Duminică, în 25 mai 2025, la Duminica vindecării orbului din naștere, Preasfințitul Părinte Dr. Emilian Crișanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a poposit în rândul credincioșilor din parohia Groșeni, pentru a binecuvânta și sfinți lucrările ce s-au făcut atât la biserica parohială, cât și la casa parohială, însoțit de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte: Preacucernicul Părinte Consilier Gheorghe Lehaci, Părintele Profesor Lucian Farcașiu, din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”din Arad, Preaonoraratul Părinte Ic. Stvr. Adrian Zaha, Protopop al Ineului, Pr. Ic. Ioan Morar, paroh în Beliu, Pr. Ic. Stvr. Sas Radu, paroh în Groșeni, alături de Arhid. Cristian Petruț și Diac. Marius-Martin Lăscoiu, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Arad.
S-au binecuvântat lucrările care s-au realizat la clădirea bisericii parohiale, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, dar și la casa parohială care are ca și ocrotitor pe „Sfântul Ioan Rusul”. Preasfințitul a fost așteptat cu dragoste și credință nestrămutată în Domnul Hristos și în Evanghelia Sa, de către tinerii și copiii ai grupului catehetic „Sfântul Ioan Rusul”, de către ansamblurile de dansatori din Groșeni, Bârsa și Beliu, de către oficialități locale și centrale, precum și de către numeroși credincioși din parohie și din împrejurimi.
Preasfințitul a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia a ținut cuvântul de învățătură, pe marginea pericopei evanghelice ale Duminicii, din Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 9, versetele 1-38, care ne relatează vindecarea orbului din naștere. Astfel Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, a arătat credicioșilor prezenți că pericopa evanghelică ne prezintă chemarea la viață a Mântuitorului, atunci când însănătoșește pe orbul din naștere. De fapt minunea prin care i s-a dăruit vederea unui om care nu a mai văzut până atunci, ne arată ca învățătură nouă, credincioșilor, că suntem chemați la viață, și suntem chemați să Îl vedem pe Dumnezeu, ca toți împreună văzându-L pe Domnul Hristos care Îl descoperă atât pe Dumnezeu Tatăl, cât și pe Dumnezeu Sfântul Duh, să dăm slava cuvenită lui Dumnezeu Cel în Treime Lăudat.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Emilian, i-a înmânat preotului paroh actul de cinstire transmis de către Înaltpreasfințitul Timotei al Aradului, ca o mulțumire și recunoștință pentru slujirea vrednică la altarul Bisericii strămoșești, dar și ca activitate misionar-pastorală a Pr. Ic. Svr. Radu Sas.
La final s-a plecat cu alaiul de credincioși la casa parohială, unde s-a săvârșit Aghiasma Mică și s-au sfințitit lucrările de reamenajare a casei parohiale. Ziua de sărbătoare pentru parohia Groșeni, s-a finalizat cu o agapă frățească la care au participat toți credincioșii prezenți.
Prof. Zau Raul -Teodor


























