În data de 8.11.2026, preoţii din cadrul Cercului Pastoral-misionar Nr. 3 Gurahonţ, coordonat, din încredinţarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, de către preotul Moţ Aurelian Iulian, s-au întrunit la Biserica ortodoxă cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Zimbru, protopopiatul Sebiş.
În cadrul acestei întruniri, a fost săvârșită Sfânta Taină a Maslului, la care au participat credincioșii parohiei, evenimentul prilejuind totodată sărbătorirea hramului bisericii.
Din sobor au făcut parte: pr. Moț Iulian coordonatorul cercului, pr. Stepan Ionuț de la parohia Crocna, pr. Groza Ștefan de la parohia Dieci, pr. Cristea Silviu de la parohia Gura Văii, pr. Lușcă Ciprian de la parohia Zimbru, pr. Zbârcea Teodor de la parohia Mădrigești, pr. Pasc Darius de la parohia Bonțești și pr. Lușcă Beniamin de la parohia Craiva.
Având în vedere că Sfântul Sinod a proclamat anul acesta, ca ,,Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”, preotul Stepan Ionuț de la parohia Crocna a susținut următoarele teme:
- Femeile Mironosițe, pilde de credință și devotament;
- Virtuțile femeii creștine (1 Petru3, 1-7).
În cuvântul său părintele Ionuț spunea: Femeile Mironosițe ne învață să rămânem aproape de Hristos chiar și în momentele grele. Când mulți s-au îndepărtat, ele au avut curajul să rămână credincioase, dovedind că adevărata credință nu se clatină în fața încercărilor.
Ele au mers la mormânt dis-de-dimineață, purtând miruri, din dragoste pentru Mântuitorul. Gestul lor ne arată că iubirea adevărată nu caută răsplată, ci se dăruiește cu smerenie și sinceritate.
Mironosițele au devenit primele vestitoare ale Învierii lui Hristos. Prin ele învățăm că Dumnezeu încredințează misiuni mari sufletelor care iubesc, cred și nu se tem să mărturisească adevărul.
Femeile Mironosițe ne învață că acolo unde există credință, iubire și devotament, frica se transformă în curaj, lacrimile în bucurie, iar durerea în nădejdea Învierii.
La cercul pastoral au luat parte și autoritățile locale în frunte cu domnul primar Moț Beniamin.
În finalul întâlnirii, preotul paroh Luşcă Ciprian a mulțumit preoților și celor prezenți pentru participare.
Pr. Moţ Aurelian Iulian



