În data de 11 mai 2020, valoarea sprijinului oferit de eparhiile și organizațiile afiliate Bisericii Ortodoxe Române în criza generată de pandemia de Covid-19 depășea 3,9 milioane de euro, conform cifrelor centralizate de platforma națională ajutacubucurie.ro. Citiți în continuare
Toate articolele scrise de Iustin Popovici
Un nou ajutor financiar și material oferit de Patriarhia Română înainte de ridicarea „stării de urgență”
Biserica Ortodoxă Română a continuat ampla sa acțiune caritabilă desfășurată în contextul pandemiei și al stării de urgență, care urmează să fie ridicată în ziua de 15 mai 2020, oferind ajutor concret și diversificat, la nivel de parohii și eparhii, persoanelor vârstnice și sărace, bolnave sau cu dizabilități, celor aflați temporar în izolare sau în carantină. Citiți în continuare
O mână întinsă semenilor
Arhiepiscopia Aradului, prin Sectorul Social mulțumește domnului Gerry, un crescător de găini din Nădlac, de altfel singurul din Județul Arad care crește găinile în acest mod! Domnia sa a donat 1300 de ouă de casă proaspete pentru toți cei căzuți pradă neputințelor și încercărilor de orice fel. Citiți în continuare
Slujbele religioase cu participarea credincioșilor vor putea fi oficiate în afara bisericilor începând din 15 mai
În declarația de presă susținută marți, Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit despre măsurile de relaxare ce vor fi luate după suspendarea stării de urgență. El a anunțat că, după data de 15 mai, se va putea participa la slujbe religioase în aer liber în anumite condiții. Citiți în continuare
12 mai | Ziua internaţională a asistenţilor medicali
Ziua internaţională a asistenţilor medicali (International Nurses Day) a fost instituită în anul 1974 la iniţiativa Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali, informează Agerpres. Citiți în continuare
Patriarhul României își exprimă prețuirea față de asistenții medicali, „mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu”
Părintele Patriarh Daniel a transmis un mesaj de binecuvântare și prețuire pentru personalul sanitar cu prilejul Zilei Internaționale a Asistentului Medical. Citiți în continuare
Patriarhul Daniel: Mesaj spiritual în timp de pandemie (VIDEO)
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj în care a subliniat că „starea de pandemie ne cheamă să transformăm suferinţa în speranţă şi izolarea în dorinţă de comuniune mai multă între oameni”. Citiți în continuare
O nouă revistă științifică editată de Facultatea de Teologie din Arad
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a editat în anul universitar 2019-2020, o nouă revistă științifică cu titlul Studia Theologica et Historica Aradensia. Revista este editată sub coordonarea Centrul de Studii Teologice-Istorice și de Prognoză Pastoral-Misionară al facultății arădene, înființat în anul 2004. Citiți în continuare
Expert OSCE: Orice agresiune la adresa libertății religioase poate avea efecte foarte nocive
Cătălin Raiu, expert în libertate religioasă al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), atrage atenţia că „orice agresiune la adresa libertății religioase poate avea efecte foarte nocive pe termen lung” şi afirmă că suntem cu toţii responsabili de reconstrucţia socială post-pandemie. Citiți în continuare