorie Luminătorul Armeniei a ridicat trei biserici. La una dintre ele a ajuns și regele Tirida, care s-a pocăit și s-a creștinat.
Potrivit tradiției georgiene, Sfânta Nina ar fi fost martora martiriului sfintelor, pe care l-ar fi privit ascunsă într-un tufiș de măceș.
Citește și: Materic digital: Sfintele lunii august