Spovedania și Împărtășania elevilor Școlii Gimnaziale „Iustin Marșieu„ Socodor

De sărbătoarea Bunei Vestiri, hramul Bisericii Ortodoxe din Socodor, grădinarii, elevii din ciclul primar și gimnazial împreună cu toate cadrele didactice au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Ca și prelungire a hramului, joi, 26 martie, elevii din clasele primare, și vineri, 27 martie, elevii din clasele gimnaziale, însoțiți de către domnul profesor de Religie, Jurca Marius, de doamnele învățătoare și domnii profesori de la gimnaziu, prin bunăvoința domnului director, au participat la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită în zilele de joi și vineri în Biserica din localitate, acolo copiii fiind intâmpinați cu mare bucurie de preoții Bej Florin și Tulcan Cătălin.

Copiii au fost Spovediți pe rând de către cei doi preoți după care în  liniște aceștia au fost Împărtășiți cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

După Împărtășanie preoții au împărțit fructe și dulciuri copiilor, discutând cu elevii despre importanța pregătirii lor pentru întâmpinarea Marelui Praznic al Învierii Domnului, sfătuindu-i sa rămână aproape de Biserică.

Preoții le-a explicat copiilor importanța Împărtășirii și datoriile pe care aceștia le au înainte și după Împărtășanie.

Toți copiii de la Clasa Pregătitoare până la Clasa a VIII a, de la Școala Gimnazială din Socodor au fost Spovediți și Împărtășiți, pregătiți fiind de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim și de Marele Praznic al Învierii Domnului.

Profesor Jurca Marius