Sfintele Paşti la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

Începând cu Duminica Floriilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop dr. Timotei Seviciu s-a implicat într-un mod deosebit în slujirea lirturgică pe parcursul întregii Săptămâni a Pătimirii Domnului la Catedrala „Sfânta Terime” din Arad. Înaltpreasfinţia Sa a participat atât la slujbele de dimineaţă cât şi la Deniile de seară, fiind în mijlocul credincioşilor la Denia celor Douăsprezece Evanghelii, la Vecernia Punerii în mormânt a Domnului şi la Slujba Prohodului.

În acest an, pentru Noaptea Învierii a fost adusă de la Ierusalim Sfânta Lumină care se coboară din cer la Mormântul Domnului. Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, 23 aprilie 2011, reprezentantul Arhiepiscopiei Aradului, pr. Simion Mladin, s-a deplasat la Bucureşti pentrun a primi Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim. La întorcerea pe Aeroportul din Arad, toţi preoţii eparhiei, în frunte cu ierarhul locului, au venit să o întâmpine cântând imnul din slujba Vecerniei – „Lumină lină”. Credincioşii din parohiile arădene, precum şi din judeţ s-au bucurat de primirea Sfintei Lumini în cadrul Utreniei Învierii.

Cel mai important Praznic Împărătesc din anul bisericesc, Învierea Domnului, a fost sărbătorit prin săvârşirea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur. Ierarhul locului a subliniat importanţa Luminii ca dar spritual de la Dumnezeu. De asemenea, s-a referit la pericopa evanghelică, Ioan 1, 1-17, şi la Apostolul zilei, Faptele Apostolilor 1, 1-8, arătând că întreaga creaţie răsfrânge Lumina dumnezeiască a Învierii.

În încheiere, arhiepiscopul a mulţumit autorităţilor locale pentru sprijinul acordat în aducerea Sfintei Lumini în Arad, precum şi credincioşilor participanţi la sfintele slujbe pentru răbdarea şi statornicia în  rugăciune.

Seara zilei de Duminică s-a încheiat cu Slujba celei de a doua Învieri, urmată de o recepţie dată de Înalpreasfinţitul Părinte Timotei la reşedinţa sa.