BUCURIE DUHOVNICEASCĂ ÎN PAROHIA SINTEA MARE

Duminica a treia din Postul Mare, închinată cinstirii Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, a însemnat pentru credincioşii parohiei Sintea-Mare, Protopopiatul Arad, o zi de aleasă bucurie duhovnicească. Bucuria cinstirii şi închinării la Sfânta Cruce, scoasă în mijlocul bisericii înainte de oficierea Sfintei Liturghii, s-a prelungit şi în seara acestei duminici, când în biserica parohiei s-a oficiat, începând cu orele 17:00, Taina Sfântului Maslu de obşte.

Este un obicei îndătinat la această parohie ca în Duminica Sfintei Cruci să se oficieze Taina Sfântului Maslu, iar de această dată bucuria a fost mult sporită de faptul că această Taină a reunit în parohia Sintea-Mare 14 preoţi din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş, întruniţi pentru şedinţa lunară a Cercului.

Credincioşii veniţi în număr impresionant la sfânta biserică să se roage Părintelui Ceresc pentru sănătatea sufletească şi trupească, au putut asculta şi un cald cuvânt de învăţătură, rostit de părintele Aurel Mager din parohia Nădab. Părintele a exprimat în cuvântul său bucuria tuturor, preoţi şi credincioşi, de a se afla în comuniune şi rugăciune frăţească în jurul Crucii lui Hristos şi încălziţi de razele iubirii lui Hristos care izvorăsc din Cruce. Purtarea Crucii de către fiecare dintre noi, a subliniat părintele Mager, este singura cale prin care putem ajunge la Hristos şi putem să-L urmăm pe El, potrivit cuvântului Evangheliei Sale pe care l-am ascultat dimineaţă la Sfânta Liturghie.

După oficierea Tainei Sfântului Maslu, a urmat şedinţa Cercului pastoral, având ca temă: „Maica Domnului şi femeia creştină”. Referatul temei a fost pregătit şi susţinut de părintele paroh Ioan Pavel. Acesta a subliniat în referatul său că „Fecioara Maria este icoana desăvârşită a femeii. Ea este mamă după trup a lui Iisus Hristos şi mamă după iubire a tuturor celor răscumpăraţi. Îngerul o salută: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar. Domnul este cu tine…” (Luca 1, 28). Această Bună Vestire se răsfrânge asupra tuturor femeilor. Însuşi Iisus Hristos, după slăvita Sa Înviere, salută pe femeile purtătoare de mir: Bucuraţi-vă!”.

În încheiere, părintele paroh a mulţumit colegilor preoţi pentru împreuna slujire în parohia dânsului.

Următoarea întrunire a preoţilor din Cercul pastoral Chişineu-Criş va avea loc în data de 8 mai, în parohia Vânători.