Parohia Prunișor împreună cu Parohia Secaș, Filia Iacobini alături de refugiații din Ucraina

În contextul actual a problemelor ivite în sfera europeană, prin suferința și încercarea asumată de poporul ucrainean, fiind îndemnați de Cuvântul Logosului de a ne iubi unii pe alții și totodată de a fi solidari cu cei aflați în încercare, credincioșii din 3 localități și-au unit dragostea fraternă și s-au alăturat campaniilor umanitare organizate în aceste parohii.

Astfel că aceștia, împreună cu preoții parohi au organizat timp de mai multe zile, acțiuni prin care s-au strâns alimente neperisabile, dulciuri, haine, pături, încălțăminte, medicamente,  produse de igienă, etc.  Toate acestea au fost oferite pentru refugiații din Ucraina, care fie tranzitează țara noastră sau care se stabilesc pentru o perioadă în România.

Aceste acțiuni au fost organizate sub egidat Sectorului Social al Arhiepiscopiei Aradului.

Pr. Florin Ioan Avram