Seara duhovnicească la Vânători

În după-amiaza zilei de duminică, 05 decembrie, în ajunul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae, în parohia Vânători, Protopopiatul Arad, s-a desfăşurat întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş.

Întâlnirea a debutat prin săvârşirea în biserica parohială din satul Vânători, începând cu orele 17:00, a Tainei Sfântului Maslu de obşte. În fruntea celor zece preoţi slujitori, s-a aflat părintele Liviu Savulov de la parohia Chişineu-Criş I, care este şi coordonatorul cercului pastoral-misionar.

Cuvânt de învăţătură şi de întărire în credinţă a adus părintele Traian Moţiu din parohia Pilu. Părintele şi-a fundamentat cuvântul pe textul pericopei evanghelice de la Sfânta Liturghie, din Evanghelia după Luca, capitolul 13, unde se vorbeşte despre tămăduirea femeii gârbove, subliniind faptul că în chipul acelei femei suntem toţi oamenii care purtăm asupra noastră povara păcatelor noastre care ne apasă sufleteşte şi pe care suntem chemaţi să o lăsăm la picioarele lui Hristos, prin Taina Sfintei Spovedanii. Aflându-ne în ajunul prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, părintele Moţiu nu a uitat să menţioneze ajutorul pe care îl primim în lucrarea mântuirii noastre de la acest sfânt, ca de altfel şi de la toţi ceilalţi sfinţi, care sunt aproape de noi şi ne ajută prin rugăciunile lor înaintea lui Dumnezeu.

În încheierea Tainei Sfântului Maslu, părintele paroh Dorel Ancuţa a mulţumit prin cuvinte calde şi pline de emoţie colegilor preoţi pentru popasul duhovnicesc în parohia dânsului, dar şi tuturor credincioşilor prezenţi.

Întâlnirea preoţilor a continuat apoi cu fixarea datelor şi temelor pentru cercurile misionare din anul viitor, prima întâlnire din anul 2011 urmând să aibă loc în parohia Chişineu-Criş I, pe data de 30 ianuarie.