După Slujba de Te-Deum săvârșită în biserica Parohiei Ortodoxe Aradul Nou de cei trei preoți slujitori, în frunte cu pr. paroh Teodor Faur, a devenit deja o tradiție, ca de Ziua Micii Uniri din 24 ianuarie, copii din Corul „Sfințișorii” al Parohiei, să serbeze, pentru al treilea an consecutiv, într-un mod inedit, acest eveniment. Citiți în continuare
Toate articolele scrise de Iustin Popovici
Arădenii au sărbătorit Ziua Unirii Principatelor Române
Ziua Unirii Principatelor a fost sărbătorită de arădeni, miercuri, 24 ianuarie 2018, încă de la orele dimineţii, când sute de arădeni s-au adunat pe platoul din faţa Palatului Administrativ.
În acest an se împlinesc 159 de ani de când a avut loc acest important eveniment din istoria poporului nostru. La aceste manifestări comemorative, alături de oficialităţile locale şi centrale, reprezentanţi ai armatei, ai instituţiilor arădene locale şi a numeroşi cetăţeni, a participat Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care, după ce a avut loc intonarea Imnului de Stat, în fruntea unui sobor de preoţi a oficiat slujba de Te Deum şi a rostit o alocuţiune în care a subliniat importanţa acestei zile naţionale pentru istoria şi viaţa poporului nostru român dar și importanța Anului Centenar pentru Marea Unire prin omagierea personalităților arădene, în frunte cu Ierarhul de atunci, care au contribuit la înfăptuirea acestui mare eveniment din istoria neamului nostru. Citiți în continuare
Seminarul Teologic Ortodox Arad la manifestări culturale la Vladimirescu
Elevii Seminarului Teologic Ortodox Arad au participat, în ziua de 23 ianuarie 2018, la Festivalul Culturii Tradiţionale Româneşti, Ediţia a II-a, desfăşurat în localitatea Vladimirescu.
În acest an, manifestarea culturală s-a desfăşurat ca un preambul al altor evenimente culturale ce vor avea loc în această localitate cu prilejul Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
La începutul întâlnirii şi la iniţiativa primarului localităţii, domnul Ioan Crişan, gazda manifestării culturale, domnul Dorel Sinaci, director al Bibliotecii Judeţene „A.D. Xenopol” din Arad, a susţinut o conferinţă cu tema „Aradul de la MICA UNIRE la MAREA UNIRE”, prin care a evidenţiat într-un mod admirabil rolul oraşului nostru, în special al Bisericii şi al intelectualilor, în pregătirea actului măreţ de la 1 Decembrie 1918.
Citiți în continuare
Sinodul Mitropoliei Banatului s-a întrunit la Arad
La reședința arhiepiscopală din Arad a avut loc marți, 23 ianuarie a.c., prima întâlnire din acest an a ierarhilor din Mitropolia Banatului, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte IOAN, Mitropolitul Banatului. La sinod au fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte TIMOTEI, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte LUCIAN, Episcopul Caransebeșului și Preasfințitul Părinte PAISIE Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Citiți în continuare
Manifestările organizate la Patriarhia Română cu prilejul aniversării Unirii Principatelor Române
Academia Română şi Patriarhia Română organizează în ziua de miercuri, 24 ianuarie 2018, Sesiunea de comunicări științifice „Unirea Principatelor Române, temelie a Marii Uniri de la 1918”.
La acest important eveniment, care va avea loc la Palatul Patriarhiei, vor participa Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preşedintele României, Domnul Klaus Iohannis, Președintele Academiei Române, Domnul Academician Cristian Hera, şi Domnul Academician Dan Berindei, care vor susţine câte un cuvânt în deschiderea Sesiunii ştiinţifice. Citiți în continuare
Trei ierarhi români poartă numele de Timotei
IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, PS Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, şi PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, îşi sărbătoresc luni ocrotitorul spiritual: pe Sfântul Apostol Timotei. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a adresat fiecărui ierarh câte un mesaj de felicitare.
IPS Timotei al Aradului s-a născut în 4 iunie 1936 la Timișoara, primind la botez numele de Traian. A studiat la Liceul Diaconovici Loga din Timișoara, la Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957). A devenit doctor în teologie în anul 1972; a absolvit studii de specializare la Facultatea de Teologie Protestantă din Neuchâtel (1967), la Institutul Ecumenic de la Bossey (1967-1968) și la Facultatea de Teologie din Fribourg (1971-1972). Citiți în continuare
IPS Părinte Timotei al Aradului și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual
Luni, 22 ianuarie 2018, clerul și credincioșii arădeni îl sărbătoresc pe Arhipăstorul lor, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului. Înaltpreasfinția Sa şi-a sărbătorit ocrotitorul spiritual în ziua de Ziua de pomenire a Sfântului Ap. Timotei prin participarea la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad. Această zi a devenit sărbătoare pentru preoţii şi credincioşii Arhiepiscopiei Aradului, întrucât Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, încă din anul 1969, de la slăvita zi de prăznuire a naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie), are rânduit ca ocrotitor de suflet pe acest mare sfânt, ucenic al Sfântului Ap. Pavel. Citiți în continuare
Comemorarea Preotului Profesor Dimitrie Țichindeal, la Arad
Luni, 22 ianuarie 2018, la împlinirea a două secole de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Părinte Profesor Dimitrie Țichindeal, în Catedrala Veche din Arad s-au înălțat rugăciuni de către Chiriarhul locului, preoți și credincioși, pentru marele dascăl și preot care a slujit cu spirit de jertfă și demnitate școala românească ca învățător, și biserica română ca preot: Dimitrie Țichindeal. Slujba Parastasului a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte Protos.dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, Pr.prof.dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, Ierom.dr. Nicolae Tang, lector la Facultatea de Teologie Orotodoxă din Arad și fost profesor la Colegiul Național ,,Dimitrie Țichindeal” din Arad, Pr. Gheorghe Gligor, fost profesor de religie la același colegiu, Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial și Arhid. Iov Orădan. Citiți în continuare
Pomenirea preotului și profesorului Ioan Petranu, în Parohia Mâsca
În duminica a 32 – a după Rusalii, în data de 21 ianuarie 2018, la biserica parohială din Mâsca, după săvârșirea Sfintei Liturghii, a fost oficiată o slujbă de pomenire a preotului și profesorului Ioan Petranu, la împlinirea a 154 ani de la nașterea sa și a 114 ani de la moartea sa. La slujba parastasului a participat și părintele Pavel Savu din Șiria.
D-l profesor Marcel Priescu, consilier local, a prezentat câteva aspecte din viața și activitatea celui omagiat. La slujbă au participat și d-l primar al Comunei Șiria, ing. Valentin Bot, precum și d-na Garofița Popa, consilier județean. Citiți în continuare