Aparţinând administrativ de comuna Şilindia şi atestată documentar în 1477[1], localitatea Iercoşeni din judeţul Arad este situată la marginea de nord a ultimelor creste împădurite ale Munţilor Zarandului, având un număr mic de locuitori.
În legătura cu biserica de aici, aflăm din documente că, la începutul secolului al XVIII-lea este menţionat preotul Ursu din Iercoşeni care intra în posesia unuiLiturghier manuscris, copiat de diacul Ioan Petrovici în anul 1736. Credem că preotul Ursu slujea într-o biserică de lemn anterioară celei actuale, edificată în 1752, care – potrivit tradiţiei locale – ar fi fost cumpărată în acel an din satul învecinat Chisindia[2].
Din punct de vedere al planimetriei, biserica de lemn din Iercoşeni este unică în Protopopiatul Ortodox al Ineului. Planul bisericii se explică prin necesitatea utilizării chibzuite a lemnului avut la îndemână, un lemn subţire cu rezistenţă mai mică. Nava dreptunghiulară se continuă la altar cu un spaţiu terminat în vârf ascuţit, fără decroş, absida având astfel un plan pentagonal, cu patru laturi exterioare. Pe latura de vest biserica are o prispă mărginită de stâlpi cu pălimar de scânduri de brad. Un plan identic cu cel al bisericii din Iercoşeni se mai întâlneşte numai la biserica din Ţărmure, mai sus pe valea Crişului Alb.
Spre deosebire de celelalte biserici de lemn din Protopopiatul Ortodox Ineu, biserica de la Iercoşeni are pereţii din „lozdoabe” de lemn de gorun, prinse între „şoşi” verticali dubli cu cuie de lemn. „Şoşii” sunt bine fixaţi în talpa bisericii şi în „cursurău”. „Cursuraiele” sunt legate transversal de „grinzele”, adică de grinzile transversale ale construcţiei, la nivelul de jos al şarpantei acoperişului. Streşina largă face ca apa rezultată din precipitaţii să cadă departe de baza construcţiei. Cu prilejul unei reparaţii ample la care a fost supusă biserica în anul 1943, învelitoarea de şindrilă a fost înlocuită cu o alta din ţiglă „măruntă”, cu olane la coama acoperişului şi la nervurile de la absidă. Tot atunci, vechile „cursuraie” au fost substituite cu altele noi, iar căpriorii au fost completaţi cu alţii spre a spori rezistenţa acoperişului.
În interiorul bisericii, în pronaos, întâlnim un tavan drept de scânduri. Naosul, în schimb, se înfăţişează ca o boltă semicilindrică ce se întinde, pe o mică porţiune, şi în altar. A fost posibilă o astfel de inovaţie tehnică deoarece iconostasul de scânduri nu se prelungeşte până la bolta naosului. Deasupra Sfintei Mese a altarului respectiva boltă semicilindrică se desparte în 6 suprafeţe uşor curbate ce coboară spre„cursuraiele” de la absidă. Aceste fragmente de calotă sunt delimitate prin „nervuri”, adică prin fragmente de lemn uşor arcuite.
Scândurile de la tavan şi boltă sunt vopsite în culoare albastră, iar pereţii spoiţi cu var. Pictura iconostasului este rudimentară.
Biserica a avut şi o frumoasă colecţie de icoane pe lemn şi pe sticlă datând din secolele XVIII-XIX, existente în inventarul bisericii din anul 1969. Dintre icoanele pe lemn amintim: Arhanghelul Gavriil(sec.XVIII), Arhanghelul Mihail (sec.XVIII), Iisus binecuvântând (sec.XIX), Maica Domnului (sec.XIX), iar dintre icoanele pe sticlă menţionăm: Adam şi Eva (sec.XVIII), Sfântul Prooroc Ilie (sec.XVIII), Sfinţii Trei Ierarhi, Sfinţii Constantin şi Elena, Sfântul Nicolae, Sfântul Dimitrie, Cina cea de taină, Prohodul Domnului, Maica Domnului cu Pruncul ş.a. (toate din sec.XIX).
Dintr-un alt inventar al bisericii, din 20 decembrie 1965, mai aflăm că biserica de la Iercoşeni avea, la acea dată, şi o serie de tipărituri vechi, precum: Ceaslov (Bălgrad, 1686), Liturghier (tipărit de Antim Ivireanu, Târgovişte, 1713), Evanghelie (Blaj, 1765), Triod (Blaj, 1771), Straşnic (Blaj, 1773), Antologhion (Râmnic, 1777) şi Chiriacodromion (Sibiu, 1855). Astăzi, aceste tipărituri, la fel ca şi icoanele mai sus amintite, se află spre păstrare la Muzeul Mănăstirii Arad-Gai. Tot în această biserică a fost citită multă vreme şiCazania lui Varlaam din 1642, predată Institutului Teologic din Arad în anul 1903 de către potopopul Traian Iulius Magier al Butenilor[3].
[1] Coriolan Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, vol. I. A-N, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1967, p.304
[2] Pr. Pavel Vesa, Bisericile de mir arădene între tradiţie şi modernitate, Arad, Editura Mirador, 2000, p.137
[3] Ibidem, p.138
