Întâlnire Alumni la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad: dialog despre perspectivele de după absolvire

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a găzduit în data de 4 noiembrie o întâlnire a comunității Alumni, un eveniment ce a reunit studenți, cadre didactice și absolvenți din diferite generații, într-un cadru de comuniune și reflecție academică.

Întâlnirea a fost mediată de Protos. Lect. dr. Iustin Popovici, vicar eparhial; Pr. Lect. dr. Gabriel Basa, inspector de religie și Pr. Lect. dr. Filip Albu.

Scopul central al întâlnirii a fost facilitarea unui dialog viu și constructiv privind provocările și oportunitățile ce apar după absolvirea studiilor teologice. Atmosfera a fost animată de intervențiile absolvenților: Pr. drd. Vlad-Sergiu Sandu, drd. Alin Ciotea, Pr. Alexandru Blaj, Georgiana Costescu, Valentin Pașca. Aceștia au împărtășit experiențele lor practice din pastorație, educație sau alte domenii de activitate, oferind astfel studenților din anii terminali perspective valoroase despre integrarea pe piața muncii și importanța vocației în societatea contemporană.

Discuțiile au pus accent pe necesitatea adaptării constante la realitățile actuale, fără a compromite însă valorile fundamentale transmise în cadrul formării teologice. Această inițiativă a subliniat legătura strânsă pe care instituția arădeană o menține cu foștii săi studenți, demonstrând faptul că Facultatea rămâne un punct de reper și un spațiu de sprijin pe termen lung pentru parcursul profesional și spiritual al celor care i-au trecut pragul.

Pr. Dr. Filip Albu