În cadrul zilei de duminică, 24 noiembrie, membrii ASCOR filiala Arad au dat răspunsurile la Taina Sfântului Maslu în parohia ortodoxă Radna, iar la final, i-au colindat pe cei prezenți. La Sfântul Maslu au participat preoții din cercul pastoral Radna, iar la final părintele Florin-Dan Ardeuan, de la parohia Chesinț, a susținut un cuvânt de învățătură care i-a întărit duhovnicește pe cei prezenți. Citiți în continuare
Sărbătoare la Sintea Mare
Duminica a treizecea după Rusalii, a doua din postul Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost pentru Biserica Ortodoxă Română din Sintea Mare aleasă zi de sărbătoare duhovnicească. Citiți în continuare
Slujire arhierească în Parohia Păuliș
Astăzi, 24 noiembrie 2024, în duminica treizecea după Rusalii, Preasfinția Sa, Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor Parohiei Ortodoxe Păuliș, Protopopiatul Lipova, slujind Sfânta Liturghie Arhierească, alături de preotul paroh Ungur Daniel Nicolae, Arhid. Iulian Gheorghe Lehaci, consilier economic și Arhid. Cristian Marian Petruț. Citiți în continuare
Părintele Alin-Costel Pingică din Arăneag a fost condus pe drumul veșniciei
Acum, la începutul iernii și în vremea postului Sfântului Crăciun, când ”am ajuns vremea cea sfântă / când colindele se cântă” și la ceas de Praznic, la Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, Părintele Alin-Costel Pingică a răspuns chemării divine, lăsând Biserica cea luptătoare de aici de pe pământ, și alăturându-se Bisericii Triumfătoare, din Împărăția lui Dumnezeu. Citiți în continuare
Ierarhii arădeni au pus piatra de temelie pentru o nouă mănăstire în Arhiepiscopia Aradului
La slăvitul praznic al Intrării în Biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte TIMOTEI, Arhiepiscopul Aradului, dimpreună cu Preasfințitul Părinte EMILIAN CRIȘANUL, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurați de un sobor de aproximativ 150 de preoți și diaconi și a peste o mie de credincioși au săvârșit Slujba punerii pietrei de temelie pentru biserica Schitului ,,Izvorul Tămăduirii” din localitatea arădeană Frumușeni, județul Arad, în apropiere de situl arheologic ,,Mănăstirea Bizere”. Citiți în continuare
Slujire arhierească și hirotonie de diacon la Mănăstirea Hodoș-Bodrog
Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului este primul praznic prin care începe Postul Nașterii Domnului și are o însemnătate importantă, prin rolul Maicii Domnului asupra întregii umanități și prin personalitatea sa, care este sub semnul ascultării, smereniei și dragostei care a avut-o în intreaga sa viață pentru Fiul ei, Om adevărat și Dumnezeu adevărat. Citiți în continuare
Ziua mondială a televiziunii este serbată în data de 21 noiembrie
Ziua mondială a televiziunii este serbată anual în data de 21 noiembrie, încă din anul 1996. Citiți în continuare
Preotul Alin-Costel Pingică de la Parohia Arăneag a trecut la viața cea veșnică la vârsta de 51 de ani
Părintele Alin-Costel Pingică, preot în Parohia Arăneag, Protopopiatul Ineu, a încetat din viaţă astăzi, 20 noiembrie 2024, la vârsta de 51 de ani. Citiți în continuare
Guvernul României a adoptat un proiect de lege privind instituirea Zilei naționale a libertății religioase: 16 mai
În cadrul ședinței de lucru din 14 noiembrie, Guvernul României a adoptat un proiect de lege privind instituirea Zilei naționale a libertății religioase și a contribuției cultelor la viața societății românești, care urmează a fi celebrată anual în data de 16 mai. Citiți în continuare