Deşi a păstorit foarte puţin – 110 zile – în scaunul episcopal de la Arad, Nestor Ioanovici, „cel dintâi episcop cu sângele şi inima de român”, ocupă un loc de seamă în istoria eparhiei noastre. Cu el se împlinesc năzuinţele românilor arădeni, care de la Nestor Ioanovici, vor avea în fruntea lor episcop de neam român.
Lupta de emancipare naţională, purtată de Constantin Diaconovici Loga, Dimitrie Ţichindeal, Dr. Iosif Popovici, Ioan Mihuţ, dar mai ales de neobositul Moise Nicoară (1784-1861), luptător neînfricat pentru românizarea scaunului eparhial de la Arad, este încununată de izbândă, odată cu instalarea oficială, la 22 octombrie 1829 a primului episcop român, Nestor Ioanovici.
S-a născut prin 1767, în părţile Făgăraşului, primind din botez numele de Nicolae. Rămas orfan de tată la vârstă fragedă, este crescut în Braşov de mama sa. Studiază la gimnaziul evanghelic lutheran din Bratislava, apoi urmează seminarul teologic la Carloviţ, unde beneficiază de sprijinul mitropolitului de aici, Ştefan Stratimirovici. Se călugăreşte sub numele de Nestor. Ajunge egumen al mănăstirilor Beşenovo (în Sirmiu), iar din 1824 la mănăstirea Bezdin. Este ales în scaunul episcopal de la Arad la sfârşitul anului 1828, fiind hirotonit episcop la 27 ianuarie 1829 în catedrala din Carloviţ, începându-şi îndată activitatea arhipăstorească la Arad, deşi instalarea i s-a făcut mai târziu, la 22 octombrie 1829 (Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, I.B.O.R. vol. III, Editura IBMBOR, Buc. 1981, pp. 82-83; Gr. Ciuhandu, Din viaţa lui Nestor Ioanovici, Episcopul Aradului 1767-1830, Arad, 1929, p. 7-15; Pr. Dr. Pavel Vesa, Episcopii Aradului, 1706-2006, Editura Gutenberg Univers, Arad, 2007, pp. 83-87).
Chiar dacă mitropolitul Ştefan Stratimirovici de la Carloviţ, care de altfel îl aprecia, îl consideră nepriceput „afacerilor administrative”, atunci când îl recomandă între candidaţii pentru scaunul episcopal, din puţinele informaţii pe care le avem, despre Nestor Ioanovici, rezultă că a fost un bun chivernisitor al patrimoniului bisericesc, atât ca egumen la mănăstirile Carloviţ, Beşenovo şi Bezdin, cât şi la Centrul eparhial din Arad. Înainte de a se dedica studiului şi vieţii monahale s-a ocupat potrivit tradiţiei moştenite din familie cu negustoria.
Nestor Ioanovici a fost, de asemenea, un ierarh cultivat. La vârsta de 24 de ani, renunţă la activitatea negustorească spre a se dedica studiului, dovedindu-se şi un apărător al credinţei ortodoxe în lupta cu propaganda greco-catolică desfăşurată în judeţele Arad şi Bihor. Ierarh „bun, paşnic şi evlavios” (Şt. Pop, Frământări româneşti în jurul scaunului ortodox de la Arad, Arad, 1929, p. 65) a fost preocupat nu numai cu problemele administrative ale eparhiei noastre ci şi de soarta preoţilor săi. A intervenit la conducerea judeţului Arad ca preoţii ortodocşi să nu mai fie desconsideraţi, bătuţi, târâţi în judecăţi sau închişi; a luat măsuri energice pentru disciplinarea clerului (Pr. prof. dr. M. Păcurariu, op.cit., p. 83).
Odată cu urcarea pe scaunul episcopal a lui Nestor Ioanovici, „se împlinesc nădejdile de bine ale poporului român, care avea de acum să-şi conducă singur destinele. Cu Nestor Ioanovici începe o nouă epocă în viaţa naţională şi religioasă a românilor din Crişana.” (Diacon Mihail M. Gligor, Biserica Ortodoxă Română din Crişana şi Ierarhia sârbească, Teză de licenţă, dactilo, Universitatea Mihăileană, Facultatea de Teologie, Iaşi, Iaşi, 1940, p. 84).
Stingerea sa din viaţă la 9/21 februarie 1830, la numai 63 de ani, a curmat o activitate pastorală, misionară şi administrativ-bisericească în plină ascensiune. A fost înmormântat în gropniţa episcopilor de la vechea catedrală episcopală de pe malul Mureşului (demolată ulterior datorită sistematizării oraşului Arad). În anul 1868 osemintele sale au fost strămutate la Mănăstirea Sfântul Simeon Stâlpnicul din Arad-Gai.
Îi facem pomenirea cu prilejul împlinirii unui număr rotund de ani de la trecerea la cele veşnice, rugând pe Tatăl ceresc să-l pomenească întru împărăţia Sa.
Pr. Vasile Pop