Cerc pastoral-misionar la Mișca

În parohia Mişca din Protopopiatul Arad, a avut loc în Duminica a şasea după Paşti întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş, coordonat din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, de către părintele Liviu Savulov de la parohia Chişineu-Criş I.

Întrunirea a debutat la orele 18:00, în biserica parohială din Mişca, unde cei 13 preoţi prezenţi au oficiat Taina Sfântului Maslu de obşte, în prezenţa a numeroşi credincioşi.

Un cuvânt de suflet a adresat credincioşilor prezenţi părintele Dorel Ancuţa, de la parohia Vânători, care s-a referit în cuvântul său la minunea vindecării orbului din naştere, relatată de pericopa evanghelică a acestei duminici, minune care-L revelează pe Mântuitorul Hristos ca Lumină a lumii.

După oficierea Tainei Sfântului Maslu, preoţii prezenţi au purces la dezbaterea temei propusă pentru această întâlnire, şi anume „Libertatea credinţei”. Referatul temei a fost pregătit şi susţinut de părintele paroh Gheorghe Câmpan, care a justificat în expunerea sa motivul alegerii acestei teme datorită sărbătoririi recente, în 21 mai, a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi maica sa Elena, de numele lor fiind legată libertatea de care a început să se bucure religia creştină, prin Edictul de la Mediolan, din anul 313.

În încheiere, părintele paroh Gheorghe Câmpan a adus mulţumiri colegilor preoţi pentru împreuna-slujire în parohia dânsului şi pentru buna desfăşurare a Cercului pastoral-misionar.

Următoarea întrunire a Cercului pastoral Chişineu-Criş va avea loc în data de 19 iunie, în parohia Şimand.